MOZAICUL BUCURIEI #30

Cărțile zic să-l trăim pe Acum, momentul prezent, cu Bucurie. Trece repede și dus rămâne pe vecie. Dacă așa zic învățații, cine-s io să-i contrazic? Clipa aia de-o aștept cu garanția fericirii: marele pot câștigat la loto, patru copii, vacanța în Patagonia, propria cofetărie, cincizeci de kile, poate vor sosi la mine taman când îs în cimitir or nici atunci.

Mozaicul Bucuriei se vrea o paradă a Acum-urilor adunate-n lună, diluate de trecerea clipei, dar biruitoare în lupta cu episoadele cele negre or grele. Defilarea va avea loc pe fiecare cinci al lunii. Să ne fim Bucurie, dară!

- Mâine voi avea o zi groaznică! N-am putut-o refuza iară pe Noe, dacă ea vine vor veni și ceilalți și eu mai am mult de lucru la tort. 

Așa mă văicăream la B. cu gândul că  va ghici în ghioc cât  îmi doresc să ferece poarta cu zece lăcate.

Întâi o sosit Noe. Din fericire a întârziat o oră de la școală, timp suficient pentru mine să coc toate brioșele. La ea ar fi durat toată amiaza. 

- Maria, la ce culori te-ai gândit? Eu aș vrea albastre și roz.

- Mă gândisem la galben și mov, dar vom vedea. 

Timp de 3 ore fetița de 10 ani a stat nemișcată pe scaun. A ales fiecare bomboană minusculă în parte, a așezat-o pe fiecare într-o ordine de ea știută. Când a avut gata 36 de brioșe le-a pozat și fiecare lucru folosit a ajuns înapoi  la locul lui.

- Nu le-am ales deloc, dar ai văzut că au ieșit și culorile pe care le-ai vrut tu și pe cele pe care le-am vrut eu, Maria?! 

După  1 oră a apărut și fratele mai mic. Mati are 5 ani și nu s-o dat dus din coasta ei pân n-o asistat la decuparea tuturor florilor și fluturilor din lume. 

După 2 ore o apărut și ultimul dintre călcătorii de bucătării. Are 12 ani. Când o văzut chiuveta plină cu vase murdare o   pus automat  o mână pe burete și o alta pe detergent.

- Maria, tu ar trebui să-ți deschizi un restaurant. Faci cele mai bune dulciuri. 

- Așa voi face, Noe, când vei mai crește suficient cât să fim parteneri de afacere. 

- Eu le voi livra zice și domnul de la spălătorie. Și chiar voi cumpăra.

- Un leu costă o brioșă,  sare soră-sa. 

- Cu un leu nu cumperi nici ingredientele, Noe.

- Bine, un leu cincizeci. 

- Eu le vând cu trei lei. Cine este interesat să mă contacteze! am lansat încântată atacul concurențial.

După 5 ore liniștea a revenit. Toate ajutoarele erau la casa și mama lor. 

- Ce zi faină fu, B.! Pruncii aceștia mă surprind ca acum un an,  când i-am întâlnit întâia dată și au dat buluc la mașină în țipete de Vecinuuuuu, dacă ai nevoie de ajutor noi suntem aici!

*

- Maria, vreau și eu să simt cum e să fii bogat măcar o zi!
- Și eu , Ruben! Măcar un ceas... 
- Dar tu simți de multă vreme...
- ?!
- Păi, ai trei mașini la poartă, deci ești bogată...
- A, da, uitasem! Bogata îți zice să-i transmiți lu' taică-tu că mâine avem nevoie să ne împrumute o mașină ca să putem duce copilul la școală c-ale noastre îs toate stricate. 
- Dar tot ai trei mașini...
- Dar tot n-am zis altceva...

Între timp, adică de la începutul lui februarie, de când am scris eu textul, la poartă mai șede doar o mașină. Sărăkie, Ruben, ți-am zis!


_________

În arhivă:

• Mozaicul Bucuriei #27 cu trimiteri la episoadele perioadei 2017 - 2019
• Mozaicul Bucuriei #28
• Mozaicul Bucuriei #29