Casa de pe colină - Cesare Pavese

Nu mai am habar când am citit Casa de pe colină*,  cândva anu ăsta, asta-i sigur!  Încă eram în perioada lecturării „celor mai pricăjite cărţi din bibliotecă” . M-am lecuit între timp, după vro 5 volume ratate.  Amu-s la etapa cititului în paralel a 3 bucăţi , oi vedea de va fi  mai de succes metoda.

Păi, cum să nu aleg o carte pe coperta căreia zice de obsesii ce determină morţi reale?! Cesare Pavese la doi ani după Casa de pe colină se sinucide în camera unui hotel din Torino.

Proaste criterii mai am în selectarea citirilor, un cuvânt de pe una dintre coperte, care  când se împreunează cu “orice carte începută e musai de terminat” garantează eşecul. Nu ştiu pe ce considerente s-o înfăptuit colecţia pentru literatură a Cotidianului, la mine ultimele 3 volume (Dedesupt este infernul – despre care am scis aci, ăsta – Casa de pe colină şi încă unul despre care voi scrie când îmi voi aminti care fu) au ajuns făr de emoţie, făr de poveste, făr de gust.

Citeşti o pagină şi încă una în aşteptarea celei în care personajul te va surprinde, povestea te va face captiv pentru ca la final să regreţi că drumul fu prea scurt. Nu-i amu cazu de d’astea !

Corrado, un profesor, nu m-am dumirit ce preda, se refuciază din Torino într-o pădure din apropiere pe motiv de război. În casa unde îşi trece temerile regăseşte o veche iubire, Cate,  ş- un presupus fiu. Corrado antifascist, fiul, Dino,  alăturat partizanilor. Pe 160 de pagini se petrec drumurile profesorului torinez între casa de la oraş şi cea din pădure, însoţit de câinele său Belbo,  în fundal e războiul cu ale sale crime înfăptuite or de nazişti or de cămăşile negre şi cam atât. Văz că-s imună la poveştile netede, cum le-ar diagnostica bunică mea de i-ar păsa de ele., adică cele în care toate-s domoale, timpul pare să aibă răbdare, destinele nu-s frânte înainte de termen.

 Io am tot continuat lectura în căutarea momentului în care vrunu moare, or învie, or urlă a revoltă, or ceva între toate extremele astea. Toată lumea e prizoniera fatidicului, a resemnării, or asta deja ştiu din  realul meu făr de războaie, nu-mi lipsea într-o carte. Da, lângă  o cană de ceai cald, cu picioarele pe creponate înflorate şi din pijamale roz cu buline,  mă văicăresc că războiul din carte fu monoton. Adevărul adevărat este că nu-mi plac poveştile în care mă oglindesc. Corrado se află în plin război nu doar cu duşmanii ţării sale ci mai ales cu sine. Poate că a greşit în trecut abandonînd o iubire, poate că ar găsi un ţel de-ar avea un copil,  or  taman asta gândesc amuş : s-o futut jumate din drum, ce naiba caut io în viaţa mea ?!

Mi-o fost imposibil să aleg o frază spre citare, pân la urmă mi-o atras atenţia fragmentul ăsta :

… - Şi cu cei căzuţi ce facem, pentru ce au murit?

Eu nu ştiu ce să le răspund. Cel puţin acum şi mi se pare că nici ceilalţi nu ştiu. Poate o ştiu doar moţii, şi numai pentru ei războiul s-a sfârşit cu adevărat…

• Casa de pe colină – Cesare Pavese – editura Univers -  2008

Mâine o carte, tot din colecţia Literatura a Cotidianului, ce cu siguranţă va intra in topul lui 2015 foarte sus.