luni, 31 august 2020

VELERIM ȘI VELER DOAMNE


  • Dintre cele trei categorii zambetane, rețete - povești - cărți, cel mai la-ndemână-mi sunt cărțile. Am or n-am poftă de scris  când mă pornesc nu mă mai dau oprită.  Agenda săptămânii presupune și bifarea  celorlalte două mari teme (miercuri - poveste, vineri - rețetă), dar n-aș mai paria pe mine. 

De ce astă carte
În Mediaș există un bar care arată astfel:




Când l-am zărit pe Superbul m-am gândit neputincioasă că voi petrece două ceasuri răsfoind volumele și că poate voi alege unul or ba. În Băile Herculane e o bibliotecă stradală gratuită, mult mai mică decât cea despre care povestesc, dar n-am prea găsit ceva interesant. Acum îmi amintesc și că-n Salina de la Târgu Ocna am mai căutat un titlu care să mă atragă și nu l-am nimerit.

Mă-ntorc la momentul în care am zărit pentru prima dată spațiul acesta magic și la neîncrederea că s-ar putea lipi ceva de ochii mei. Ei bine, făr să exagerez, întâia (și singura) carte la care m-am uitat în prima clipită a fost Velerim și Veler Doamne. Îi știu scriitura lui Victor Ion Popa, iar pe Velerim mi-l recomandase încă din 2015 prietena mea Crisa, ăl mai fan dintre admiratorii V. I. P..

**** Despre VELERIM
Nu-s mare cunoscătoare a operei lui Victor Ion Popa. Am ajuns târziu la cărțile sale, mult după ce-i iubisem piesele de teatru la radio. Înainte de poveste în scrierile sale m-o atras limba. Așa se face că trezindu-mă cu Velerim, făr să am niciun habar despre roman, am decis să citesc întâi Postfața. În închipuirile mele astfel aș fi avut libertatea de a mă bucura de un grai complet străin mie, făr să mai fiu prizoniera suspansului. Decizie mai proastă nici că se putu!

Din textul aflat la finalul cărții și semnat de Ion M. Dinu am aflat (desigur!) toate firele principale ale romanului și momentele importante. Când să mă bucur de limba străină, ia-o de unde nu-i. Fu doar o moldovenească familiară. Când m-am și prins cât de captivantă ar fi fost povestea la prima citire, făr de lectura sintezei, m-am dezumflat complet. 

Manlache Pleșa se-ntoarce-n satul natal după 10 ani de ocnă (îl ucisese pe ibovnicul nevesti-sii). Ce-i poate oferi viața după așa cumpănă? Încă una. Muierea-i e recăsătorită. Ș-apoi? Se-ndrăgostește de Rusanda lui Tigău. Ș-atât? No, bre. În sat are loc o crimă.  Manlache pentru a nu fi iară condamnat, deși de astă dată-i făr de vină, dă bir cu fugiții. Chiar de drumul hăituirii e doar parte din roman, parcă doar așa fu întreaga carte. Atât de puține sunt clipele de răgaz încât toate celelalte le doboară și le domină. Este singurul fir al poveștii care m-o ținut cu sufletul la gură. Și nu pentru că n-aș fi avut cunoștință de sfârșit, ci pentru că ucigașul făr de vină nouă cutreieră ținuturile copilăriei mele. Oare trece pe la Matca, dar pe la Slobozia or Focșani fură speranțele ce mi-au însoțit lectura. Nici de se zicea că Manlache o șezut în șura lui moș Nicolae Cojocaru (tatăl mamei) or o drumețit în căruța lui moș Costache Stroe (bunicul patern) nu m-aș fi entuziasmat cum am făcut-o urmărindu-l într-o hartă mentală atât de familiară picioarelor mele.

Pentru că nu voi  divulga prea multe dintre cotiturile osândei, mai zic doar că Manlache Pleșa a existat în realitate, chiar cu ăste nume și destin, în satul Grivița, comuna Călmățui. Sunt întâmplări de acestea care aduc după ele, inevitabil, un roman.  

Nu-i un volum întunecat, chiar de așa-i sunt căile. Lângă cinci, zece oameni răi răsare unul luminos, apoi încă unul. Lângă ani de chin se așează clipe de tandrețe. Pân la urmă aș zice că-i în toate ceasurile despre ce alegem și consecințele deciziilor.  Chiar de pare un destin fatal, la tot pasul nenorocosul ar fi putut cârmi într-o direcție opusă. Sigur, atunci n-am mai fi avut personaje fabuloase de povestit...


Voi încheia cu o explicație pentru titlu. Imaginați-vă un uriaș ascultând cu emoție un colind. Cadrele acestea sunt teribile în carte. Damnatului îi revin adesea-n minte, mai ales în momentele vitrege, versurile unei colinde, pe care a reascultat-o la un prunc. Rugă pe care o știuse-n copilărie și de care, firește, erau legate multe amintiri prețioase. 

După dealul cela mare,
Velerim și Veler Doamne,
Răsărit-a mândrul soare,
Velerim și Veler Doamne.

Dară soare nu era, 
Velerim și Veler Doamne,
Ci lăcaș de mănăstire, 
Velerim și Veler Doamne.

Cu pereții de alămâie, 
Velerim și Veler Doamne,
Și cu poarta de tămâie, 
Velerim și Veler Doamne.

Una dintre lecțiile predate de omul lumină (Moș Petrache), poate două, o păstrez pentru colecția specială a celor 31 de povești din decembrie. 

Despre steluțe
M-o prins povestea, pe cât o mai putu  face după citirea dintâi ziceam a rezumatului din Postfață. Căsuța de căutare îmi arată c-am mai citit doar Sfârlează cu fofează (AICI) și Un om îndurerat (ĂSTA). Impresia-mi era că am întâlnit mai mult Victor Ion Popa pân acuș. Din fericire încă un volum îl am pe teancul aflat în așteptare. 
Dar iată, că și aici, rezemat de capra asta putrezită a podului, începe să-și piardă cumpăna stăpânirii. Se răsucește inima în el ca un șarpe veninos, care-i dă răceli în spinare și fierbințeală în creier. Închide ochii până-l dor și strânge măselele să le audă crăpând, doar-doar o astupa vijelia de chin ce-i poruncește fapte înspăimântătoare. Înțelege limpede că n-are chip să mai aștepte și n-are chip să găsească vinovații. Înțelege că e osândit de-a binelea... Și în tremurarea surdă care-l prinde, îl apucă o ispită grozavă să omoare cu adevărat, să facă o faptă mai ticăloasă încă, nu numai să-și merite osânda ce e încredințat acum că are s-o facă, dar ca să-și răzbune și el într-un fel chinuirea nedreaptă și fără mântuire... (Pag. 81)
Mă-ntorc la steluțe. Sfârlează mi-o ridicat așteptările legate de scriitura lui V. I. P. pân la ceruri. Limba-n care o fost comunicat Velerim m-o cam dezamăgit din punctul ăsta de vedere. Au fost câteva fragmente în care graiul moldovenesc m-o purtat în anii prunciei, dar în cele mai multe n-am găsit ce năzuiam. Cele patru steluțe sunt pline, meritate și chiar de nu-s cinci e o poveste pe care o recomand din tot sufletul. 

Îmi zice Google că Sergiu Nicolaescu o regizat Osînda după romanul meu de astăzi. Mi-ar plăcea să-l văz pe Amza în rolul ocnașului și pe Dinică în cel al jandarmului. Se pare că filmul o născut o poveste de dragoste între cei doi protagoniști care jucau iubirea dintre Manlache și Rusanda (Amza Pellea și Ioana Pavelescu) și în afara platoului de filmare. Minunat! Muzica îs curioasă cum fu așezată-n film. În carte-i emoție de la un capăt la altul. 

Pe timpul întregii lecturi în rolul lui Manlache l-am văzut pe Michael Clarke Duncan din Culoarul morții și mergând pe firul aceluiași film atât de drag mie pe moș Petrache l-am suprapus imaginii lui Tom Hanks. Să văz cum îi sucesc amuș pe românește. 

  • Velerim și Veler Doamne - Victor Ion Popa, editura Minerva, 1990, 255 pagini. 



Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele,  de n-aș fi atât de subiectivă:
*       cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;
**     volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;
***     cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;
****    scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;
*****  cărți ce mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.



În 2020 am mai citit:
  1. Caractere atipice - Tom Hanks ****
  2. 12 ani de sclavie - Solomon Northup ****
  3. Trenuri cu prioritate - Bohumil Hrabal ****
  4. Zogru - Doina Ruști ****
  5. Cronica vieții mele - Bob Dylan ***
  6. Borges la 80 de ani. Cărțile și noaptea *****
  7. Șatra - Zaharia Stancu ****
  8. Să nu râzi - Raluca Feher *****
  9. Destin încarcerat - Gheorghe Vîrtosu ***
  10. În ape adânci - Paula Hawkins ****
  11. Minciuni pe canapea - Irvin D. Yalom *****
  12. Povestea lui Lisey - Stephen King ***
  13. Mămica la două albăstrele - Doina Ruști ****
  14. Povestea Faridei - Farida Khalaf ***
  15. Maria Tănase - Stejărel Olaru ****
  16. Prințese necuviincioase - Linda Rodriguez McRobbie ****
  17. Ajută-mă să nu dispar - Petronela Rotar *****
  18. Petru și Pavel - Mircea Daneliuc *****
  19. Bohemian Rhapsody: Adevărata biografie a lui Freddie Mercury / Lesley-Ann Jones ****
  20. Memoriile unei fete cuminți - Simone de Beauvoir ****
  21. Splendida cetate a celor o mie de sori - Khaled Hosseini *****
  22. Laur - Evgheni Vodolazkin ****
  23. Amintiri din Casa morților - F.M. Dostoievski ***
  24. Apocalipsa - Stephen King ***
  25. Vara în care mama a avut ochii verzi - Tatiana Țîbuleac  #(recitire) *****
  26. Sapiens: Scurtă istorie a omenirii - Yuval Noah Harari ****
  27. Întâlnire cu Hebe - Ovidiu Șurianu ****
  28. Panica - Lauren Oliver ****
  29. Ca un grătar de mici - Un picior de plai, cu șpițul / Mircea Daneliuc ****
  30. Grădina ecologică: belșug în grădină fără săpat, Elizabeth Krumpach (1) - (2) - (3) ****
  31. Compostul în gospodărie - Krafft von Heynitz **
  32. O fată din bucăți - Kathleen Glasgow *****
  33. Iubire amară - Elena Ferrante ****
  34. Bărbatul care n-a mai sunat - Rosie Walsh ***

2 comentarii:

  1. :D
    Am iubit povestea asta ♥♥♥
    Cartea mea continea doua romane, acesta si Floare de otel. Ambele m-au impresionat tare de tot ♥♥♥
    Cand ai pomenit de Osanda cu Amza si Dinica, mi-am adus aminte de un alt film (vazut recent, desi este vechi) in care joaca acesti doi actori. Se numeste "Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte" si am crezut ca despre el vorbesti. Chiar urma sa scriu ca filmul nu este deloc o adaptare a acestui roman, dar bine ca m-am documentat inainte sa trantesc mucii in fasole :D Am pus Osanda in asteptare pentru sambata :D
    Colindul l-am cautat si l-am invatat intreg de atunci, de cand am citit cartea. Cu el imi colind parintii de Craciun, in fiecare an :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce de povești frumoase naște o poveste frumoasă, Crisa!

      Ștergere