marți, 12 mai 2015

Femeia sfâşiată sau cronica unei duminici aproape perfecte





1.
-         Maria, uite cucu!
-         T., ce mareeeee e, io-l ştiam mic! Cum fac cucii ouă dacă n-au femele ?!
-         Păi, cum să n-aibă? Nu-s bune mame, dar există!
-         Şi cum le cheamă?!
-         Nu ştiu, m-ai închis!

10 mai. Ne-am trezit la cinci jumate. Pentru prima dată ajungeam la apă în zori, nu la prânz. T. o avut grijă să nu-şi uite pescăreştile, măcar o parte, mămăliga cu adaos de colorant, şi nu de aromă,  era înfăşată bine în ştergar, umbrela urma s-o car io şi trusa aia verde de instalator or mecanic auto, tot el scaunele, juvelnicul, undiţa, lanseta. Io m-am îngrijit să nu uit sărăţelele şi foietajul cu brânză, plachia cu platică şi supradoză de morcov, borşul cu lobodă, cuburile de mamaligă rece făr de adaosuri - bogat şi necorespunzator meniu ştiu, dar îl trudiserăm amândoi câte  jumate de sâmbătă,  aparatul foto şi cartea.

2.
-         Maria, Carol Întâi din 1866, în primii nouă ani n-o fost rege, tu îţi aminteşti ce-o fost?! Era să zic că am un lapsus, dar ăsta e chiar un lipsus.
-         Nu ştiu, m-ai închis ! Îmi place grozav să-l ascult pe domnul  Adrian Cioroianu rostind Carol Întâiul !
-         Pare a fi mai corect…

După şase jumate eram pe baltă. Nu doar adormită, ci  între timp şi adunătoare în pantalonii de catifea şi în tenişii chinezesti a vro trei kile de frig. Ş-am început a citi, sub nori groşi, în  vânt rece, pe scaunelul oarecum fixat în mal de pietre şi vegetaţie, în sunetul păsărilor, sub glugi de hanorac şi fâş gros.

Femeia sfâşiată*  e un volum ce cuprinde trei nuvele: Vârsta discreţiei, Femeia sfâşiată, Monolog. Am citit că s-o publicat în alte ediţii şi în ordinea 1, 3, 2, ce  pare una mai potrivită pentru intensitatea sfârtecărilor. Pentru mine cea mai dramatică fu numărul doi, dar e o chestiune pur subiectivă, m-o lovit drept în moalele capului şi mi-o născut dureri de inimă doar pentru că interior sunt construită strâmb, ca şi eroina lui Beauvoir,  mă avânt  în relaţii şubrede de care mă sudez doar pentru un fals şi aparent echilibru.

Prima, Vârsta discreţiei,  o citisem în tren, pe nerespirate,  la venire, cu două zile în urmă. O femeie trecută bine de prima tinereţe, o carte ce o publică nu doar făr de succesul  scontat, ci chiar o ratează,  un conflict ca o rupere definitivă  de fiul său, un soţ în care-şi oglindeşte hidos propriile bătrâneţi ş-un sfârşit senin, singurul dintre cele trei. M-o cucerit povestea aceasta a prăbuşirii, a ruperii, ce mai rămâne dintr-o femeie când nu mai este mamă, soţie, profesionistă? Cu ce reumpli golurile neiubirii, cu ce anulezi deznădejdea, care-ţi mai e rostul când te afli  la capăt  de drum şi urmează moartea?  

... Întotdeauna privisem departe. Ar trebui să învăţăm să trăim pe termen scurt? Stăteam aşezaţi unul lângă altul sub stele, mângâiaţi de mirosul amar al chiparoşilor, iar mâinile noastre se atingeau; pentru o clipă timpul se oprise. Avea să-şi reînceapă curgerea. Şi ce?... pag.67 

Ultima, Monolog, am citit-o pe drumul de întoarcere, în tren,  pe amurgite. Pentru că eram epuizată, pentru că socoteam a zecea oară pe degete câte zile sunt de duminică până vineri, pentru că visam la cât de splendidă se anunţă vara aceasta cu biciclete, coclauri şi drag, pentru că taman povestirea aceasta o trebuit să fie scrisă făr de virgule, adică propoziţii lungi, greu pentru mine de urmărit şi când mi-i mintea limpede, dară când mi-i nălucă în adormire şi reverie, nu m-o mai atins suferinţele eroinei, Murrielle ce-şi aşterne abandonul şi declară victoria depresiei, pierderea fiicei ce-o ales sinuciderea,  de două ori divorţată, făr de nimeni în noaptea de Anul Nou. 

... Ca şi cum aş fi şteară de pe lume. De parcă n-aş fi existat niciodată. Oare exist? Oh! M-am pişcat atât de tare încât m-am învineţit...pag. 196
... Doamne! Dă Doamne să exişti! Dă Doamne să existe un cer şi un iad (...) Îmi datorezi revanşa asta, Doamne. Îţi cer să mi-o dai...  pag.202


De când mă tot văicăresc io p'aci că n-am căţti în citire care să mă răvăşească, să mă emoţioneze, să-mi strivească pieptul a nerespir?! Volumul acesta m-a trosnit prin toţi rărunchii, m-o zguduit până-n plăsele. Nu am idee cum l-aş fi putut citi acasă, în pat, între pereţi albi şi draperii grele. Aci am citit trei pagini, apoi am căutat să localizez pe luciul apei pluta sau am urcat un deal nisipos or am privit trei lebede în zbor sau am ţinut în mână un pui de ştiucă.  Iară, patru pagini, iară T. E o carte ce mă va bântui multă vreme.

T. se amuza când îi povesteam. Probabil i-o pus repede eticheta de telenovelă ş-o clasat cazul oricâte detalii şi d' alde "e dureroasă povestea asta" o mai auzit ulterior.

-         Dacă presiunea ce o arată barometrul e constantă, atunci peştii..
-         Făcuseră un jurământ de fidelitate, iară ea jurase că se va sinucide de el îl va încălca…

-         Şi, pe lacurile acestea, când eram eu copil şi insuliţa…
-         O dus scrisorile la grafolog, grafologul o dat verdict că amanta-i mai inteligentă şi atunci ea o dat sentinţă cum că grafologia nu-i o ştiinţă exactă…Îşi tot întreabă prietena de-o găseşte inteligentă şi aia-i zice că asta-i o întrebare idioată…

Telenovela: Monique la patruzeci si ceva de ani descoperă că soţul ei are o amantă. Din dorinţa de a nu-l pierde,  îi acceptă relaţia şi-l împarte cu noua femeie. Io am presupus din prima secundă sfârşitul poveştii ăsteia. Asta nu m-o protejat însă de niciunul dintre chinuirile femeii lovite. Şi io nu-s aşa, teoretic nu-s aşa, în prima secundă îmi fac bagajul şi cu stanga-mprejur drept înainte, făr de regrete, opinteli, reveniri. Am scris doar teoretic nu-s aşa, deşi în practică tot n-am fost, pentru că am de la bunica, mama şi de la alte câteva generaţii de femei din  urmă în ADN supunerea în cuplu, resemnarea, ce-ţi doresti tu ca femeie, ce te fericeşte pe tine, ce te devorează, toate acestea sunt neimportante, sunt detalii, important e ce zice lumea, apoi ce nu se cade şi pe undeva pe acolo, pe la nivelul patruzeci,  năzuinţele tale.
Nu mi-o fost milă de suferinţele sale, nu am rezonat cu justificările şi nedumeririle şi prăbuşirile.
Ziceam la Casa de pe colină - aci că nu-mi plac poveştile în care-mi oglindesc propriile neputinţe, tristeţi, furii. Iaca, ăsta e momentul să ma contrazic! Interior sunt construită ca acest personaj, sunt dependentă afectiv, mă leg de oamenii din viaţa mea cu toată fiinţa, cu toate visele, mă împlinesc bucuriile lor, când ei pleacă, rând pe rând, în mine nu mai rămâne nimic din mine. Nu degeaba după ani mulţi cu  astfel de risipiri şi goliri, acuş nu mai reuşesc nici să mă peticesc.

Pe mine, cea care-n urmă cu şapte ani îşi întorcea viaţa cu fundu-n sus pentru bărbatul care propovăduia sfânta treime a comunicării: comunicare, comunicare, comunicare, mai şocante decât lipsurile oricăror independenţe, toate cele trei femei în secunda în care li s-o clătinat iubirile au fost tangente cu pierderea minţilor,  este lipsa comunicării. Io n-am habar cum îs iubirile astea absolute, dar văz aci că-s la fel de şubrede ca şi cele muritoare. Fiecare presupune ce gândeşte celălalt, interpretează gesturi, le atribuie misiuni  ce nu le au, când simplu ar fi a întreba; ce-ai vrut a spune, ce-ai vrut a face ?  Oi, ce m-am mai lungit iară, iaca, tac!
... 

3.  T., ţi-o mai dăruit vro fumeie flori?!/ Ce frumos este, Maria!
4.
- T., hai,  să eliberăm peştişorul acesta!  E un supravieţuitor, uite cum sare spre apă! Niciodată nu mi-o fost milă de ei în rasoalele alea grozave or plachiile minunate de le găteşti, dar azi îmi sfâşie inima…

 5.
- Bine, T., dacă un cocoş nu are organ sexual extern cum zici tu, atunci cum o inseminează pe găină?
- Nu ştiu, Maria, da-ţi zic io că n-are! M-ai închis!

Verificare răspunsuri corecte:
  1. Cuc femelă
  2. Domnitor al Principatelor nu nouă ani, ci fix cinşpe.
  3. T. fie n-o răspuns, fie Maria o asurzit după recunoaşterea frumuseţii 
  4. După minute bune de şezut pe mal, peştişorul cu aripi roşii o luat în apă o poziţie verticală, Maria  i-ar fi zis de dezechilibu precar, T. ar fi corectat-o  “pleonastică imagine”, ar fi căzut de acord că era verticalul unui personaj bine cherchelit  şi apoi o zbughit-o  în larguri ca  manifest al libertăţii absolute după evadare.
  5. Nu m-am lămurit deplin. Limpede e că ea face ouă şi făr a fi călcată, dar din alea nu vor ieşi pui. Călcatu în sine e pentru imobilizare, apoi se dechide o fanta prin care curge sămânţa.
Deci, data viitoare, când om porni la pescuit adormiţi or ba, e musai să nu-l uităm acasă pe google. Google şi gura de rachiu, astea-s esenţiale pentru lipsusuri şi frig. Suportul pentru lansetă, cel pentru juvelnic îs secundare. Am supravieţuit noi şi-n alte bălţi făr de ele.


* Femeia sfâşiată - Simone de Beauvoir - Editura Univers - 2009




2 comentarii:

  1. No, asa duminica perfecta parca n-am mai citit la tine. Ma insel? :D
    Cum va duceti voi la peste cu peste gatit in plasa cu mancare??? :D
    Multe duminici de acum inainte sa va fie perfecte!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Crisule, aproape perfectă şi pentru tine nu tre să-l traduc pe aproape ăla:) Numa cu peştele din ultimul weekend şi tot am mâncat mai mult decât ce fu un an întreg, mă aşteaptă vremuri grele:)))) Tare mulţumesc pentru gândurile bune!

      Ștergere