Insecta - Claire Castillon

Oi, ce mult îmi lipsi a scrie despre cărţi! Poate sucesc tema blogului: cărţi, cărţi, cărţi, uneori torturi…

Dedesupt este infernul fu primul roman al scriitoarei Claire Castillon de l-am citit . N-am priceput, ziceam  aci, prea bine despre ce fu vorba, drept pentru care am ales şi cel de al doilea volum de-l aveam în colecţia Cotidianul,  Insecta*.

Insecta este o culegere de nouşpe povestiri adunate-n 125 de pagini. Nu-mi fu dat să citesc pân acuş scrieri atât de scurte şi atât de năucitoare. Am iubit Manuscrisul lui Cortazar, am detaliat aci, or povestirile lui Eric Emanuel Schmitt despre care am scris în două or trei episoade, unul dintre ele  aci, cele ale lui Murakami din Dans, dans, dans, dar alea aveau de la douăzeci de pagini înspre cincizeci. În Insecta cea mai lungă are zece pagini, majoritatea defilează pe şase, opt file, iară restul în jurul lui patru. Şi toate au ca temă relaţia mamă-fiică.

  

Dacă în Dedesupt este infernul tonul brutal al sentinţelor  aplicate partenerului de viaţă o ajuns în mine ca răutate, umilire, neputinţa depăşirii tarelor din copilărie, acelaşi ton violent în Insecta o născut una dintre cele mai frumoase culegeri de relaţii umane negative: uciderea pruncului, incestul, boala, gelozia, adulterul, dependenţa, minciuna, violenţa, abuzul. Mi-o amintit mult de Ryu Murakami ş-a lui poezie a urâtului.

Scrierile scurte nu-s printre preferatele mele, n-am vreme să mă ataşez de personaje, să mă doară, de ajung însă din câteva pagini să mă domine emoţiile, atunci prefer să fac pauze lungi, să las povestea să se decanteze înaintea de a începe o alta. La Castillon nu mi s-a întâmplat asta, poate că având o singură temă am circulat printre ele ca părţi ale unui întreg. În două ceasuri am terminat cartea din dorinţa uriaşă de a afla ce oroare e pe următorul colţ de pagină.

E o carte crudă despre adevăr în doză mortală şi despre minciună ca mod de viaţă. Mama şi fiica sunt în fiecare dintre povestiri perechea cu unul dintre parteneri strâmb şi celălalt pe atât de drept cât să se realizeze echilibrul.  Finalurile sunt surprinzătoare, năucitoare ca la oricare alt text de acest gen. Două dintre povestiri, cele din finalul volumului,  la mine au ajuns ca splendide declaraţii de dragoste Mama nu moare niciodată şi Zece operaţii în zece ani.

Câteva dintre rândurile dătătoare de fiori :

.. Am deschis portiera şi am aruncat-o  pe cea de deasupra pe şoseaua de centură. Drept să spun, nu sunt prea mulţumită de ce am făcut pentru că am aruncat-o pe cea mai cuminte…

… Nici nu-şi închipuie ce mă poate enerva cu cancerul ăsta al ei…

… În acea duminică, atunci când mama a venit la morgă să-şi recunoască fiica, era de-a dreptul indignată. A spus doar că nu e fiica ei, fiica ei este o femeie  atrăgătoare, produsul atenţiei ei speciale, şi că aceasta nu ar fi tolerat niciodată să aibă părul unsuros…

… O să plec din spital, vor şti ei să o plaseze, şi, fără prenume, e şi mai simplă treaba. O să merg într-o clinică să fac liposucţie, mâine Jules se va întoarce, mă va găsi schimbată, dar eu o să-i spun că e plecat de multă vreme şi că asta m-a dat peste cap. Dacă-mi vede cusătura, am să-i spun că am căzut. La revedere, bebeluşul meu…

… Atunci mă ridic, în ciuda ambelor braţe în ghips, ş-o scuip între ochi. Îşi pleacă mutra ca să nu văd cum saliva mea i se scurge precum o lacrimă groasă pe obraz…

Oi, ce greu va fi să menţin un loc fruntaş pentru cartea aceasta în topul personal de la sfârşitul anului, chiar ar merita !

* Insecta – Claire Castillon -  Editura Univers -  2008