Cea mai mare parte a iernii o petrec cu îndeletniciri prin bucătărie (e spațiul cel mai călduros). Citesc, scriu, uneori gătesc. De nu-i o activitate care să presupună să-mi aud gândurile, pe fundal vorbește radioul multe ore, Radio România Actualități. Are știri și muzici diverse, ascult cu mare bucurie toate rubricile pe care le nimeresc, de la emisiunea pentru persoanele cu deficiențe de vedere până la cele despre box trecând prin Noapte bună, copii! Așa am auzit într-o zi o doamnă, regizor de teatru, povestind despre o piesă pusă-n scenă după un roman al lui Eric-Emmanuel Schmitt. Omul ăsta m-o dezamăgit în 2016 cum n-o mai făcut-o niciun scriitor pân la el, dar ce faină era povestea!
O întreb pe Crisa, care-i mai fan decât mine, adică o decepționează dar tot îl iubește, deh, dragoste adevărată, dacă are habar de cartea asta, Noaptea de foc* o numit-o la radio. Nu, n-avea, dar o descoperit astfel că romanul era lansat în România de câteva zile.
Pe scenariul de la Miercuri, respirăm, am cumpărat-o cu banii din vânzarea unor lucruri nefolositoare pe Olx. Și pentru că DD nu vrea să mă scape în plictiseală, pe același tipar, o aveam pentru dăruit mărțișor admiratoarei entuziaste în câteva zile. Ăsta deja era un termen infinit în raport cu primul dar la care scadența o fost citește-o până mâine.
Ce-i cu noaptea asta?! Întâi că-i o poveste adevărată, de pe când domnul Schmitt avea 28 de ani (e născut în 1960). La acea vârstă era conferențiar la Universitatea din Savoia, unde preda filozofie. De vreo 2 or 3 ani era doctor în filozofie. Oi, doamne, cât de performanți îs unii!
Volumul acesta, mărturisire a unor momente trăite de autor cu douăzeci și cinci de ani în urmă, este răspunsul la întrebarea insistentă (m-a sâcâit din cale afară) a unei ziariste:
Romanul începe cu plecarea în Sahara, împreună cu un prieten, Gerard V., regizor, cu misiunea de a desăvârși scenariul unui film despre Charles de Foucauld (un călugăr catolic beatificat în 2005 d-un Papă Benedict). De fapt, Eric nu-și permitea călătoria, Gerald i-o oferise cu generozitate.
În Sahara, tânărul scenarist izbutește să se rătăcească de grupul de turiști din care făcea parte, parcă de 10 persoane. Ăla-i momentul nopții de foc. Pentru că o reușit să scrie despre asta în 2015, trei decenii mai târziu, înseamnă că sigur n-o murit p' acolo. Ăsta-i neajunsul scriiturii, nu poți croșeta prea mult suspans câtă vreme cititorul deja știe că ai supraviețuit măcar cât să publici.
N-aș zice că atinge farmecul din Copiulul lui Noe or din Oscar și Tanti Roz, dar este o povestire savuroasă și făr de umor și făr de inocență, cu tone de analize și teorii filozofice or științifice spumoase și accesibile, ca toată scriitura domnului francez.
Alte romane de Eric-Emmanuel Schmitt despre care am povestit:
Ce-i cu noaptea asta?! Întâi că-i o poveste adevărată, de pe când domnul Schmitt avea 28 de ani (e născut în 1960). La acea vârstă era conferențiar la Universitatea din Savoia, unde preda filozofie. De vreo 2 or 3 ani era doctor în filozofie. Oi, doamne, cât de performanți îs unii!
Volumul acesta, mărturisire a unor momente trăite de autor cu douăzeci și cinci de ani în urmă, este răspunsul la întrebarea insistentă (m-a sâcâit din cale afară) a unei ziariste:
... Cum se face, mă tot întreba ea, că scrierile dumneavoastră sunt așa de luminoase, pline de bucuria vieții și de pace? Puteți să tratați subiecte tragice fără complezență, patetism sau disperare. Care e secretul?...He, he, și eu eram tare curioasă care-i misterul. Omul ăsta scrie despre toate religiile lumii cu atâta bucurie și ușurință, de clipele lecturii devin adesea intersecții cu dumnezei. Cu dumnezei buni, nu de ăia din cărțile de religie.
Romanul începe cu plecarea în Sahara, împreună cu un prieten, Gerard V., regizor, cu misiunea de a desăvârși scenariul unui film despre Charles de Foucauld (un călugăr catolic beatificat în 2005 d-un Papă Benedict). De fapt, Eric nu-și permitea călătoria, Gerald i-o oferise cu generozitate.
... trăisem adesea fără să fiu conștient cum trăiesc, confundând munca asiduă cu bucuria vieții. Da, mai mult mă agitasem decât să mă bucur. Mă lăsasem copleșit de probleme, fără să apreciez cum se cuvine acea comoară simplă, faptul că trăiam...Pentru că în Supunere, romanul lui Houellebecq, personajul central urmează un destin asemănător cu al personalității pe care o admiră, Huysmans, și pentru că n-am găsit atunci prea multe informații despre aceasta pentru a mă lămuri pe îndelete, când m-am prins că Eric-Emmanuel se va identifica cu o parte din soarta eroului din scenariul la care scrie, m-am pus repede pe citit. Povestea călugărului Charles de Foucauld este impresionantă, merită o lectură separată, pe care o recomand.
În Sahara, tânărul scenarist izbutește să se rătăcească de grupul de turiști din care făcea parte, parcă de 10 persoane. Ăla-i momentul nopții de foc. Pentru că o reușit să scrie despre asta în 2015, trei decenii mai târziu, înseamnă că sigur n-o murit p' acolo. Ăsta-i neajunsul scriiturii, nu poți croșeta prea mult suspans câtă vreme cititorul deja știe că ai supraviețuit măcar cât să publici.
... Stelele scăpărau, atât de aproape, încât aș fi putut să le culeg. Un fel de mere strălucitoare atârnând la-ndemână în livada pe care o forma muntele...Ce se-ntâmplă-n noaptea de foc, cum de Eric-Emmanuel va găsi calea cea dreaptă, dacă tot am dedus că sfârșitul nu putea fi p' acolo și cât din ceea ce se petrece-n momentul de cumpănă este apoi meritul credințelor în care-și va scrie opera?! Că doară nu credeați că taman asta va fi o poveste făr de Dumnezei.
N-aș zice că atinge farmecul din Copiulul lui Noe or din Oscar și Tanti Roz, dar este o povestire savuroasă și făr de umor și făr de inocență, cu tone de analize și teorii filozofice or științifice spumoase și accesibile, ca toată scriitura domnului francez.
... Big Bang e o speculație frumoasă. Dar rămâne doar o ipoteză... Care va fi abandonată... Ca și cele dinaintea ei... Fiecare epocă cu legenda ei...
... Credința se deosebește radical de știință. N-o să fac niciodată confuzie între ele. Ceea ce știu nu e totuna cu ceea ce cred. Și ceea ce cred n-o să devină niciodată ceea ce știu...
... În secolul nostru, în care, ca odinioară, se comit crime în numele lui Dumnezeu, e foarte important să nu-i confundăm pe credincioși cu impostorii: rămân prieteni ai lui Dumnezeu cei care-l caută, nu cei care vorbesc în numele lui, pretinzând că l-au găsit...
... De fapt, pământul nu duce lipsă de minunății, ci de oameni care să se minuneze...* Noaptea de foc - Eric-Emmanuel Schmitt, editura Humanitas Fiction, 2017, 193 pagini. Traducere din franceză și note Marieva Ionescu.
*
Alte romane de Eric-Emmanuel Schmitt despre care am povestit:
- Milarepa
______________
Anu ăsta am mai citit:
- Shining - Stephen King
- Colorado Kid - Stephen King
- Misery - Stephen King
- Supunere - Michel Houellebecq
- Miercuri, respirăm - Ioana Chicet-Macoveiciuc
- Visul - Emile Zola
Da, eu ii iubesc stilul, si da, m-a dezamagit de cateva ori :) Parerea mea despre carte ai citit-o si stii ca nu m-a impresionat prea tare. Asta n-o sa ma impiedice insa sa ii caut si celelalte carti :D
RăspundețiȘtergereMultumesc inca o data pentru surpriza minunata si pentru ca mereu te straduiesti sa surprinzi placut :* Te iubesc fata!!!!
He, he, ș-acuș lucrez la 3 surprize în paralel pentru cândva anu ăsta or ălalaltu :-p
ȘtergereAsaaaa, da-mi subiect de insomnie acus :P
Ștergere