De ce astă carte
B. nu poate intra-ntr-o librărie făr să cumpere cărți. Și io-s așa, dar mie-mi ies în cale doar dintre cele virtuale. Deh, pe ulița noastră, singurul meu loc de promenadă, încă nu-i niciuna fizică ivită. Dintr-o întâlnire de asta s-o-ntors cu două volume pentru mine. Nu prea știe el ce citesc eu cu plăcere, doar că mă nimerește de FIECARE DATĂ.
**** OMUL DE CASTANE ȘI CÂTEVA POVEȘTI DE GROAZĂ
Ministrul Protecției Sociale daneze (or altceva din zona asta) îi o femeie. Ei îi este răpit unul dintre cei doi prunci, o fetiță. În timp ce ancheta este rezolvată pe hârtie o serie de crime bântuie țara. Sunt tot mai surprinsă că și prin alte zări există activități făcute de mântuială. Poate că pe acolo îs doar excepții, dar tot mă uimesc. Crimele-s atroce și-s detaliate pentru fiecare tăietură și bucată de os. Eu le-am citit pe îndelete pentru că în perioada aceasta, care se tot lungește, mă fascinează tema.
O figurină din castane e singurul element comun crimelor. Mă rog, singurul de-l divulg eu. Înțeleg că-n timpuri de pace omul de castane este o amuletă extrem de populară-n Danemarca. Aci e jihad și-i întotdeauna cu moarte sângeroasă apariția sa.
Sistemul care se ocupă de rezolvarea problemelor de viață și de moarte e incapabil să găsească soluțiile și mă-ntristează teribil că nici măcar în cărți nu merg toate ca pe roate. DAR există doi detectivi bravi și-s atât de frumoși în imperfecțiunile lor încât i-am adorat și nici nu știu pe care să-l cocoț mai sus în topul ăsta. Un el și o ea, nici nu mai tre să zic că se bifează clișeul clasic cu nesuferiții ăia doi de la început care sfârșesc prin a se pupa.
Vinovatul va fi dezvăluit pe la finalul celor 600 de pagini și ca-ntotdeauna fu ăla la care nici cu gându n-am gândit. Mi-ar plăcea să citesc o carte polițistă-n care verdictul e primul rând din carte și apoi urmăresc întreaga poveste pentru a-mi confirma că-i chiar ăla vinovatul. Așa oricât de mult s-ar strădui un autor să mă convingă că personajul pe care l-a ignorat întreaga carte e vrăjitorul și Muma Pădurii și căpcăunul și spânul și dracu și lacu și monstrul nu mă mai impresionează.
Închei prin a repeta că-s oribile crimele și posibil din astă cauză nu-i taman o lectură ușoară. Io mi-s antrenată. Netflix ecranizează curând povestea lui Sveistrup, de n-o fi făcut-o deja. Îmi pare rău că n-am fost atentă să găsesc citate, am avut ochi doar pentru psihopat. Viața sa m-a atins într-un mod foarte personal dar nu pot adăuga niciun alt cuvânt făr de a-i dezvălui identitatea și-i un secret pe care nu vreu să-l trădez.
Despre steluțe
M-o omorât povestea asta. Olecuță de emoție de mai era, săream de 5 steluțe. Și n-aș zice că-s ușor de impresionat în vremile astea-n care fiecare seară se încheie c-o crimă pe televizor și ultima carte avu și ea duzina ei de omoruri. Când am citit că-i un roman de debut am rămas făr de grai. E atât de laborioasă construcția, personajele sunt pline, există momente duioase și clipe oribile, e un tot fascinant Omul de castane.
- Omul de castane - Soren Sveistrup, traducere din daneză Simina Răchițeanu, editura Trei, 2020, 622 pagini.
Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele, de n-aș fi atât de subiectivă:
* cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;
** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;
*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;
**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;
***** cărți ce mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu