luni, 20 martie 2017

Turnulețe cu dovleac și cafea la Cutia misterelor




N-am știut cum să le botez, pe cutia formelor zice Set push-up pops. Le-am primit de la G., cândva, la vro onomastică sau aniversare. Desigur că mi-am amintit de ele abia acuș,  când umblu prin toate cotloanele pentru Olx. Inițial chiar le-am scos la vânzare, erau noi, ambalate în cutia  originală. Apoi m-am răzgândit,  mi-s de folos pentru înghețata de la vară. Pentru prăjituri le găsesc incomode, deși arată dichisite, nu văz cum poți ajunge la lingurița perfectă, aia de ne-o-nvățat televizorul că tre să aibă din toate straturile. Plus că-i muncă, frate,  pentru 8 îmbucături finale!

Luna aceasta sunt gazda Provocării Cutia misterelor. În martie 2017 se scrie episodul cu numărul 36. Da, proiectul acesta împlinește 3 ani și mi-s tare mândră că n-am lipsit pân acuș. Provocarea mea personală va fi să ajung din iunie încolo, dar m-oi văicări la momentul respectiv că-s făr de bucătărie.

Pentru aniversarea cu numărul 3 am gândit 3 propuneri în dar. Cum însă timpul liber în luna lui mărțișor nu e de partea provocării, ca să-mi respect cadoul ce-l gândisem, am făcut 3 rețete identice, aproximativ identice, doar modul de asamblare diferă. Astăzi, turnulețele.
  

Lista aniversară misterioasă de martie cuprinde:
                                                                Migdale, nuci, alune
                                                                            Ouă
                                    Produse lactate: smântână, brânză, lapte și ce-am mai uitat
                                                                          Dovleac
                                              Pișcoturi de șampanie, biscuiți, foi de napolitane
                                                                        Ciocolată
                                                                          Lichior
                                              CAFEA - ingredientul obligatoriu, deci vedetă

Straturile:
  1. Blat Joconde cu napolitană umezit cu sirop de cafea
  2. Cremă de cafea cu unt
  3. Blat Joconde cu napolitană însiropat 
  4. Jeleu de dovleac
  5. Blat Joconde însiropat
  6. Ganache nemixat de ciocolată cu lapte
  7. Cremă de brânză
  8. Cuburi de dovleac copt, bomboane de ciocolată sub forma boabelor de cafea (cumpărate la vrac de la cofetărie)
BLAT JOCONDE

Când m-am văitat la Ana că blatul Joconde mi-o stricat tortul Opera, ea o identificat instant eroarea. Trebuia coaptă o foaie mai subțire. Deci, cine n-are o Ană, să-și facă repede rost!
Mă dumirisem singură că de aș fi avut răbdare să decojesc migdalele, alta ar fi fost textura ratatului. 
I-am adăugat foaie de napolitană la copt, o aveam prin casă, ș-o ieșit unul dintre cele mai grozave blaturi pe care le-am făcut în anii ăștia.  Îl recomand, cred că poate desăvârși orice combinație.


Am copt 3 blaturi în tava 24x17 centimetri. Un blat jumate am folosit la turnulețe.

INGREDIENTE:
  • 110 grame albuș era la origini, am folosit de la 3 ouă, o fost 100 grame
  • 1/2 linguriță zeamă de lămâie
  • 40 grame zahăr tos
  • 190 grame migdale decojite (le-am ținut 5 minute în apă clocotită, erau cam uscate, cumpărate de la Auchan la vrac, apoi le-am îndepărtat cu ușurință pielița și le-am lăsat la uscat vro două zile prin casă)
  • 190 grame zahăr pudră
  • 60 grame făină
  • 190 grame ouă - am avut de la 4 ouă 185 grame
  • 30 grame unt topit și răcit (la prima încercare, la tortul Opera, l-am uitat pe balcon ș-am presupus că n-o avut efecte negative lipsa, dar acuș știu că-i musai de adăugat)
  • foaie de napolitană, doar unul dintre blaturi l-am copt pe foaie de napolitană, trebea toate, e delicios!
E un blat la care se trudește, dar vă asigur că-i justificat tot efortul. Pentru mine e chinu naibi să macin migdalele cu făina și zahărul pudră și apoi să le cern. Îmi ia un ceas să fac asta la minirâșnița de-o am. Asta după ce un alt ceas am despielițat migdalele. 

Deci primul pas este măcinarea zahărului pudră cu migdalele și făina.
Se bat spumă albușurile, se adaugă treptat zahărul tos și se mixează la viteză mare pân se obține o bezea fermă. E musai să fie bezea țapănă.
Separat se mixează amestecul făină-migdale-zahăr pudră cu ouăle, la final se adaugă untul răcit dar curgător. 
În compoziția densă, asta cu ouăle întregi, se pune o parte din bezea și se omogenizează așa încât să se obțină o compoziție curgătoare, care se va răsturna și încorpora ușor în restul de bezea.



Am turnat 1/3 din compoziție (250 grame de 3 ori am avut eu) în tava acoperită cu hârtie de copt în care am așezat foaia de napolitană. Ana mi-o zi că-i musai să le coc pe dosul tăvii, da-mi fu teamă că va curge în minicuptorașul electric.
Am copt fiecare blat 10 minute la 200 grade Celsius în cuptorul preâncins.
După răcire, le-am înfoliat și congelat 2 săptămâni, că nu s-o mai aliniat astrele pentru Cutia misterelor.
Le-am scos c-o zi înainte de asamblare din congelator și le-am lăsat în frigider. Sunt foarte umede, nu necesită însiropare, eu am făcut-o din teama că napolitana va fi uscată, dar nu era musai nici măcar pentru ea. 

În momentul montării prăjiturii, am decupat 24 de discuri, 16 cu napolitană, 8 din blatul simplu.

SIROPUL DE CAFEA
Este cel de tortul Opera, ca și blatul.

INGREDIENTE:
  • 150 mililitri apă
  • 10 grame îndulcitor/50 grame zahăr
  • 1 linguriță de cafea instant
  • câteva boabe de cafea
Le-am pus într-o crăticioară împreună la fiert. După 5 minute de clocot am oprit focul și am lăsat siropul la răcit.

CREMA DE CAFEA CU UNT

Am obținut 300 grame cremă, 100 grame am folosit la miniturnurile astea. Am înlocuit zahărul cu îndulcitor pudră, pentru un dar despre care voi detalia în propunerea cu numărul 2.
Am pergătit-o în  momentul montării prăjiturii.

INGREDIENTE:
  • 150 mililitri lapte
  • 10 grame îndulcitor/100 grame zahăr
  • 35 grame boabe de cafea
  • 3 gălbenușuri
  • 165 grame unt moale 82% grăsime (voi scădea cantitatea, crema se întărește foarte tare, se desprinde de blat, este greu de secționat)
Laptele, 5 grame îndulcitor, boabele de cafea le-am dat într-un clocot și acoperite le-am lăsat un ceas la infuzat. 
După un ceas, am mixat gălbenușurile cu restul de 5 grame îndulcitor. Am clocotit iară laptele și l-am turnat peste gălbenușuri în fir subțire, timp în care am continuat mixarea. Compoziția aceasta, gălbenușuri, lapte, am pus-o pe foc mic și am amestecat continuu pân s-o-ngroșat. Când o ajuns la temperatura camerei am trecut-o printr-o sită pentru a îndepărta boabele de cafea.
Separat untul moale l-am bătut spumă și i-am adăugat câte o lingură din crema de gălbenușuri. 
De astă dată nu s-o mai brânzit precum la defunctul tot Opera.

JELEUL DE DOVLEAC

De când l-am folosit prima dată, la tortul Momofuku, nu cred să mai fi existat vro dulcegărie făr de strat cu jeleu de fructe.
Este tot cu îndulcitor.
Am avut 300 de grame de jeleu, tot 1/3 am folosit pentru rețeta de azi.
L-am pregătit c-o zi înainte de montare. Dar e un gem, deci poate fi pregătit cu mai multe zile înainte.


INGREDIENTE:
  • 300 grame dovleac proaspăt tăiat cuburi, am găsit unul gustos la Kaufland, chiar dacă sec în interior. Unul de la Auchan pe care scria din Spania,  era fad cu o aromă stranie, l-am aruncat
  • 15 grame îndulcitor în loc de 100 grame zahăr
  • 6 grame Gelfix Dr Oetker, am avut cu Stevia, făr de zahăr
Am acoperit pe jumătate dovleacul cu apă și l-am dat în două clocote împreună cu îndulcitorul pudră. Am scos 1/3 din cuburile de dovleac și restul împreună cu siropul l-am pasat. În piureul de dovleac am adăugat cuburile păstrate, o lingură am reținut-o pentru decor și Gelfixul. Am pus iară pe foc mic amestecul și l-am lăsat pân s-o-ngroșat. Foarte repede se petrece transformarea.


GANACHE NEMIXAT DE CIOCOLATĂ CU LAPTE

Construcția mea, făr de jeleu, e în mare tortul Opera. Pentru că ciocolata amară o fost iară unul dintre vinovații pentru care am ratat tortul, de astă dată am folosit ciocolată cu lapte. Exact stratul care o rotunjit combinațiile într-un tot delicios.

INGREDIENTE:

  • 75 grame smântână pentru frișcă, am uitat că Pilos e vegetală și iară am cumpărat
  • 75 grame ciocolată cu lapte, am avut Milka, crema rămâne moale și mie așa îmi place, dar la un tort nu m-aș risca s-o folosesc.

Am încălzit frișca pân la punctul de fierbere, am adăugat ciocolata bucățele ș-am oprit focul. După 5 minute am amestecat pân la topirea integrală a ciocolatei. După răcire am folosit-o la montat prăjitura.

CREMA DE MASCARPONE CU UNT

INGREDIENTE:
  • 50 grame unt 82% la temperatura camerei
  • 40 grame zahăr pudră
  • 100 grame mascarpone
  • extract de vanilie și vanilină
Am mixat spumă untul cu zahărul și aromele. Am adăugat câte o lingură de mascarpone și am continuat baterea pân la încorporarea întregii cantități. În momentul montării, am repartizat-o după cum mi-o ajuns.


ASAMBLAREA

  1. Am așezat în forme câte un disc de blat Joconde cu napolitana în sus și am turnat peste el o linguriță de sirop.
    1. Am pus cremă de unt. Formele nu au o ustensilă pentru nivelat, de aceea după ce am așezat-o pe cât de bine am putut cu lingurița, i-am șters pereții.
    2. Am nivelat crema presând al doilea disc cu napolitană, pe care iară l-am însiropat. Repet că nu era musai. 
    3. Am acoperit blatul cu jeleu de dovleac. Iară am șters pereții formei.
    4. Peste jeleu am așezat al treilea disc făr de napolitană și l-am însiropat.
    5. Am turnat ganache. Deși toate formele au fost umplute cu cantități egale de creme și jeleu, din cauza foilor cu grosimi aiurea, au avut înălțimi diferite.
    6. O parte le-am decorat cu moț din cremă de brânză și bomboane, o parte le-am acoperit cu cremă și le-am decorat cu bucăți de dovleac fiert păstrate de la jeleu.
    Am scris mult, sigur că nu se merită să faci 8 guri de prăjitură cu atâta chin, dar când cu aceeași pași în sincron obții alte două dulcegării misterioase, parcă  productivitatea sună bine. 



    Nu am fost prea inspirată ca să alternez straturile așa încât să fie bine definite la final, dar asta e și din cauza dimensiunilor mici ale prăjiturii. În propunerea numărul 3, aceleași straturi, la o dimensiune mai mare, arată minunat.

    La mulți ani, Cutia misterelor! La mulți ani, Cera! 
    Mulțumesc fetelor care au făcut parte din proiect și le sunt recunoscătoare celor care n-au dat bir cu fugiții încă.


    ____________
    Notă: nu știu ce îi cu editarea, așa vrea ea să mă albăstrească haotic. 

    4 comentarii:

    1. La multi ani! Intradevar multa munca ptr 8 imbucaturi! Bravo tie! :-*

      RăspundețiȘtergere
      Răspunsuri
      1. Mulțumesc și bravo nouă. Abia aștept să văz cu ce mai vii, după jeleul acela de cafea care m-o năucit.

        Ștergere
    2. Superb desertul! Recunosc ca m-am gandit si eu la un blat Joconde...Am citit cu mare atentie reteta si incerc sa bag la cap sa nu uit vreun amanunt:) pentru cand vreau sa fac, sper sa mi se arate macar pe la Sarbatori. Stiu cum sta treaba cu despielitatul, eu am facut-o cu fistic:))

      RăspundețiȘtergere
      Răspunsuri
      1. Fisticu e iadu, în comparație cu ăla să cureți migdale e floare la ureche. De reușești ca-n ziua blatului să ai migdalele decojite și măcinate anterior, atunci se face la fel de simplu ca un pandișpan. Sunt multe blaturi care după congelare/decongelare își pierd aromele, ăsta parcă fu și mai grozav apoi. Deci, fă-l oricând înainte de sărbători. Știu că n-ai vreme pentru Provocare, dar eu te aștept cu speranța că vei reuși să ajungi :)

        Ștergere