DULCEAȚĂ DE RUBARBĂ

Provocarea Săptămâna Conservelor (2)

În copilărie,  pe când coboram scara grea, ce mi se părea întotdeauna șubredă, a beciului bunicilor pentru a smântâni oalele cu lapte, mă opream pe toate treptele pentru a admira comorile: borcane pline cu vișine în compot, sticle cu gâturi lungi în care se hodinea sucul de roșii (la operațiunea de umplere, întotdeauna bunica mă opărea cu el), prune verzi pentru acrit borșuri, gemuri de zarzăre aurii, morcov îngropat în nisip.  Toată viața de apoi am tânjit după un astfel de loc în care să văz șiruri, șiruri de conserve. Până anul ăsta nu l-am avut nicăieri. Beciul din casa nouă nu-i taman spațiul din visele mele, dar tot e mai mult decât dulăpioarele-cămară din restul locuințelor. Defilarea conservelor începe, dară!

O singură dată, la 25 de ani, am mâncat rubarbă. Nici nu auzisem de ea până-n anul ăla. O fost gătită pentru mine, într-o prăjitură, de un bărbat grozav, atât de perfect încât fu total neinteresant firește. Viz, din toate darurile anului ăluia, ăsta mi-i cel mai treaz. Când am nimerit rețeta pentru dulceață de rubarbă, ASTA, după ce am trimis gânduri dragi omului alungat nedrept, am sărit pe rubarba de la Lidl. 

INGREDIENTE dulceață de rubarbă 
(600 grame de dulceață)

• 600 grame rubarbă
• 600 grame zahăr
• 125 grame apă
• vanilie
• anason (la sursă era ghimbir sau zeamă de lămâie or de portocale)

FACEREA

• Am spălat tijele de rubarbă și le-am curățat de stratul de coajă subțire. Pentru decojire, am tras fâșii de la un capăt la altul (este o operațiune extrem de simplă). Am păstrat cojile pentru sirop.
• Am tăiat rubarba în bucăți de 2 centimetri lungime și tijele mai late le-am tăiat în două și apoi bucăți egale. (Diana le-a feliat subțiri, eu m-am gândit că poate folosesc dulceața la vreo prăjitură).

• Pentru sirop am pus într-o cratiță zahărul, apa și coaja de rubarbă. L-am fiert până s-a îngroșat puțin. 
• Moment în care am scos cojile de rubarbă și le-am aruncat. Am adăugat vanilia, cea mai mică steluță de anason pe care am găsit-o, bucățile tăiate de rubarbă. 
• După ce siropul a ajuns iară la punctul de fierbere și a trecut 1 minut, am oprit focul.
• Am acoperit cratița cu un ștergar ud și am lăsat dulceața să se răcească.
• După răcire, am scos rubarba și anasonul și am fiert iară siropul până a trecut proba picăturii (turnat pe o farfurie trebuie să-și păstreze forma ușor bombată).

• Am adăugat a doua oară rubarba și după primul clocot am oprit focul. 
• Am acoperit dulceața cu prosopul umed și am lăsat-o la răcit.

• Rece am pus-o în borcane călduțe  sterilizate prin fierbere. 

ALTE MENȚIUNI

• De-oi mai mineri pe undeva rubarbă, musai s-o aleg pe toată cu tijele vișinii!
• M-am trezit făr de ghimbir în casă și pentru că gustul dulceții era cam leșinat am adăugat anason. Am obținut o dulceață aromată ușor cu vanilie și anason combinată cu un gust acrișor, un rezultat surprinzător și încântător. 
• Fetele au timpi foarte scăzuți pentru fierberea siropului și a fructelor. Eu încă nu m-am prins care este secretul. Toate siropurile le fierb cel puțin două ore la foc mic și tot nu mi se îngroașă. Apoi mă trezesc că-s fierte prea mult și iară n-am obținut dulceața perfectă. 
• La câte fructe voi mai testa anu ăsta, poate oi și reuși.
• Am văzut varianta dulceață de căpșuni cu rubarbă, am presupus că cea din urmă este dominată de primele ș-am renunțat s-o testez. 
• Mi-am păstrat câteva tije proaspete pentru o prăjitură - cândva în programul viitor al Zambetaniei. 
• Se pare că rubarba se potrivește foarte bine cu siropul de soc, asta pentru că tot nu aveam habar cu ce să-l combin prăjituros.