- Fetița, nu-ți face griji, îi voi iubi mult! am rostit cu lacrimi pline din neputința de a-i fura ambii pui făr de posibilitatea de a o salva în curtea noastră și pe mamă.
- De unde știți că o cheamă chiar Fetița?! s-o mirat ocrotitorul familiei canine.
Era 14 mai 2019 ș-o aniversam pe bunica ce-l primise pe 94. Un domn ne rugase cu o seară înainte să încercăm a salva măcar unul dintre puii familiei abandonate. Am fugit de la sărbătoare c-o lădiță din carton în brațe ș-un prosop în ea, pentru a lua în primire puiul cel negru. Ajunsă acolo, și aflând că erau nemâncați de multe zile, am înghesuit în cutie ambii pui, și albul și negrul, de parcă asta ne fusese înțelegerea dintotdeauna.
- B., ghici ce-am adus! am zbierat încântată nevoie mare.
- I-ai luat pe amândoi, doar nu crezi că-i o surpriză asta pentru mine.
Aveau două luni și se alăturau cățelușului nostru de cincizeci de kile. După puțină vreme am salvat și ogarul și a devenit imposibil de gestionat situația cea nouă.
În timp ce scriam un mail în care încercam să conving un om frumos câtă nevoie are de cățelul nostru cel alb au revenit lacrimile cele pline. Mi-am amintit de amiaza în care zarva a șapte prunci a încetat subit doar pentru că puii de cățel adormiseră în culcușul format din iarbă înaltă tăiată cu foarfecul meu cel bun. De toate fricile pe care le-am avut de fiecare dată pentru ea când a evadat și a evadat în cele 9 luni de un infinit de ori plus unu. De toți nervii lui B. pentru fiecare obiect dezgropat și în afară de morți o scos orice din pământul de piatră.
Și-n ziua aia, ultima, reușise de două ori să dărâme obstacolele pe care le pusesem peste săpăturile ce le izbutise pe sub gard. M-am dus să-mi iau la revedere cu gândul că voi fi iară doborâtă de toți patru, ca de fiecare dată când încerc să mă joc doar cu unul. A venit doar ea. Soră-sa ne supraveghea nemișcată de la distanță, iar ăilalții doi erau nevăzuți. M-am așezat pe bolovanul cu cel mai puțin noroi, ea și-a lăsat capul pe genunchiul meu și frunte pe frunte am șezut vrun sfert de ceas, timp în care nu m-am gândit la nimic. Dureros tre să fi fost nimicul ăla de-am bocit cu muci.
N-o vrut să plece, n-o vrut să intre în curtea cea nouă, n-o vrut să se uite la cățelul cel bătrân. Mă gândeam la tristețea copiilor de acasă, la masca atârnând sub bărbia lui Ruben, la mâinile agățate a șoc și tristețe la Noe. O mâncat în casa cea nouă întâi un os, apoi două felii de pâine, spre surpriza noilor stăpâni a căror câine bătrân nu consuma decât carne. Deh, el n-avea războaie cu alți trei dulăi pentru fiecare boabă din sac.
Eu am ieșit pe poartă și ea s-a ridicat să-și cerceteze noul teritoriu. Coada de veverițoi alb i se mișca într-un continuu evantai.
- Fetița, nu-ți face griji, o vor iubi mult! mi-am reauzit credința cea puternică.
În fiecare dimineață primul lucru pe care-l fac este să privesc poarta de la livadă. Mă aștept s-o găsesc murdară pân la gât, mulțumită tare de noua evadare. I-ar fi floare la ureche să străbată cele două, trei străzi care ne despart. În fiecare dimineață privind o poartă goală aflu că este iubită tare. Și ce să-mi mai doresc?!
B. își vinde motoarele, eu renunț la doi din cei patru câini, e musai să chem popa cu tămâia pân nu le vine rândul pisoilor și calculatoarelor.
*
- Ce face Whitey? - Nu ne-am înțeles vreo trei săptămâni cu ea. Dar acum e foarte bine. Am mai luat încă un câine, avem și noi trei...
- Păi, hai, să v-o dau și pe Jessie, patru sună mai bine decât trei...
- ...dar ea e cea mai răsfățată. Îi cumpără F. ce nici nu-ți trece prin cap.
- B. am vorbit cu M. și Albuța n-o săpat nici măcar o dată vreo groapă sau vreo cale de evadare...
- N-o săpat deocamdată!
______________________________
Întreaga colecție a lucrurilor simple:
60. Cerșetor - cu trimiteri spre toate bilețelele din perioada 2016 - 2019.
62. Borgestenie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu