joi, 1 decembrie 2022

TOPUL CĂRȚILOR CITITE ÎN 2021


1/31Provocarea lunii decembrie 31 de povești pentru 31 de zile.

La finele lui decembrie trecut am fost dezamăgită că nu am reușit să public 31 de texte (ca-n 2020), ci doar 19 în cadrul proiectului special. Și pentru că principala lecție a vieții este să-mi demonstreze continuu că e loc de mult și mai rău,  pentru astă lună îmi promit că de ajung cu 10 povești e o performanță notabilă față de ritmul actual zambetan. 


Primele două înfăptuiri ale provocării festive sunt arhivate astfel:


Când s-o sfârșit ăst ianuarie și  nu am ajuns cu Topul cărților pe blog, am știut că proiectul special al anului va deveni gazda sa perfectă. 

Iubesc să dăruiesc cărți și de sunteți în căutare de idei grozave, ia poftim inspirații strașnice!  


Volumele lui 2021, în ordinea intrării pe teren, fură:

  1. Cine mi-a ucis fiul? Dosarul Frumușanu-Crăiniceanu se redeschide ****
  2. Flăcări,  foc,  arderi interioare...  - Simona Ardelean **
  3. Devenirea - Ovidiu-Dragoș Argeșanu ****
  4. Mobilul - Stephen King ***
  5. Ghicește-mi în cafea - Victor Ion Popa *****
  6. Omul care vedea dincolo de chipuri - Eric-Emmanuel Schmitt ****
  7. Felix și izvorul invizibil - Eric-Emmanuel Schmitt ***
  8. Contorsionista - T. O. Bobe ***
  9. Oameni anxioși - Fredrick Backman ****
  10. Trei zile - Anders Roslund ****
  11. Omul de castane - Soren Sveistrup ****
  12. Măștile fricii - Camelia Cavadia *****
  13. Prințesa ghețurilor - Camilla Lackberg ***
  14. Noi contra voastră - Fredrick Backman ***
  15. Jurnalul unei iubiri pierdute - Eric-Emmanuel Schmitt ****
  16. Muzică într-o limbă străină - Andrew Crumey ****
  17. Din suflet - Demi Moore ****
  18. Tu - Caroline Kepnes ****
  19. Copilul tău. Părinții tăi. Tu - Ioana Chicet - Macoveiciuc ****
  20. Un băiat pe lista lui Schindler - Leon Leyson ****
  21. Jurnalul unui burlac - Mihai și Emilia Bendeac ****
  22. Britt-Marie a fost aici - Fredrik Backman ****
  23. Defăimarea lui Paganini - A. Vinogradov ***
  24. Cinci copeici - Sarah Stricker ***
  25. Oameni mari - Maria Orban ****
  26. Doamna Pylinska și secretul lui Chopin - Eric-Emmanuel Schmit ***
  27. Zilele abandonului -Elena Ferrante ***
  28. Prietena mea genială - Elena Ferrante ****
  29. Persuasiune * Mănăstirea Northanger - Jane Austin ***
  30. Doctor Sleep - Stephen King ***
  31. Problema Spinoza - Irvin D. Yalom ****
  32. Bucla - T.O. Bobe ****
  33. Băiatul cu pijamale în dungi - John Boyne ****
  34. Frații de la Auschwitz, Malka Adler *****
  35. O chestiune de viață și de moarte, Irvin D. Yalom și Marilyn Yalom *****
  36. Încălcând toate granițele - Marina Abramovic *****
  37. Învățare - Tara Westover *****

Statistic din cele 37 de volume terminate,  6 au numărul maxim de steluțe, iară 19 titluri au primit 4. Așa că 6 poziții din 10 ale clasamentului s-or ocupat automat cu tomurile de-or primit coronița.  12 cărți pentru 2 și 3 steluțe o adunat 2021. În finalul anului trecut mi-or rămas 10 volume începute și neterminate, cu 700 de pagini citite. 


Topul meu extrem de subiectiv, chiar de-or trecut peste unele dintre lecturi aproape doi ani, arată astfel: 

Pentru ultima treaptă a clasamentului am trimis în luptă doi autori români: T.O. Bobe cu Bucla și Maria Orban cu Oameni mari. Pentru că nu am știut pe cine să premiez, mi-am amintit cât de surprinzător a fost Jurnalul lui Bendeac.  Pe care la prima strigare nu l-aș include sub umbrela autorilor români, dar, ce să vezi, o scris o carte faină. Ș-apoi nici el însuși nu se-mbracă-n haine scriitoricești. 

Din textul publicat imediat după lectură am dat astăzi copy/paste la două paragrafe. Pare că-ncerc a mă convinge prin ele că am decis corect locul 10. Le simt identic și după un an jumate.

Relațiile mamă - fiu, tată - fiu, frate - frate sunt paginile cele mai frumoase ale întregii scriituri. Și cele mai emoționante, chiar dacă atunci când scrie despre teatru pare c-o face cu două inimi, pe mine amintirile din familie m-au fericit. Cei doi autori ai confesiunilor par să nu ascundă tonurile cenușii, greșelile și prin asta iubirea lor e cea mai frumoasă dintre povești. 

Îi admir foarte mult pe oamenii aceștia care-și asumă în scris toate vulnerabilitățile, le analizează cu lupa în fața cititorilor și nu defilează în  făr de pată. N-aș zice că m-o surprins partea de asumare a lui Mihai, dar sigur cea a mamei m-o lăsat făr de grai. Femeia fu forțată de fiu-su să le aștearnă pe toate cu subiect și predicat, dar ce onest pare că o făcut-o! E aproape ca un ghid pentru construit pas cu pas relația părinte-prunc. Deh, e și una dintre temele mele preferate-n aste vremi și mi se năzare-n toate lecturile. 


Am mărturisit de multe că al meu canal favorit pe televizor este cel de crime. Din astă cauză nu mă prea atrag cărțile cu teme polițiste. Adică, să zic drept, principalul motiv al neatracției îi faptul că nu găsesc niciodată criminalul adevărat, ceea ce mă frustrează teribil. Pe televizor îs mai ușor de identificat din liste foarte scurte de suspecți. Omul de castane însă mi-i în gânduri încă, motiv suficient pentru a-i justifica prezența în clasament. 

M-o omorât povestea asta. Olecuță de emoție de mai era, săream de 5 steluțe. Și n-aș zice că-s ușor de impresionat în vremile astea-n care fiecare seară se încheie c-o crimă pe televizor și ultima carte avu și ea duzina ei de omoruri. Când am citit că-i un roman de debut am rămas făr de grai. E atât de laborioasă construcția, personajele sunt pline, există momente duioase și clipe oribile, e un tot fascinant Omul de castane al lui Sveistrup.


8. Omul care vedea dincolo de chipuri - Eric-Emmanuel Schmitt
De foarte multă vreme nu mai nimeresc un Schmitt de 5 steluțe. Din fericire este un scriitor prolific și foarte multe dintre cărțile publicate încă nu i le-am citit. Pentru bucuria cu care-ncep lectura scrierilor sale în speranța că vor egala înaltul primelor întâlniri, am hotărât ca Topul să nu-l excludă. Am ales Omul care vedea morții, dar la fel de bine ar fi șezut oricare dintre celelalte trei titluri citite-n 2021. Diferența între 3 și 4 steluțe a fost determinată doar de momentul în care am scris despre fiecare carte-n parte. De am publicat nota imediat după lectură or dezamăgirea o avut un răgaz pentru netezire. 

Nu prea știu cum să scriu despre povestea aceasta. Sunt atât de multe pagini de cinci steluțe și câteva de niciuna. (...) Nu este o poveste care m-o dezamăgit, dar tot aștept cu 5 steluțe în poală, ca la începuturi,  scriiturile domnului Schmitt. Îmi doresc să nu ajungă a fi prima carte din opera sa la cititorii ce nu-l cunosc. Le-ar pierde descumpăniți pe toate celelalte desăvârșite.


De aș da copy/paste la tot ce am scris despre Eric-Emmanuel Schmitt, ar fi valabil 100% și pentru Fredrik Backman. Este un autor de ale cărui prime cărți m-am îndrăgostit nebunește, emoție pe care o tânjesc la fiecare nou roman. Ce este diferit de ceea ce deja am scris pentru poziția numărul 8 din Top, este faptul că Britt-Marie chiar mi-o plăcut cel mai mult dintre cele trei povești backmaniene ale anului. Fredrik Backman scrie cumva mai pe gustul meu chiar și atunci când îl penalizez. De povestea sa nouă nu mă rupe (criteriul meu suprem pentru 5 steluțe), izbutește cumva de fiecare dată să mă prindă-n viețile personajelor sale, să-mi stârnească antipatii și empatie, să mă convingă că există speranță și pentru cele mai oribile destine. Când se gată cartea și-mi recapăt judecata azvârl cu penalizări, dar în timpul lecturii citesc mai mereu cu sufletul la gură și cartea lipită de mâini zi-noapte de la prima pân  la ultima pagină. I-am citit tot ce-o fost tradus în limba română și-i dat în urmărire generală pentru ce urmează. 

Mi-o fost mare bucurie lectura aceasta, exact ca la cele dintâi volume citite din colecția Backman, Ove și Bunica. Deși s-o bifat același șablon al aparențelor înșelătoare și al lui nu există prea târziu, nu mi s-or tocit simțurile, ci am bocit-o pe Britt de la un capăt la altul. Dar am decis să merg doar pe patru steluțe pentru că mi-aș dori să citesc și un alt scenariu, un ceva care să nu fie 101% Backman ăla de-l ador: gravitate și negru privite cu ochelari de umor și roz. Parcă ar fi aflat care mi-s butoanele vulnerabile și doar pe alea-mi pedalează. Aș vrea, vă rog,  și un fel ALTFEL. 


Gata, de acum e ușor. Am ajuns la cărțile de 5 steluțe.
Deși îmi place mult Victor Ion Popa greu îl cuprind în topurile anului. Mi-am zic că de nici cu Ghicește-mi, cea mai cea dintre scriituri, nu-l onorez, apăi rușine fie-mi! 

Am citit cele aproape 500 de pagini ale volumului pe cât de potolit am putut. Mi-aș fi dorit să fie cartea aceea despre care povestea Borges că avea paginile infinite, Cartea de nisip. Poveștile sunt singurele pe care de-mi plac nu le devorez în secunde. Un film îl văd de zece ori, o ciocolată o mănânc întreagă, un om îl sufoc în drag. Cu poveștile, alta-i rețeta. Pot citi 5 pagini într-un ceas: adulmec mirosul paginii îngălbenite, îi savurez pe îndelete toate vorbele și mi-s bucurie rotundă. 

Ce dar prețios e scriitura aceasta! Parcă l-aș fi ascultat pe bunicu' ore în șir povestind și nu doar am citit o carte veche. Și nu-s de vină locurile prin care m-o purtat Victor Ion Popa teleportându-mă în anii în care bunicelul nu se mutase-n cimitir. Valea Gerului, Ivești, malurile Siretului, Matca, bâlciul, Cudalbi, iarmarocul  mi-s toate-n rădăcinile copilăriei. (...) Ce bucurie a citi într-o limbă-n care azi nu mai scrie nimeni! Zilele acestea-n care poci lectura dintre plăpumi sub care torc pisoi, lângă o cană de ciocolată caldă cumpărată de prunc, făr de sarcini și termene, doar în ritmul domol al scriiturii, le resimt binecuvântări, daruri zeiești.


Pe când credeam că mi-s fascinată de mărturiile supraviețuitorilor Auschwitz, am descoperit cât de interesante sunt viețile post lagăr. Pentru stilul curat, prin multe locuri crud, în care Malka Adler a publicat destinele  a trei frați supraviețuitori, la juma de veac după ororile hitleriste, i-am cocoțat lucrarea pe locul 5. 

De vă doriți un dar de ăsta care să ne dovedească, a câta oară, că suntem răsfățații timpurilor și că-n viețile noastre necazurile chiar lipsesc, vă recomand din toată inima Frații de la Auschwitz. De oamenii ăia le-or putut îndura, le-om putea și noi citi. 

Mărturia autobiografică a Tarei Westover nu este prima ajunsă la mine pe tema monstruozității unor religii radicaliste.

Ceea ce m-o năucit îs încercările Tarei de a aduna adevărul făr de a pierde iubirea părinților. Când nu mai are de ales, merge către înstrăinarea de familie și acolo-s cele mai dureroase pagini. Nu cele în care era abuzată de un frate dement, exploatată de tată ca un sclav făr de drepturi pe plantație, nici măcar teribilele accidente cărora le-a supraviețuit mai miraculos decât cariera profesională de după pustiul de ani lipsiți de carte. M-or sfâșiat paginile în care adevărul ei este infirmat de familie și rude și nu-i rămâne decât să-și piardă mințile. 

De s-ar inventa un instrument care să-mi citească așteptările privind o carte și apoi în urma scanării să-mi scoată o listă de compatibilități, mi-ar plăcea ca printre primele titluri să fie Învățare. Experiența pe care mi-a oferit-o spovedania Tarei Westover a înglobat toate criteriile mele privind o carte de 5 steluțe pline. Căci oricât m-ar fascina lumea fantastică a lui Murakami or capacitatea lui Stephen King de a crea poveste în poveste, singurele scriituri care mă răvășesc până-n plăsele sunt cele în care-mi regăsesc propriile simțăminte. De cele mai multe ori procesul scurmării trecutului neînchis, dar acoperit cu multe straturi de nepăsare pentru vindecare,  este dureros.  Dar pe cât de copleșitoare este reacția trupului la cuvinte, pe atât de frumoasă și de intensă este călătoria.


3. Măștile fricii - Camelia Cavadia 
Romanul inventat al Cameliei Cavadia s-o lipit de viața mea reală posibil mai mult decât povestea anterioară a Tarei Westover. Și deși scopul principal al topului nu este să aburce-n vârf scriiturile care-mi  zvârcolesc vulnerabilitățile, totuși acestea sunt cărțile care mă bântuie și mântuie multă vreme după închiderea ultimei pagini. 

Poate cel mai mult din întreaga carte,  m-o atras finalul. Iubesc poveștile ce se termină ca-n viață, făr de au trăit fericiți pân la adânci bătrânețe. Este ceva care m-o-nduioșat pân la lacrimi, bine, nu-i ca și când n-aș fi bocit toată cartea. M-o dus cu gândul la unul dintre episoadele cu crime. Când se crede că nu există niciun supraviețuitor în urma atacului atroce și-i trece pe toți prin fața camerei de filmat, zdrobiți, însângerați, bucăți,  imaginea se oprește într-un final pe o mânuță mișcătoare de prunc ș-o rază de lumină ce-i răspunde la joc. 

Cu primele două locuri am premiat doi oameni foarte diferiți, dar care mă fascinează teribil. Și dacă pentru titlurile 3 - 10 ordinea ar putea oricând fi schimbată sub subiectivismul clipei, pentru medaliile de aur și de argint nu există îndoială. Marina Abramovic  o apărut pe lista mea de interese în urmă c-un deceniu și fu dragoste la prima aflare. Mărturiile autobiografice din Încălcând toate granițele mi-or confirmat piedestalul pe care am cocoțat-o de la primele intersecții. 

De-mi văz cărțile din teancul de necitite știu care-s scriiturile de 5 steluțe. Uneori mă înșel. De-mi privesc volumele din grămada în așteptare știu care-s cărțile anului. Uneori greșesc. Am știut înainte de a o deschide că Încălcând toate granițele este de 5 steluțe și una dintre primele cărți ale Topului 10 lecturi 2021. Ce n-am știut e că fu una dintre cele mai prețioase  ale vieții de pân la ea. Ce bucurie! (...) Știu c-am fost subiectivă de la un capăt la altul, că există oameni cărora Marina Abramovic nu le transmite emoție și că-i consideră nulă performanța. Eu sunt dincolo. 

Un jurnal o deschis Topul, un jurnal îl încheie. Și, da, nu e o întâmplare că atât de multe scriituri dintre cele 10 premiate sunt autobiografii. Au devenit genul meu preferat de foarte multă vreme, din fericire lista de lecturi o ajuns să și confirme asta. 

Întâmplare nu e nici faptul că atunci când lipsește Haruki Murakami, coronița ajunge întotdeauna la Irvin Yalom. Cum O chestiune de viață și de moarte este de foarte departe cea mai iubită dintre cărțile sale, îs fericită că n-o trebuit să-l trimit la duel cu Murakami. 

Din lista foarte scurtă a autorilor preferați, Irvin Yalom este singurul ale cărui cărți le citesc făr de spaima că nu se vor ridica la nivelul celei mai bune dintre ele. 

În copilărie la orice năcaz, îmi ziceam că mă voi sinucide. Și mamei, când m-o bătut prima și ultima dată, eram în clasa I, i-am zis că-mi tai gâtul de mai continuă. O mai continuat pentru vorbele astea. Întotdeauna în ultima clipă mă salva gândul că e un mare păcat să-ți iei viața. Bunică-miu, pastor într-o adunare de habotnici, îmi spunea adesea că de Dumnezeu o dat viață, El e singurul în drept s-o și ia. O fi fost spaima asta, n-o fi fost boala mea prea gravă, dar am supraviețuit timpurilor ălora și n-am mai avut niciodată bântuiri de astea. Apoi, foarte mulți ani mai târziu, unei ziariste pe care o urmăream cu plăcere i s-a îmbolnăvit soțul de cancer. La ea am citit că de ar fi avut puterea să răstoarne munții pentru ca omul său drag, de altfel extrem de tânăr, să se sinucidă asistat ar fi făcut-o. M-am întrebat atunci de există variantă corectă, de-aș ști a alege drumul pe care să-l închid. 

Multe dintre nedumeriri mi le-o luminat cartea de astăzi. Vorbește atât de curat despre moarte și n-o face deloc în imagini extreme. Bine și pozițiile îs privilegiate. Doi oameni care au adunat 9 decenii, 6 - 7 de împreună, care și-au împlinit visele în profesiile pe care le-au avut,  cu o familie strânsă de prunci și străprunci, prietenii prețioase,  ce regrete să-i împiedice a îmbrățișa moartea netezi? 

E un dar minunat pentru viață cartea aceasta despre moarte. Nici nu-mi imaginez c-ar putea exista un cititor care să nu se regăsească măcar olecuță pe drumul croit de cei doi parteneri ai vieții și ai morții.


Gata! De-oi avea răgaz, planul este ca-n proiectul 31/31 să cuprind și Top 2022. De nu, nu!

_________________________
Edițiile anterioare ale Topului în arhivă:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu