- 3/5 ➤ Noua regulă rezervă începuturile și finalurile de lună cărților și poveștilor. A treia carte citită în martie fu primul volum (ăl mai celebru) de memorii semnat Simone de Beauvoir. Există patru. Trei n-am.
De ce astă carte
**** Despre Memoriile unei fete foarte cuminți
Puțin sunt dezamăgită de scriitura aceasta. Mă așteptam, după cele două romane răvășitoare, la un cu totul alt impact. Deh, Simone de Beauvoir scrie despre primii 21 de ani la maturitate și se străduie să o facă imitând mintea de atunci. Aș zice că nu-i prea iese oricât de analitică și de filozof ar fi fost din pruncie.
Fragmentele care m-au atras cel mai mult sunt cele care se referă la Simone în raport cu familia sa, mai ales cu mama. La 16, 17 ani aceasta încă îi cenzurează lecturile, adolescenta nu-i încalcă interdicțiile aflate pe paginile nepotrivite, dar devorează în biblioteci tomuri care n-ar primi în vecii vecilor aprobarea mamei. Îi respectă restricțiile interacționării cu băieții, dar își urmează toate sentimentele pe care le experimentează în preajma acestora. Devine atee, dar respectă credința tuturor celor pe care-i iubește făr de judecată.
Cel mai greu de citit au fost momentele marilor lecturi și acestea-s la tot pasul pentru că Simone de Beauvoir devora autori și capodopere, dădea verdicte critice indiferent de notorietatea subiecților și de vârsta sa. Printre pasiunile mele nu sunt Platon și gașca lui oricât de mult aș iubi omul despre care povestesc.
Primii ani de viață mi-au lăsat doar o impresie neclară: un amestec de ceva roșu, ceva negru și ceva cald. Roșii erau mocheta, sufrageria , draperiile de velur; mobilele din acest sălaș sacru erau din lemn de păr înnegrit; mă ghemuiam în scorbura de sub birou, mă înfășuram în întuneric; era beznă, era cald…De era scrisă într-o limbă mai accesibilă, lucrarea aceasta era potrivită pentru manualele școlare. E un manifest deplin pentru a urma, în orice condiții și cu oricâte eforturi, marele visuri. Sigur, cu singura condiție de a le și identifica foarte devreme în viață. Simone o știut de timpuriu că nu va urma tradițiile familiei: nu se va căsători devreme în defavoarea educației, nu va merge pe calea unui Dumnezeu în care nu mai crede, va birui într-o lume a bărbaților chiar de e femeie.
De ce am ales să devin scriitoare? Copil fiind, n-am luat niciodată în serios mâzgălelile mele; principala mea preocupare era de a ști; îmi plăcea să redactez compuneri la franceză, dar domnișoarele profesoare îmi reproșau stilul prețios: nu mă simțeam înzestrată. Totuși, la 15 ani, în oracolul unei prietene, în capitolul referitor la preferințe, la proiecte de viitor care îmi defineau personalitatea, la întrebarea: Ce vrei să faci în viață? am răspuns ferm: Să fiu o scriitoare celebră.Pentru timpurile pe care le trăim este și o lecție despre viața unei familii burgheze de la 1900. Mama s-o dedicat familiei, Simone mai are o soră, Păpușica. Toți cei 4 membri citesc enorm, copila despre care povestim adesea dedică 10 ore pe zi lecturii (luni în șir m-am hrănit cu literatură). Există multe reguli într-un mediu în care religia este pe primele zece locuri. Tabloul acesta este complet și i se dedică nenumărate pagini.
Mama îmi spusese deseori cât suferise de pe urma răcelii cu care o tratase bunicuța și că dorise să fie prietenă cu fiicele sale; dar cum să fi discutat cu mine de la om la om? Pentru ea eram doar un suflet aflat în primejdie, care trebuia salvat: un obiect. Rigiditatea convingerilor ei o făceau incapabilă de concesii, fie și minore. Nu îmi punea întrebări pentru a stabili o punte de comunicare între noi, mă iscodea. De fiecare dată când mă întreba ceva, aveam impresia că mă spionează prin gaura cheii. Simplul fapt că își revendica drepturi asupra mea mă îngheța.Alte imagini care predomină memoriile sunt ale puținelor prietenii pe care Simone, o ființă solitară, le trăiește în cele două decenii care fac tema volumului. Frumusețea oamenilor, pe care i-a iubit făr de măsură și în deplină toleranță, este asigurată în toate rândurile. Pentru prima dată am înțeles ceea ce m-o nedumerit mulți ani: nu suntem victime decât în măsura în care acceptăm să fim victime. Adolescenta care studentă la Sorbona, la 20 de ani, îl farmecă pe Sarte este aceeași persoană care ani la rând a cernut oamenii din jurul său pe criterii riguroase. Este fermecătoare lupta ce-o duce pentru a se integra în medii ce i se potrivesc ca nuca în perete.
Fragmentele care m-au atras cel mai mult sunt cele care se referă la Simone în raport cu familia sa, mai ales cu mama. La 16, 17 ani aceasta încă îi cenzurează lecturile, adolescenta nu-i încalcă interdicțiile aflate pe paginile nepotrivite, dar devorează în biblioteci tomuri care n-ar primi în vecii vecilor aprobarea mamei. Îi respectă restricțiile interacționării cu băieții, dar își urmează toate sentimentele pe care le experimentează în preajma acestora. Devine atee, dar respectă credința tuturor celor pe care-i iubește făr de judecată.
Cel mai greu de citit au fost momentele marilor lecturi și acestea-s la tot pasul pentru că Simone de Beauvoir devora autori și capodopere, dădea verdicte critice indiferent de notorietatea subiecților și de vârsta sa. Printre pasiunile mele nu sunt Platon și gașca lui oricât de mult aș iubi omul despre care povestesc.
Când mi-am schițat portretul, către mijlocul toamnei, am consemnat, întâi de toate, ceea ce eu numeam seriozitatea mea: O seriozitate austeră, implacabilă, a cărei motivație n-o înțeleg, dar căreia mă supun ca înaintea unei necesități covârșitoare. Încă din copilărie mă dovedisem mereu dintr-o bucată, extremistă și mândră că sunt așa. Ceilalți se opreau la mijloc de drum în privința credinței sau scepticismului, a dorințelor sau planurilor lor: le disprețuiam atitudinea călduță. Eu mergeam până la capăt cu sentimentele, ideile, acțiunile mele; nu tratam superficial nimic și, la fel ca în copilărie, doream ca totul să fie justificat printr-un soi de necesitate. Realizam că acest fel încăpățânat de a fi mă priva de anumite drepturi, dar nu se punea problema să mă îndepărtez de la drumul meu: seriozitatea mea însemna eu însămi, în întregime, și țineam enorm la mine.
Despre steluțe
Deși nu am lăsat cartea din mână, nu m-o prea emoționat filele de poveste. Ele sunt interesante pentru geneza operei de mai târziu, dar pentru mine atât de multă analiză, pre și post, fu epuizantă.
- Memoriile unei fete cuminți - Simone de Beauvoir, traducere din franceză și note de Ioana Ilie, editura Humanitas, 405 pagini.
Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele, de n-aș fi atât de subiectivă:
* cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;
** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;
*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;
**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;
***** cărți ce mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.
În 2020 am mai citit:
- Caractere atipice - Tom Hanks ****
- 12 ani de sclavie - Solomon Northup ****
- Trenuri cu prioritate - Bohumil Hrabal ****
- Zogru - Doina Ruști ****
- Cronica vieții mele - Bob Dylan ***
- Borges la 80 de ani. Cărțile și noaptea *****
- Șatra - Zaharia Stancu ****
- Să nu râzi - Raluca Feher *****
- Destin încarcerat - Gheorghe Vîrtosu ***
- În ape adânci - Paula Hawkins ****
- Minciuni pe canapea - Irvin D. Yalom *****
- Povestea lui Lisey - Stephen King ***
- Mămica la două albăstrele - Doina Ruști ****
- Povestea Faridei - Farida Khalaf ***
- Maria Tănase - Stejărel Olaru ****
- Prințese necuviincioase - Linda Rodriguez McRobbie ****
- Ajută-mă să nu dispar - Petronela Rotar *****
- Petru și Pavel - Mircea Daneliuc *****
- Bohemian Rhapsody: Adevărata biografie a lui Freddie Mercury / Lesley-Ann Jones ****
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu