luni, 2 martie 2020

AJUTĂ-MĂ SĂ NU DISPAR


➤ După primele două luni ale anului în care am experimentat publicarea textelor cam zi de zi lucrătoare, pentru martie mi-am propus mai multe libere, chiar dacă primele 20 de articole sunt deja scrise. Săptămâna aceasta pe blog primesc marfă nouă: luni, joi, vineri, iară pentru restul lunii textele noi semnează-n calendar: luni, miercuri, vineri. 
De ce astă carte
În ultimii ani precomenzile pentru cărțile Petronelei Rotar s-au adunat în octombrie și au fost onorate pe 18 -19 noiembrie, fix de ziua mea. M-au bucurat grozav alinierile astea.  N-aș ști a zice de câtă vreme am dat-o-n urmărire generală pe doamna aceasta. Îi iubesc de prea mulți ani scrierile ca să-mi mai și amintesc exact. Eram tânără, e clar!
  • Ajută-mă să nu dispar e volumul pe care l-am citit într-o noapte de la finalul lui februarie,  făr să-i mai am zi disponibilă pe blog pentru poveste. 
Am păstrat din noiembrie necitit romanul pentru un moment special, habar n-aveam care. Cum februarie s-o târâit printre lecturi făr de 5 steluțe mi-am zis să-l salvez cu volumul acesta prețios. Prețios pentru că aparține unui scriitor pe care-l iubesc ziceam. 

Despre Ajută-mă 
Trei, patru ore cât o fi durat să încep și să termin cartea asta m-o durut inima de parcă ascultam  povestea cuiva drag. Sper ca măcar de astă dată psihoterapeutul meu amator din trecut să nu fi zis că mi-am însușit nefericirile personajelor ca pe propriile experiențe. 

Mira se îndrăgostește de Savin. Relația se termină cam repede. După 10 ani, Mira se îndrăgostește de Ștefan. Relația se termină cam repede. Savin, Ștefan, tot un drac, bărbați însurați. De la prima pagină m-au gâtuit poveștile astea. Am avut bărbați însurați prin viețile mele, care promiteau în vorbe luna de pe cer odată cu divorțul, dar n-am iubit niciodată un om dat prin acte și de fiecare dată m-am bucurat tare când s-au reîntors la scorpiile din viețile lor. Scorpiile căci așa erau alintate de jumătățile lor, nu că le-aș fi cunoscut eu astfel. Și pentru Savin și pentru Ștefan mi-aș fi dorit alte alegeri. Pân la urmă fiecare dintre ei o cărat crucea căreia i-au decis parametrii.

Chiar dacă paginile pe care le citeam dureau, lectura mi-o fost mare bucurie. Parcă aș fi avut acces la gândurile lui None și ale Li Zetei de care m-o privat Doina Ruști în Mămica la două albăstrele. Și None era însurat și Li Zeta îl iubea nebunește. Poveștile au același sfârșit, dar nu voi dezvălui amu taman asta.  Interesant cum puse-n oglindă judecățile ce privesc aceleași întâmplări se reflectă diferit în realitățile celor doi parteneri de le-au trăit. Ca-n viață!

O carte editată atât de aerisit să poată sufoca-n toate rândurile, mda! Nu voi bate câmpii mai mult căci îmi cam plăcu romanul ăsta scris de Petronela-n 5 ani. Nu 5 ani zi de zi, ci perioade de inspirație alternate cu cele lungi de abandon. 

N-am prea știut ce să aleg spre citare. Mi-au plăcut foarte mult momentele de sex, dar presupun c-ar fi șocante pentru cititorii nefani de Pascal Bruckner și ale sale Luni de fiere. Mi-aș dori să aflu de cartea asta, poveștile astea două (Mira - Savin + Mira - Ștefan) au schimbat viața cuiva aflat în situații identice. Mă-ndoiesc! Ce ușor e să tai și să spânzuri de pe margine: păi, eu de eram Mira... mamă, de eram Savin...Ștefaneeeee!!

Ce-am învățat  din lecția de astăzi. bine că nu mă testează nimeni, e că: nu există Ajută-mă să nu dispar, ci doar MĂ AJUT SĂ NU DISPAR. 
ÎN NOAPTEA ACEEA, în acea primă noapte, m-a strâns în brațe spasmodic. Eram ca două ființe care se îneacă și se agață una de cealaltă ca să se salveze. Trebuie că asta făceam, fiecare avea nevoie de celălalt ca sa nu cadă în propriul hău și să dispară.
Ajută-mă să nu dispar.
În mintea mea se făcuse întuneric, un întuneric bun și nu-mi mai era frică de el.
Nu trebuia să adormim. Trebuia să rămânem treji, până la capătul celălalt al nopții. Dar corpurile deveneau tot mai grele. Nu trebuia sa alunecăm în somn, nu trebuia sa adormim, cine iubește nu doarme, tresăream, iar ziua părea tot mai departe, tot mai lipsită de strălucire. Ce ar fi putut aduce, când noaptea adusese deja totul, o iubire proaspătă ca un leș cald?
N-am simțit a zice multe concrete, cum parcă nici scriitorul n-a făcut-o. Asta-i povestea, de ai întrebări le caută răspunsurile, eu nu ți le-am mai lăsat mură-n gură ca până acum. Da, mi-aș fi dorit și eu continuări (ca mulți dintre cititori), dar volumul ăsta șede țapăn pe poveștile lui și făr de partea a doua, a treia, a noua. 

 Despre steluțe
Nu-i chiar un volum pentru 5 steluțe întregi. Privind înăuntru mi-o plăcut mai mult (ACI am povestit), dar Ajută-mă să nu dispar este în topul personal înainte de Orbi (ĂSTA-i textul meu) or cele două lecturi anterioare au primit 5 steluțe pentru că așa o iubesc eu pe autoarea lor. Ce bine că mai am vreo 4 volume petronierești disponibile achiziției. 
Suntem toți deținuți oricum, deținuți de serviciul nostru de multe ore pe zi, de copiii la dispoziția cărora suntem non-stop, de neveste, de ratele la casă și mașină, de funcțiile pe care le ocupăm, de imaginea pe care ne-o fabricăm, de așteptările celorlalți, de propriile așteptări. Toate ne dețin. Căcat, când te gândești că nimic din toate astea nu e autentic și real și nimic din toate astea nu te face fericit. 
Nici n-aș ști ce-i lipsește lecturii de astăzi. Tema mă fascinează, sfârșitul mi-i deplin pe credințe, personajele m-au atras de partea lor, de astă dată nu l-aș fi strâns pe niciunul de gât (cum îl păscu pericolul pe Savin, soțul Alexei din Orbi). Poate că lipsesc elementele de psihoterapie (ele sunt prezente făr de a fi dezvoltate) care m-au atras la primele două lecturi, dar știam că drumul prin Ajută-mă să nu dispar este integral literar. Și pân la urmă ăsta-i un mare dar: ia, mata cititorule, te gândește de ce femeia asta a trăit la indigo două drame, de ce nefericiții aleg nefericire și pân la urmă, dacă tot ai început, ia și anticipează sfârșituri de vieți pentru cele trei personaje. Hai, ai treabă!
  • Ajută-mă să nu dispar - Petronela Rotar, editura Herg Benet, 2019, 216 pagini. 

 Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele,  de n-aș fi atât de subiectivă:
*       cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;
**    volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;
***     cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;
****    scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;
*****   cărți ce mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.

__________________
Publicat de la
Etichete: ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)