Zambetania: CARTE DESPRE TOMA CARAGIU

De ce astă carte

În casa cea nouă o rămas moștenire de la vechii proprietari peste 100 de cărți. Mi-am ales, în urmă cu doi ani, vreo patru doar, printre care și volumul de astăzi.

*** Despre Toma

Să-ncep prin a spune că nu-s mare fan Toma Caragiu. O murit înainte să mă nasc și chiar de-oi fi văzut filme și momente vesele pe când eram copil, nu mi le foarte amintesc. La comedii mă uit rar și cam niciodată la românești. B. știe pe de rost replicile din Operațiunea Monstrul. Se uite de o sută de ori dacă de o sută de ori dă peste secvențe când butonează spre canalele preferate și tot de atâtea ori se amuză copios. Mda! Ca să fie spovada deplină să mai zic că am revăzut și eu de multe ori pe YouTube, N-am găsit altă rimă, momentul spumos al lui Toma cu Mircea Diaconu pe textul lui Dan Mihăescu.

Atunci de ce mi-am ales o personalitate despre care habar n-am și nici nu doare ignoranța-mi?! Pentru că-mi plac biografiile. Sigur că le prefer pe cele ale oamenilor de-i admir uriaș, dar nici Ăilalții nu mi-s indiferenți când apare șansa de a le citi și descoperi viața. Cu riscul asumat ca Opera, cea care va prima în respectivele texte, să nu m-atingă pân la lacrimi.

Cartea despre Toma Caragiu este o lucrare cu mai multe semnături.

Primele pagini, vreo 30, Actorul, ca personaj pe scena lumii, aparțin lui Valentin Silvestru. Sunt un scurt studiu introductiv în care se bifează marii pași artistici ai actorului și unele dintre intersecțiile pe acest drum cu Valentin Silvestru, scriitor, critic de teatru.

Când ne-am cunoscut, prin 1946 mi se pare, la galeria Teatrului Național din București (sala Sf. Sava) era un spectator ciudat, care-și exprima cu glas tare ironia, nemulțumirea față de piesa plicticoasă ce curgea pe scenă ca un pârâu domol. Glasul lui a vibrat ca o coadă de violoncel într-o aulă goală. Am izbucnit în râs, laolaltă cu puținii spectatori; cum stăteam alături, mi s-a adresat familiar, de parcă ne-am fi știut de când lumea, propunându-mi să ieșim. Am părăsit spectacolul și ne-am plimbat pe strada general Berthelot (acum, Nuferilor), vorbind despre ce ar trebui să fie teatrul.

Cele 120 de pagini de biografie, care urmează primei părți, nu m-am dumirit cine le-o scris, pare că redacția de specialitate a editurii Meridiane. Se-ncearcă, pe cât posibil, a fi amintite toate etapele vieții personale și artistice. Există multe completări aduse de Toma însuși (nu știu de ce-mi tot vine să zic Toma, dar e o căldură-n nume, care lipsește cu desăvârșire cărții și a cărei absență m-o dezamăgit). Vorbele marelui actor sunt de cele mai multe ori extrase din interviuri.

Volumul continuă cu Mărturii contemporane ale personalităților ce l-au cunoscut și iubit: Aurel Baranga, Eugen Barbu, Ion Băieșu, Radu Cosașu, Stere Gulea, Gina Patrichi, Dan Mihăescu, Marin Preda și foarte mulți alții (în total sunt 31 de gânduri omagiale).

Cea care mi-o atras atenția în mod special este a lui Ion Besoiu. Acesta scrie un jurnal pe ore al perioadei 4 martie (seara cutremurului) și 11 martie (înmormântarea lui Toma). Cutremurul a avut loc la ora 21.25 pe 4 martie, iar corpul actorului a fost descoperit pe 10 martie la 13.10. Multe zile colegi supraviețuitori au așteptat pe rând în fața blocului său prăbușit. Deși de luni de zile nu mai avusese seri făr de spectacole, vinerea neagră fu una dintre cele două libere. Apartamentul lui Toma era la etajul doi din opt și rămâne pe jumătate intact în urma cutremurului. S-au găsit două pahare în picioare pe masa de la care fugise pe scări și care s-a prăbușit peste el. Deși cunoșteam câteva dintre detaliile morții, taman acestea m-au năucit iară.

Volumul se încheie cu lista creațiilor interpretative din teatru (1947 - 1976), radio (65 - 76), televiziune (1965 - 1976), film (55 - 77 cu 3 filme postume), discografie (momente vesele, poezii), adică întreaga viață artistică. O listă de doar 45 de pagini scrise mărunt. Măiculiță!!

Despre steluțe

Fu o carte rece, așa ca o dare de seamă făr de emoție. Tonurile în care este scrisă sunt elogioase, cum altfel?!, dar au fost foarte puține rândurile din care o ajuns la mine răvășire. Nici măcar multele pagini dedicate în finalul volumului de către personalitățile care l-au cunoscut nu-s dolodora-n emoție. Habar n-am! Poate că ar fi fost imposibil altfel... Mi-am dorit să întâlnesc mai mult omul Toma Caragiu și nu artistul care încă trăiește și poate fi descoperit în arhive video ori audio.

Carte despre Toma Caragiu, editura Meridiane, 1985, 263 pagini.

Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele, de n-aș fi atât de subiectivă:

* cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;

** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;

*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;

**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;

***** cărți ce mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.

În 2020 am mai citit:

vineri, 16 octombrie 2020

CARTE DESPRE TOMA CARAGIU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu