JURNAL DE NEȘOFER #2

 

• Prima filă a lui Dacă și eu pot, apăi nu există nu se poate este AICI.

Pare că s-or terminat orele de legislație. Mi-ar părea rău. Din cele două săptămâni mai mult de jumătate am fost doar eu și proful. Acum când rezolv teste la cele mai multe dintre ele îmi amintesc cum mi-o explicat de ce logica mea e strâmbă și cât de ușor este să alegi doar răspunsurile corecte eliminându-le pe celelalte. Mecanica e viața mea în aste condiții. La final fu cam bine căci n-am picat niciunul din cele douăzeci de teste de la nivelul de examen. Și fu tot bine c-am descoperit cum la capitolele de Prioritate și de Întoarcere am trecut ca gâsca. Într-una dintre seri, nici nu-mi mai amintesc care, m-am enervat atât de tare din cauza răspunsurilor foarte greșite încât l-am trimis pe profu acasă. Am prea mulți draci, am plecat! În rest fură niște șezători grozave întâlnirile. Am primit un Dascăl și atât am fost de încântată încât mă bate gândul să mă apuc de vreo școală nouă, poate chiar cu Litere. La ultima întâlnire am zis că plecăm, a mai trecut vreo juma de ceas cu vorbe, apoi ne-am ridicat să plecăm acum și ne-o găsit întunericul tot la povești. 

Au trecut și primele 5 ore de instruire practică. În primele trei am fost în transă. Nu-mi amintesc nimic. După cinci minute de la urcat în mașină eram șofer în sens giratoriu. De-mi zicea cineva că pilotez un avion îi dădeam dreptate, senzația de plutire era acolo toată. Mi-a plăcut atât de mult să fiu în inconștiența aceea încât am cerut suplimentare de o oră.  A doua zi însă fu iadu. Am și cerșit o pauză de mai multe zile după ea. Încă mă doare inima de la atâtea emoții. 

- De ce plângi, Maria?

- Pentru c-o murit motoru.

- Să-l bocesc și eu?!

- Nu încă...

- Foarte bin...

- Pac! Ș-am intrat într-o bordură.

- Este perfec...

- Tronc! Direct în fața stâlpului o oprit mașina. 

- Minuna...

Ș-am trecut în intersecție pe sensul opus. 

N-am nicio teamă. Superman e în dreapta mea. Am o apucătură foarte păguboasă pe care deja am verificat-o în mai multe rânduri. Când prostia ce-o fac e groasă eliberez toate pedalele să fiu sigură că drege busuiocul în timp util. Și nici în oglinzi nu mă uit, ca să nu văz buclucul ce-l pornesc. E atât de calm omul ăsta din dreapta mea încât am o nouă ambiție: să-l văz nervos! Am încercat și cu B. un instructaj d'ăsta pe mașina noastră, dar slavă cerului schemele ei nu corespund cu cele de le-nvăț la școală, ceea ce înseamnă că cel puțin pentru o vreme mașina-i teafără din parte-mi. 

Mă-ntreabă după toate astea profu' de legislație:

- Cum se numește instructorul tău?

- Habar n-am!

- Pe ce mașină ești?

- Nu-i știu nici culoarea, dară marca.  Nu-i știu numărul întreg nici lu' aia de acasă... N-am mai continuat pomelnicul lui nu știu câți ani au părinții mei nici fiecare în parte, nici împreună...

De n-ar fi foarte mulți bani risipiți, aș renunța. Am ghid un om absolut minunat, dar sunt mult prea praf pentru îndeletnicirea asta.