Seria 8 rețete cu dovleac ➤ 5/8
Iară brioșe, Mărie?! Din nou, dragă cititorule!
Pașii din proiectul special dedicat brioșelor se repetă și astăzi:
- Rețetă testată din catalogul Patiseria de acasă;
- Ingredientele umede se combină separat de cele uscate.
Ingrediente pentru 27 brioșe cu baza de 4 centimetri (40 grame / buc.), cantități suficiente în carte pentru 12 brioșe de 6 centimetri:
- 50 grame unt topit și răcit
- 100 grame zahăr
- 50 grame zahăr brun
- 200 grame dovleac ras mic
- 200 grame lapte bătut ( am avut 150 grame kefir + 50 grame smântână grasă)
- 2 ouă
- 40 grame melasă
- coajă de portocală
- 300 grame făină
- 6 grame bicarbonat
- 3 grame praf de copt
- scorțișoară, vanilie, nucșoară, cuișoare pudră
- un praf de sare
Pentru topping (scriu cantitățile de la sursă, mie jumătate mi-o rămas nefolosit):
- 70 grame făină
- 70 grame zahăr brun
- 40 grame unt rece
PREPARARE BRIOȘE CU DOVLEAC
- Am pregătit întâi toppingul. Am amestecat cele 3 ingrediente până am obținut un aluat sfărâmicios, firimituri.
- Pentru brioșe într-un bol am amestecat ingredientele umede și zahărul.
- Într-un alt vas am combinat ingredientele rămase (făina, praful de copt, bicarbonatul, sarea și toate condimentele).
- Peste cele uscate am adăugat compoziția primelor și le-am încorporat prin mișcări lejere și scurte ale telului.
- În formele de brioșe acoperite cu hârtie specială am turnat până aproape de umplere din compoziția finală.
- Am copt brioșele câte 20 - 25 minute la 190 de grade în cuptorul preîncins. Le-am verificat cu o scobitoare introdusă în mijlocul brioșei. Când aceasta a ieșit curată, brioșele erau coapte.
- După 5 minute le-am scos din forme pe un grătar pentru răcire.
- Cât tava era în cuptor, aluatul rămas a așteptat eliberarea acesteia la temperatura din bucătărie.
ALTE MENȚIUNI
- Ziceam că jumătate din cantitatea de topping mi-o rămas neconsumată. Am congelat-o pentru a o folosi la următoarea tură de brioșe, indiferent care va fi rețeta acestora.
- Față de prima rețetă de brioșe cu dovleac, cea publicată în episodul 3, pentru că dintre ingrediente lipsește cacao, aroma dovleacului este foarte prezentă în gustul final al produsului.
- Am exagerat cu adaosul de cuișoare (am crezut că-i plicul cu amestec pentru turtă dulce) și mi-o plăcut grozav aroma lor în brioșe.
- S-au păstrat proaspete la frigider.
- Am congelat câteva pentru experiment. După o lună le-am dezghețat la temperatura frigiderului. Și-au păstrat integral prospețimea și aromele.
- Este o cale grozavă aceasta de a fi coapte atunci când este vreme și de a fi scoase atunci când este nevoie. Deja am eliberat unul dintre cele 3 sertare ale congelatorului doar pentru testările acestea. Am adunat produse care vor ajunge pe blog cel mai probabil în mai. Atât sunt de încântată de noile proiecte încât ritmul activităților a crescut pe măsură.
- Mi-am tot abuzat prietenii cu brioșe, dar îmi place foarte mult să le dăruiesc și să urmăresc reacțiile de la prima degustare - mărturisire din vremurile de demult, pe când nu eram izolați.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu