- Miercurea (vinerea) e rezervată rețetelor de regulă. Pentru 2021 mi-am propus o nouă abordare a lecturilor: să defilez cu fiecare volum în luna-n care i-am citit finalul și-n ultima zi să nominalizez cartea lunii într-un text dedicat exclusiv. Îmi țin pumnii (și) pentru proiectul acesta de suflet.
De ce astă carte
În primele zile din ianuarie m-am străduit să termin dintre cărțile abandonate-n 2020. La a treia (din șase) m-am poticnit iară. Oricât m-aș fi străduit, nu mai intra. După ce că eram bolnavă incurabil de nicio carte nu se abandonează înainte de ultima pagină mi-o mai dospit, între timp, și credința că toate cărțile ajung la mine cu un motiv și niciuna, niciodată, nu-i întâmplător aterizată.
Așa se face că-ntr-o duminică seară mi-am ales din colecția Stephen King, ce șede la B. în bibliotecă, Mobilul. Când omu mi-o zis că l-o dezamăgit și nu-i deloc grozavă am fost sigură c-o voi termina până dimineață. Îl cunosc bine pe domnul Rege și pe farmecele ce le izbutește chiar și cu poveștile cele slabe.
***MOBILUL
Pentru o persoană care citește Stephen King pentru prima dată, nu-i cea mai nimerită carte. Nici pentru cei care abia i-or terminat Apocalipsa (am povestit ACI despre ea). Pentru mine, care-s mare fan, fu o lectură mediocră și facilă. Or după ce mă chinui de juma de an să termin o carte, a citi peste 400 de pagini în câteva ore fu o performanță datorată exclusiv farmecelor despre care începusem a zice.
Sunt fascinată de ficțiunile lui Stephen King. Deși scenariul Mobilului îl respectă cam la virgulă pe cel al Apocalipsei, m-am tot întrebat în timpul lecturii: Cum o fi frate să ai imaginația asta? Cât de greu o fi să mai găsești bucurii în viața reală când mintea îți oferă atâtea satisfacții? Serios! Ce mă atrage foarte mult la scriitura mai proastă a lui Stephen King e însuflețirea personajelor. Nu-s niciodată oameni perfecți, ba unii mai și mor foarte repede, de nici nu i-ai iubit suficient, da-s bătăioși oricâte drăcovenii le aruncă autorul lor în cale. Bătăioși și fragili, combinația ideală pentru bocete. Și nici nu se chinuie să facă din ei supereroi. Pe unii doar îi mâzgălește, de nici nu știi de unde să-i iei și pe unde să-i lași.
Care-i Apocalipsa, azi? Păi, toți indivizii care au un telefon mobil (surpriză, mulți au! chiar și-n 1996 când îi scris scenariul) primesc prin intermediul lui, nu contează de apelează sau sunt sunați, un Semnal. Un mesaj subliminal le șterge complet creierul și rămâne doar setarea primară: ucide! Firește vor fi protejați doar cei puțini care nu sunt în preajma unui telefon mobil la momentul Zero. M-am amuzat imaginându-mi că deși nu umblu cu telefonul decât o dată pe săptămână, atunci când îl verific de-i încărcat, sigur m-ar fi prins Semnalul cu el în mână. Din războiul ăsta desigur c-apar două tabere: cei făr de memorie (telnebunii) și cei care nevirusați mental se străduie să supraviețuiască într-o nouă orânduire, cea a crimei.
Și asta-i toată cartea, gata! Exagerez. Nu-s fanul tehnologiei deși amuș scriu de pe un laptop, prânzul nu l-am gătat la groapa cu nisip și nici n-am trimis un la mulți ani, om drag! cu porumbelul. Abia ce-am văzut pe canalul de crime (Mulțumesc, Orange! După doi ani mi-ai restituit crimele și piticii) cercetători care demonstrează negru pe alb, citindu-ți creierul, de ești psihopat ori ba. Nu i-o mai arătat și pe specialiștii care ieri ziceau că mediul este vinovatul. Cred c-am uitat ce voiam a zice. Că Stephen King nu-i fanul progresului acesta tehnologic cu viteza luminii se vede limpede din scenariile sale. Opinia sa despre ce va să fie este în ultimul rând al cărții și mi-o plăcut grozav.
Privi in jur neliniștit. Toate locuințele erau întunecate – alimentarea cu electricitate se oprise deja – și puteau foarte bine să fi fost părăsite, atâta doar că el avea senzația că niște ochi îi urmăreau. Ochii nebunilor? Teldemenților? Se gândi la Femeia Power Suit și la Pixie Alba, la smintitul în pantaloni gri și cravata ferfenițită, la bărbatul în costum de afaceri care smulsese cu dinții urechea câinelui. Se gândi la bărbatul gol, care împungea aerul cu antenele de mașină în timp ce alerga. Nu, urmărire nu era un cuvânt care să facă parte din repertoriul teldemenților. Ei se repezeau, pur și simplu, la tine. Dar dacă în casele acestea – sau cel puțin în unele dintre ele – se ascundeau oameni normali, unde erau teldemenții?
Despre steluțe
M-am gândit, habar n-am de ce, de nu-i o carte de 2 steluțe. Cu 2 am notat până acum doar volumele pe care le citesc pân la capăt din cauză că-s cu_capu și nu le poci abandona înainte de ultima pagină chiar de nu-mi oferă nimic. Or scrierile astea ultime ale lui Stephen King îs toate pe același scenariu: lălăială cât cuprinde, un sfârșit ușor de anticipat. DAR... au un personaj, două extrem de iubibile, umor și olecuță de suspans. Iubesc să citesc Stephen King deși de multă vreme nu i-am mai acordat 5 steluțe și nici măcar 4.
Mi-a plăcut foarte mult finalul, cel mai mult din întreaga carte ziceam. Am tot citit despre cât de nedumeriți, cică ar fi în coadă de pește, și dezamăgiți au fost mulți dintre cititori din astă cauză. Eu l-am citit și mai limpede de atât nu văz ce putea fi. În sfârșit o poveste în care n-au mai trăit fericiți pân la adânci bătrânețe.
Înțeleg că există ș-o ecranizare (desigur!). Nu-s deloc interesată de ea, dar i-aș urmări sfârșitul. Îs curioasă cum l-or dres.
- Mobilul - Stephen King, traducere din limba engleză Mihai Dan Pavelescu, editura Nemira & Co,2006, 438 pagini.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu