joi, 22 aprilie 2021

PRINȚESA GHEȚURILOR


  • E zi de medical și dacă nu-i chef de niciunele măcar un text să gat. 


De ce astă carte

Pentru că mi-o cumpărat-o B..  În cele 7 minute-n care-am bifat în sala de alături răspunsuri verzi pentru examenul de teorie rutieră, el s-o ales cu Prințesa ghețurilor

E iară primul volum dintr-o duzină la capătul căreia nu-s prea interesată s-ajung. Văz că au mare succes colecțiile acestea cu eticheta crime la editura Trei. N-aș zice că m-o cucerit vrun nordic, deși B. mi-i tot scoate-n cale de-o vreme. 


*** Despre o crimă și mai mulți vinovați

Aprilie va sfârși ca cea mai sărăcăcioasă lună a lecturilor. Fiul a terminat mai multe cărți decât mine.  Am lichidat-o doar p' asta pân acum ș-am abandonat alte trei. Mă bag în doi Backman ca să fiu sigură c-am pe ce paria la Cartea lunii.

Este primul volum dintr-o serie mai lungă ziceam (vreo unșpe) și de-am fost atentă e chiar o carte de debut. Nu-i scrisă-n stilul polițist clasic, nu suntem îndrumați spre vinovați făr de vină și făr de număr pentru ca ultimul rând să dea verdictul pe ăla de nici cu gândul nu-l gândești. De-aș rezuma în câteva cuvinte, atunci acestea ar fi: o absolventă de Litere scrie primul ei roman inspirându-se din evenimente reale.

Primele cadre sunt cu un cadavru într-o cadă. După o săptămână de șezut în frig femeia ucisă pare o prințesă înghețată. Totul se petrece într-un sătuc suedez, al cărui nume și botează întreaga colecție a crimelor Cameliei Lackberg, Fjallbacka. 

Casa era pustie și goalã. Răcoarea pătrundea în toate ungherele. O pojghiță de gheață se formase în cadă. Pielea femeii începuse să capete o nuanță ușor vineție. 

I se părea ca o prințesă, așa cum era întinsă acolo. O prințesă de gheață.

Podeaua pe care stătea era rece ca gheața, dar frigul nu îl deranja. Întinse mâna și o atinse. 

Sângele de pe încheieturile ei se închegase de mult. 

Dragostea pentru ea nu fusese niciodatã mai puternică. Îi mângâia brațul ca și cum ar fi mângâiat sufletul care părăsise corpul. 

Nu se uită înapoi când plecă. Nu era adio, ci pe curând.

Alexandra Wijkner e găsită cu venele tăiate, făr ca asta să izbutească a păcăli de sinucidere. Printre primii poposiți în casa de gheață se găsește Erica Falck, o scriitoare de volume biografice retrasă în locurile natale nu doar pentru a lucra la o nouă biografie celebră, ci și pentru a rezolva problemele cauzate de moartea accidentală a ambilor părinți. Alexandra i-a fost prietenă foarte bună în copilărie, până când o dispărut făr de vorbe pe la 11 - 12 ani. Ce să vezi în dispariția asta misterioasă din urmă cu 25 de ani șed  secretul și  rezolvarea vinovaților. Așa că vreo 400 de pagini ne-nvârtim în jurul cozii privind vieților unor oameni care poate că au un rol principal, poate că ba. 

O familie de bogați ascunde un secret murdar, alte două de săraci îs și ele părtașe, un bărbat violent,  o femeie dominatoare, mai mulți copii mari traumatizați din crudă pruncie, n-o iertat pe nimeni de păcate Camilla Lackberg. Deși o încercat să le justifice ticăloșiile, mi-o plăcut că n-o-ncărcat cu rău doar bărbați or doar adulți, i-o luat de la un capăt la ălalaltu, pe rând, pe toți. 

Erica este cea care va publica povestea Alexandrei dar pân ajunge la ultimul punct suntem părtași în sincron și la propria ei viață de femeie care spre patruzeci de ani recunoaște dragostea ș-o acceptă în momente-n care toate-s cu susul în jos. Mult prea siropoasă partea aceasta. Mă așteptam să citesc despre crime macabre și nu despre chiloței dantelați și sex pe cinci nivele.  

Sunt câteva personaje foarte interesante asupra cărora mi-ar fi plăcut mai multă aplecare de la mama lor: Anders Nilsson, colegul de suferință al Alexandrei, pictorul genial muritor de foame și alcool, Nelly Lorentz, o Cruella de Vil, care deși-i păpușarul ce mânuiește toate sforile e abia schițată pe dinăuntru și unul dintre preferații mei e un moșulică ce-nchide romanul după ce tot el l-o deschis. Rolul său este episodic, dar cu mare greutate pentru dovezile lui niciodată nu-i prea târziu, nici la 50, nici la 75. Și la 90 tot mai e posibil de acționezi de n-aștepți vreo pleașcă. Pare fratelele geamăn al lui Britt-Marie, personajul lui Fredrik  Backman, din care am și hăpăit 300 de pagini astă noapte. 

Cel mai mult n-o-ntristat finalul cu motivarea crimei. Să n-afle lumea e mai important decât viața unui om, decât viața a doi oameni, a trei. Nu există altceva în afara lui să nu te faci de râs în fața lumii, nici nu importă că ești victimă, tot căcatul trebuie ascuns sub covorul ăla bun din sufragerie și dat cu parfum din petale de trandafir aflate la primele boabe de rouă. Ceva mai oribil nici nu știu să existe. 

Sunt câteva accente așezate pe Fjallbacka și oamenii ei, pe sisteme și birocrație care-ntregesc un tablou ce m-o captivat pe bucăți și nu prin întreg. Poate am în minte prea multe imagini de crime din programul ce-l urmăresc constant și-i mai greu pentru cuvinte să mă cucerească. Dar așa o ajuns la mine, nu ca o Agatha Christie ci ca o absolventă de Filologie cu aplecare spre Psihologie. O fost pe televizor un caz real c-o prințesă a ghețurilor descoperită tot după vreo săptămână. Fuse bărbat-su ăla de-o oprit încălzirea cu gândul că starea cadavrului conservat va da erori în stabilirea corectă a momentului uciderii. Așa fu până legistu o descoperit că nu digerase nici salata, nici creveții de la cina de-i zicea iubitu că i-o pregătit-o. 


Despre steluțe

M-am tot sucit între 3 și 4 steluțe. Pân la urmă am rămas la 3 chiar dacă n-am lăsat cartea din mână până nu i-am aflat vinovatul. 

Pe la pagina 300 mă-ntrebam ce scriitură polițistă citesc: aveam pe stoc doi morți, niciun vinovat și mai spre zero suspecți. Câteva dintre firele poveștii m-au foarte prins (multiplele fațete ale abuzului), dar parcă totul fu prea diluat, emoțiile îs călii, nu-i vruna care să zdruncine zdravăn. Și nici n-am lăcrimat. 


✔ Prințesa ghețurilor, Camilla Lackberg - editura Trei, 2018, 451 pagini. Traducere din limba suedeză Simona Țențea și Asa Apelkvist. 


____________________
În 2021 am mai citit:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu