marți, 13 aprilie 2021

BISCUIȚI KAIZER

Pentru proiectul Fiecare vineri din februarie cu biscuiții ei sărați  am pregătit delicioșii ăștia. N-au mai văzut lumina ecranului din cauză că luna avu prea puține zile față de câte idei am copt.

 

Am pornit de la rețeta de bază a Biscuiților cu usturoi și cartofi din catalogul Patiseria de acasă, apoi am completat cu  ceapă și kaizer. 


INGREDIENTE  (40 bucăți - 600 grame)

- 200 grame cartofi curățați
- 50 grame unt
- 250 grame făină 
- 100 grame ceapă tocată mărunt
- 100 grame kaizer tăiat cubulețe
- 7 grame praf de copt
- un praf de sare
- piper, usturoi granulat (proaspăt)
- 50  grame lapte, dacă este nevoie



PREPARARE BISCUIȚI KAIZER

  • Pasul zero, ca la toate cocăturile, este aprinderea cuptorului. De astă dată la 230 de grade Celsius. 
  • Cartofii curățați se taie cubulețe, se acoperă cu apă și se fierb până se înmoaie. Dacă nu se folosește usturoi granulat ci proaspăt se adaugă cățeii curățați (3, 4 bucăți) peste cartofi de la început și se fierb împreună. 
  • După fierbere,  cartofii se scurg și se pasează. 
  • Se adaugă untul, sarea, piperul și usturoiul granulat (am pus câte o linguriță) și se amestecă. Se cern făina și praful de copt peste piureul de cartofi condimentat, se pun ceapa, kaizerul și se frământă câteva secunde cât să se obțină un aluat pufos, nelipicios, dar moale. Dacă mai este nevoie se adaugă lapte. La mine s-a legat totul făr de lapte. 

  • Pe un blat ușor înfăinat se întinde cu sucitorul aluatul într-o foaie cu grosimea de 1 centimetru  și se decupează biscuiți. Forma poate fi și un pahar sau pur și simplu tăiați neregulat cu un cuțit. De data aceasta am avut un decupator rotund cu diametrul de 6.5 centimetri și am obținut 20 de discuri pe care le-am tăiat în două. Bucățile de aluat rămase după decupare le-am scuturat pe cât posibil de făină și le-am frământat ușor pentru o nouă întindere. 


  • Pe tava de copt acoperită cu hârtie cerată am așezat biscuiții. Nu se  vor lăți la copt, nu este nevoie de distanță mare între ei. 
  • I-am copt 20 - 25 de minute până s-au rumenit. Deși cartea zice că-n 11 -12 minute sunt gata, cuptorul meu nu atinge recorduri de astea. Sunt mai gustoși mai rumeniți, dar nu-mi permit luxul ăsta pentru că li se ard fundurile. 

  • Biscuiții care n-au încăput în prima tavă au așteptat la temperatura camerei eliberarea cuptorului. 
  • Se servesc calzi. Sunt foarte gustoși în ziua în care au fost copți, în următoarele sunt doar gustoși. 



ALTE MENȚIUNI

  • Kaizerul folosit era sărat și din acest motiv am adăugat foarte puțină sare. 
  • Biscuiții pot fi unși înainte de coacere cu gălbenuș bătut și presărați cu semințe. 
  • Se păstrează proaspeți câteva zile în caserole închise etanș. Eu îi prefer doar calzi și atunci îi încălzesc câteva secunde în cuptor indiferent de câte zile au trecut peste ei. 
  • Mai am câteva idei pentru variațiuni pe aceeași temă, aștept deci prânzurile de la care să salvez o porție de piure. 
  • ACI în arhivă sunt biscuiții cărora le-am adăugat măsline (printre preferații mei), DINCOACE se găsesc în varianta originală a sursei, ACEȘTIA sunt cei doar cu ceapă, versiunea cu brânză este AICI


✔ Alte rețete de biscuiți (dulci sau sărați) se găsesc în sertarul ACESTA. Și pentru că încă bradul e împodobit și nici vremea nu face notă discordantă am ales: 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu