vineri, 27 martie 2020

PETRU ȘI PAVEL - MIRCEA DANELIUC

  • 1/5 ➤ Noua regulă rezervă începuturile și finalurile de lună cărților și poveștilor. Astăzi, primul volum citit în martie. 
De ce astă carte
Una dintre marile iubiri ale anului trecut a fost Mircea Daneliuc. Din fericire pentru noua pasiune,  am găsit la magazinul de suprastocuri două noi volume.  Cel de astăzi a costat 6 lei. 
Ce copertă minunată!

Despre Petru și Pavel
Romanul mi-o amintit de-o carte pe care n-am citit-o, dar am avut-o mulți ani pe lista de dorințe, pân am uitat complet de ea. Se numește Eu, fiul lor. Dosar de securitate și este scrisă de Dorin Tudoran. 

Nu am idee câtă ficțiune se ascunde în romanul domnului Daneliuc, dar n-am pic de îndoială că realitatea ar putea-o valida la punct și virgulă în toate rândurile.  

Petru Șesan este regizor și scriitor în comunism.  Cum nu are libertatea de a-și făuri opera conform propriilor simțuri,  se străduie nici nu a și le înăbuși deplin. Practică o disidență nu foarte asumată. În breaslă nu găsește sprijin pentru semnarea cu nume și prenume a manifestului împotriva regimului și pân la urmă expediază câteva scrisori anonime. Atât de anonime încât este repede identificat. Din teatru s-o extras neputând crea în șablonul partidului, din viața literară este exclus, calea de-o urmează întru supraviețuire e cizmăria. Comunismul oficial pleacă, în noul sistem democratic toate-s vechi. Petru bifează oarece campanie electorală, câtva  comerț printr-un butic de la parterul unui bloc, d' astea d' ale libertății. 

Ca și când nu erau vremurile suficient de cenușii, înainte de campania prezidențială își solicită la CNSAS dosarul întocmit de Securitate. Și, ca-n cele mai multe dintre poveștile cele adevărate, află cât de apropiați inimii i-au fost trădătorii. Degustat pleacă în sihăstrie. Renunță  la lume, dar ar mai trebui și lumea să renunțe la el. 

Sunt multe alte fire pe care nici nu le amintesc. Filmul întreg este foarte complicat: pe pagina aceasta Petru este cizmar, pe următoarea e pe scenă luptând pentru Manole Zăvorâtul, piesa sa de suflet, în următorul cadru este un călugăr la pescuit pe un râu de munte, mai încolo, dar nu departe, se găsește în campanie prezidențială. Pentru mine, cititorul, e chinu naibi lectura unui astfel de scenariu. În cap am cinci personaje, îl detest pe domnul politician, sufăr pentru pierderile scriitorului, l-aș strânge de gât pe tatăl incestuos. Ș-apoi, în ultima pagină, aflu că toate personajele e numai unul. Zău, autorule?!

Despre Pavel n-am pomenit. E o cheie a luminărilor și deja am dezvăluit mult. Sunt nenumărate pasaje frumoase, nu știu de ce nu mi le-am notat. Emoțiile nu-s foarte multe, nu pentru mine pentru care Securitate e un cuvânt din dicționarul de istorie. 
Ar fi trebuit să mă obișnuiesc că momentul cel fast nu era de găsit niciodată, omul e un animal migrator, se mulțumește cu ce poate smulge din mers. Devenea suspicioasă numai când lipsa solicitărilor mele depășeau două sau trei pe săptămână. Atunci bănuia o intrusă și-mi pretindea confirmări de interes imediate. Apoi, recădea în liniștea umorilor ei; totuși vrednică, bucătăria, de curând și buticul, o preocupau mult mai viu.  
Mă tot întreb ce mă atrage la scriitorul acesta atât de diferit de marile mele pasiuni beletristice. Pe primul loc sunt cuvintele, nu imaginile din cuvinte, doar vorba. Apoi, pe locul doi, e luciditatea cu care-și fabrică personajele. E doar lupa ce le arată toți micronii, nu adaugă roz bombon și nici prea multe nuanțe de gri. Există o ușurință în a scrie povești cumplite. Lejeritate receptată de mine cititorul, nu am habar câtă trudă solicită scenele cele grele de la scriitor. Și mai e și umorul, cumva zâmbetele dor, dar nici nu le poți înăbuși pe toate. 
S-AR IMPUNE UN MOMENT DESCRIPTIV... Șed pe acest bolovan colțuros care iese ca un furuncul din buca fâneței  și încep deja să-l simt neprietenos în șezut. Călduț, chiar și la ora aceasta, pătat de niște licheni gălbui-albicioși; dai cu mâna, rămâne un praf coliliu. Mă simt îndemnat să redau cadrul natural spre care mă aflu cu fața: coama pietroasă în contre-jour, stâna și berbecul de jos, brazii, apa, gura tunelului, domnul Costică și asfințitul. 
Despre steluțe 
Strigoi fără țară, prima mea întâlnire cu regizorul scriitor - AICI am scris despre ea - mi-o plăcut mai mult (fu pe locul 3 în top cărți citite în 2019) și m-am tot gândit că poate corecte ar fi patru steluțe pentru romanul de astăzi. Pân la urmă am hotărât tot 5 pentru scriitură. Lectura nu-i lejeră, dar scriitura se savurează pe îndelete, cu răgazuri. Poveștile sunt complicate și greu de urmărit, dar aveam deja antrenament de la primul volum. Abia aștept să-l încep pe cel  cu numărul trei!  
  • Petru și Pavel, Mircea Daneliuc, ed. a 2-a, editura Adenium, 2014, 380 pagini. 

Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele,  de n-aș fi atât de subiectivă:
*       cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;
**    volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;
***     cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;
****    scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;
*****   cărți ce mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.

__________________
Publicat de la
Etichete: ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)