Despre lucrurile simple (23) - MAMAIE

Se ia  un borcan și  sub capacul lui  se depozitează  pe bilețele toate fericirile anului. Sau se ia un blog și i se dă misiunea asta.

Ia să mai completez c-o liniuță planul lui 2017 - exerciții de echilibru:  a se identifica cel puțin o fericire în 7 zile curgătoare! 

Bogri, m-am trezit de la cinci, da în ziua mea liberă, era musai să scriu o poveste care altfel ar fi pierit cu primii zori, ca atâtea altele. 

Sunt un copil crescut de dădacă. Doamna respectivă se-nvârtea în copilăria mea mică în jurul a 50 de ani. Era femeie de serviciu. Mătura vro zece scări de două blocuri în fiecare dimineață, înainte și după ce ne ducea la grădiniță. Ne ducea, adică pe mine, pe soră mea și pe încă o vecină de era de vârsta mea, apoi și pe frate-miu, când noi deja eram la școală. De aș fi știut zilele trecute că mă va năpădi amintirea ei,  aș fi întrebat-o pe mama câteva detalii pe care acum nu le mai știu. De exemplu, cât de mici eram când am rămas în grija ei. Îmi amintesc perfect că mama într-o dimineață o mers la muncă și seara s-o dus să-l nască pe frate-miu. În aste condiții, n-aș fi surprinsă să aflu că eram bebeluși când am aterizat pentru prima dată la mamaie. Așa o numeam toți. Mamaie avea un apartament cu 3 camere la ultimul etaj, 4, al unui bloc. Acolo locuiau și  fiica sa cea mică, soțul ei de al doilea, băiatul ginerului ei. La care de ne adun și pe noi patru ar suna a îngrămădire de oameni, or eu nu-mi amintesc deloc asta. Ba, la un moment dat, fata lu mamaie a reușit să înfieze pentru scurtă vreme o fetiță, o sălbatică. Habar n-am de unde i se trage diagnosticul ăsta în capul meu de copil.

Nu știu nici pân la ce vârstă am fost crescute de mamaie. Probabil până pe la ultima clasă de gimnaziu când am fi fost în stare să-l avem în grijă pe frate-miu, care-i mai mic cu 6 ani. 

Am imagini foarte limpezi ale câtorva momente din perioada aceea, de amuș mi-i complet străină. 

Pe mamaie cu ochelarii pe nas, cu andrelele în mână și cu firul de lână pe după gât, care ață  săpase șanț adânc pe degetul ei mare. Eram atât de fascinată de îndeletnicirea ei încât la 5 ani reușeam să împletesc cu model de musculițe și bob de orez, chiar dacă mamaie n-o vrut niciodată să mă învețe tehnica firului pe după gât, după cum împleteau toate babele și tânjeam. Radioul pe care identifica toate vocile de muzică populară, ceea ce învățasem și eu în mare măsură (ce ușoară e ghicitoarea asta, e Mariaaaaa Lătărețuuuuuu, mamaie!). Ciorbele pe care le acrea cu lapte bătut, cum mama n-o făcea. Plantele uriașe pe care le creștea în glastre. Momentul când m-o smucit de sub masă, de acolo de unde eram foarte concentrată să nimeresc cele două găuri ale prizei cu cele două capete metalice ale andrelelor. Libertatea pe care o aveam în fața blocului să mă joc cu toți puii de țigani, inclusiv la containerele cu gunoi. Jumate din blocu ăla era locuit de țigani. Mama îmi interzicea interacțiunea asta. Îmi amintesc clar cum am bocit o noapte întreagă pentru că am lipsit de la ziua celui mai bun prieten, țigan. Și tot limpede mi-i momentul în care m-am dus cu mamaie la masa dată-n cinstea unui botez de puradel. Atunci mi-am jurat să mă mărit cu un țigan,  pe care să-l aduc în casa mamei. Mi-am mai amintit de vro două ori în tinerețe de jurământul ăsta, dar pân la urmă l-am abandonat. Deși chiar acum mustăcesc și-mi țopăie inima de bucurie cu gândul la șocul maică-mii. Mai știu de clipa în care pe televizorul alb-negru era înmormântarea unui președinte rus, chiar de Wikipedia zice că aveam 4 ani, îs sigură că de Brejnev e vorba. Mai știu și toate amiezele de vară în care mamaie ne purta pe câmpuri să adunăm flori de mușețel, frunze de vie ori nuci pentru dulceață. Mai știu și fața de masă albă pe care scriam lecții din abecedar cu ginerele lu mamaie. Tot cu el împătuream pe la șase ani sarmale. Mamaie avea o aură pe care o întreținea cu zâmbete dese și liniște, multă liniște. De aia eu mi-am făcut apoi icoană din  oamenii lumină cu care am mai fost rar binecuvântată.  

Ultima dată am văzut-o pe mamaie când eram la liceu. O venit la ușa noastră, nu mai știu cu ce motiv, nu mă privea în ochi și-mi vorbea cu dumneavoastră. Deh, darul meu de a intimida oamenii doar pentru că mi-i limba slobodă, deci dură. 

Zilele astea am aflat că pe 15 februarie s-au adunat 17 ani de când nu mai e.

Am visat într-o noapte că-mi spune: Marinușa, câte torturi ai făcut tu și niciunul pentru mamaie?! 

Foarte mulți ani m-o bântuit un vis în care căutam apartamentul de la etajul 4. Uneori știam că acolo tre să fie ușa, dar era un zid, alteori găseam apartamentul cel luminos,  cu 3 camere la un alt etaj, de mă fugărea cineva ajungeam exact în dormitorul lui mamaie burdușit cu cărți.  De aia îs eu atât de fascinată de terapia cu vise a lui Irvin Yalom. Simt că-mi lipsesc niște piloni principali, că ăia de-i am se vor prăbuși de povară or vor da bir cu fugiții, că-s neîntregă făr de fundamentul ăla și că degeaba orbecăi singură. 

Zilele acestea am vorbit cu fata lu mamaie. Deși mama nu crede (Hai, nu exagera!), eu știu că n-am mai făcut-o de 25 de ani. Soțul ei de atunci s-a spânzurat, ea a plecat imediat după 89 în lume. Soră mea i-a spus mama din prima clipă și așa i-o rămas numele și azi. Mama era mămica și fata lu mamaie era mama. Niciodată nu le-o-ncurcat și nici cele două mame n-au fost zăpăcite pe motivul ăsta, după cum cele două bunici au fost întotdeauna bunici și niciodată mamăi. Cu soră-mea o mai reușit uneori să vorbească în anii ăștia la telefon. Cu mine nu până la începutul lui martie. 

Și am vrut musai să adaug la borcănaș asta: că am vorbit cu fata lu mamaie, care la 55 de ani a înfiat o fetiță de o lună, care fetiță, Maria, anul ăsta adună 4 ani, că e într-un loc din țara asta în care aș putea ajunge după olecuță de efort, că am fost fericită s-o aflu în 15 minute de parcă n-aș mai fi vorbit cu ea de ieri, nu de cu atâtea alte vieți în urmă, că și pe mamaie o adus-o foarte aproape de mine, și că de voi avea curaj să apelez numărul ce mi l-o pitit mama în portofel, acum după ce voi fi bocit bine scriind toate astea, aș putea dospi continuu în fericirea asta. 

_____________________

Alte fericiri din borcănaș:

20. Bucurie-n dar  (ultimul bilețel din 2016, cu trimiteri spre întrega colecție a primului an)

21. Olx, juma de milion

22. Împodobit-am bradu