De ce astă carte
În luna noiembrie am primit Devenirea de la un prieten. Când în decembrie am renunțat la lectură, după primele 60 de pagini, în favoarea proiectului 31 de povești pentru 31 de zile, fu cam dezamăgit, dar m-o păsuit înc-o lună cu returnatu'.
La revenirea de anu ăsta, pe când eram la pagina 250 după multe chinuri, am renunțat la ea iară. Simțeam fizic că nu mai încape. Am înghițit rapid 100 de pagini Stephen King și m-am reîntors la Devenirea convinsă fiind că nicio carte pe lumea asta nu se arată întâmplător cititorului său. Am terminat ultimele 200 de pagini în câteva ore fascinată, bocită, epuizată emoțional.
Mulțumesc, Gaspar!
**** Între Iad și Rai
Îs multe cărți care nu pot fi povestite și cea de azi e pe primul loc în topul acela. Pentru mine fu prea mult. M-au sufocat informațiile oferite cu duiumul. Nu-mi trece nimic prin cap ce lipsește. Îs adunate grămadă și transmise cu ghiotura: demoni, psihoterapie, sex, îngeri, canalii, exorcizări, psihanaliză, medicină, mafioți, prostituție, droguri, violență, Reiki, magie, păcate, telepatie.
Mi-o fost greu să urmăresc poveștile celor câteva personaje pentru că în raport cu nivelul meu spiritual, ce tinde spre zero absolut, oamenii ăștia toți băteau câmpii. Nu judec, zic doar cum am perceput întreaga scriitură, care pare tot o lucrare de doctorat, ca și anterioara despre care am scris. Slavă Cerului, aceasta fu cu mai multe cuvinte din dicționarul meu!
Așa că din lumea plină de tonuri cenușii, mi-am ales câteva povești de dragoste, pe care le-am urmărit cu mare atenție. Au durut și le-am bocit pân la capăt. Le-am scuturat de toate fundalurile în care se petreceau atrocități: profesori corupți, călugări ticăloși, frați trădători, prieteni manipulatori.
Obișnuit de atâta vreme cu ea, moartea nu mai reprezintă cine știe ce pentru un medic. Devine ceva abstract, care nu-i poate atinge decât pe alții. Singurele momente în care redevin umani, niște biete entități supuse legilor imuabile ale vieții, sunt cele în care cei dragi le devin pacienți. Atunci, siguranța și credința în atotputernicia științei li se năruie și coboară de pe piedestalul pe care se urcaseră amintindu-și de Dumnezeu.
Încrâncenarea în care am citit volumul acesta mi-o amintit de un episod petrecut cu fix 20 de ani în urmă. L-am mai povestit, da-i reprezentativ și pentru astăzi. Am mers într-o seară, probabil de toamnă-iarnă căci se întunecase devreme, cu prietena mea rusoaică la o întâlnire a unei secte religioase. N-am habar ce fu în capul nostru, probabil nimic. Ședința ce ar fi trebuit să aibă loc în Aula Universității (așa se anunțase cu surle și trâmbițe) s-o mutat într-o clădire degradată, din câte-mi amintesc plină de schele și făr de lumini. Am ajuns într-o săliță în care era un pastor (sau care i-o fi numele în religia respectivă) în fața unui proiector mare și vreo câțiva oameni ce nu păreau deloc aterizați din Lună ca noi. Când s-o stins și lumina din sală, erau doar niște imagini ce rulau pe un perete în mare viteză, am fost convinsă că ni se va spăla creierul. Când predicatorul o-nceput să urle Închideți ochii și deschideți inima să intre Hristos! m-am speriat de-a binelea ș-am fost convinsă că teoria mea nu-i una paranoică. Nu închizi ochii? Nu-i închid! Îmi asum riscul astfel să nu-mi nimerească Isus ușa.
Cam așa fu cartea asta. N-o promovat niciuna dintre credințele mele și nu m-am simțit apărată de răul din ea. Am fost tot timpul cu ochii larg deschiși și inima ferecată. Cele mai teribile rânduri au fost cele în care se aruncă ocări la adresa Papei Ioan Paul al II lea. Căci slabă de înger cum mi-s, am doar câteva icoane și taman pe una dintre ele o aterizat scuipatu' cu venin.
Ce se întâmplase însă cu trupul lui? Își aminti procedura standard, probabil că fusese trimis la morgă, la subsol. Nu că l-ar fi interesat în mod deosebit. Cu noile informații care făceau să-l vadă ca pe o haină murdară pe care o aruncase îl lăsa chiar rece! Și așa în ultima vreme începuseră să-i scârțâie toate încheieturile. Se îngrășase și aproape că ajunsese ca mâncarea să-i fie un viciu, singurul pe care și-l permitea. Nici la pantofi nu se mai putea încheia. Scăparea din închisoarea aceea era o binecuvântare.
Am ales câteva rânduri la întâmplare spre citare. Nu mi-am notat nimic din ceea ce mi-o atras atenția pentru că-mi doresc ca următorii cititori ai Devenirii să descopere singuri despre ce fu vorba. Regret însă cu nu mi-am găsit vorbele pentru o mărturie completă a efectului răvășitor ce-l avu cartea.
Fu mai degrabă o lucrare adresată cunoscătorilor, inițiatică 100%. De aceea multe dintre informațiile, ce presupun c-ar fi trebuit să mă șocheze, m-au lăsat netedă. Deși am trăit o exorcizare ș-am crezut-o, domeniul draci, laci nu-i printre cele care să mă intereseze în vreun fel acuș.
Despre steluțe
N-am habar de câte steluțe îi cartea asta. Eu am notat cu 2 prima parte și cu 5 steluțe finalul. De n-aș avea zeci de volume în așteptare aș reciti-o imediat să pricep de ce m-am poticnit atât de mult la începuturi.
Și, mi-ar mai plăcea ca autorul ei să o simplifice pentru toți muritorii, să nu mai fie nimeni ispitit s-o abandoneze înainte de vreme. Poate și să facă legăturile dintre personaje mai vizibile. Fură mult prea complicate, așa-s toate cele ce nu se oferă mură-n gură-mi. Cerințele astea absurde îmi amintesc de o scriere a lui Stephen King în care o psihopată îl ia prizonier pe autorul ei preferat și-ncepe să-l ciopârțească pentru că nu vrea să-și modifice unul dintre romanele de succes conform dorințelor ei. Misery se numește una dintre cele mai frumoase povești născocite de Rege. Am scris despre ea ode ACI. Zău c-aș lega d-un scaun ș-aș întreba: ce-ai vrut, bădie, să-mi transmiți?! Redevenind serioasă chiar cred că a populariza o știință, deși n-am habar care-i cea din carte, e mai valoros decât a publica în tiraje de masă lucrări de doctorat pe care să le priceapă atât de puțini.
- Devenirea - Ovidiu Dragoș-Argeșanu, editura ProDao, 2013, 476 pagini.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu