Pentru că de mulți ani citesc blogul Petronelei, pentru mine cea mai răvășitoare dintre scrierile accesate regulat. Cum de-am ajuns atât de târziu să-mi achiziționez un volum, are publicate cinci, nu știu a zice.
Și nici la lansările oficiale din Timișoara n-am fost. Dar ce m-aș mai fi văicărit de locuiam pe unde evenimentele acestea lipsesc cu desăvârșire.
Și nici la lansările oficiale din Timișoara n-am fost. Dar ce m-aș mai fi văicărit de locuiam pe unde evenimentele acestea lipsesc cu desăvârșire.
Pe un drum de paișpe ceasuri cu trenul mă smiorcăiam lui B., era început de august, că n-am terminat nici măcar o sută de pagini de citit. Mă poticnisem în Marea casă și fu chinu naibi s-o sfârșesc. În momentul în care i-am văzut ultimul punct, am început Orbi. În mai puțin de trei ore îi gătasem toate filele și mă plângeam că de ce nu mi-am luat mai multe cărți, uite cât drum mai avem ș-am terminat tot, fir-ar!
După prima parte am crezut că se va sfârși lectura cu trei steluțe. Deja mă gândeam că este exact cazul Ioanei. Deși îi citesc cu mare plăcere blogul, care adesea mă emoționează cu lacrimi și sughițuri, cărțile tipărite (pentru adulți) nu-s deloc printre lecturile mele preferate. Dar treceam peste pagini în viteză, facil și căzusem de acord cu mine că nu-i puțin, măcar nu mă chinui s-o buchisesc, nu mă sufoc în text înghesuit și mic.
Alexa, o jurnalistă de succes în Brașov, un fel de Petronela reală, la treizeci de ani se smulge dintr-o relație abuzivă cu ajutorul terapiei. N-am empatizat cu niciunul dintre personaje. Pe bețivul de Călin, soțul Alexei, l-aș fi strâns de gât. Andrei, amantul dintâi, nu-i suficient croit cât să mă lămuresc, Alexa nu mi-o plăcut, dar n-aș ști să zic din ce cauze. Cam astea sunt personajele de nici nu pricep ce roluri au jucat voluntarii care au umplut o scenă la prima reprezentație, ca piesă de teatru, a cărții săptămânile trecute.
Sunt încă nedumerită, a trecut o lună jumate de când am terminat cartea, nu-nțeleg începusem a zice, cum de nu m-a prăbușit cartea asta. Am fost Alexa și am iubit un Călin, ba într-una dintre primele relații am fost chiar Călin, nu bețivă, dar posesivă și controlatoare cu program nonstop. Rănile îs tot acolo nevindecate, nu degeaba l-aș fi sugrumat pe Călin, dar au o pojghiță asigurată de relația prezentă care aparent ține puroiul și mizeria în parametri firești. Nesurpriza asta a întâlnirii cu imaginea din oglindă cred că se datorează faptului că de la un moment dat am fost foarte conștientă că toate întâlnirile mele prăpăstioase îs din cauza mea, alegerea mea. Le vedeam limpede toxicitatea, o luam la cunoștință și apoi inacțiune cu anii. Faptul că prezentul este exact în direcția opusă nu-i deloc meritul meu, ci doar echilibrul emoțional al partenerului. Care cumpătare este pentru mine continuu mister și uimire. La ce dosar traumatic are, să se salveze doar cu înțelepciune pentru Bucuria clipei, e de ne-nchipuit.
Sunt încă nedumerită, a trecut o lună jumate de când am terminat cartea, nu-nțeleg începusem a zice, cum de nu m-a prăbușit cartea asta. Am fost Alexa și am iubit un Călin, ba într-una dintre primele relații am fost chiar Călin, nu bețivă, dar posesivă și controlatoare cu program nonstop. Rănile îs tot acolo nevindecate, nu degeaba l-aș fi sugrumat pe Călin, dar au o pojghiță asigurată de relația prezentă care aparent ține puroiul și mizeria în parametri firești. Nesurpriza asta a întâlnirii cu imaginea din oglindă cred că se datorează faptului că de la un moment dat am fost foarte conștientă că toate întâlnirile mele prăpăstioase îs din cauza mea, alegerea mea. Le vedeam limpede toxicitatea, o luam la cunoștință și apoi inacțiune cu anii. Faptul că prezentul este exact în direcția opusă nu-i deloc meritul meu, ci doar echilibrul emoțional al partenerului. Care cumpătare este pentru mine continuu mister și uimire. La ce dosar traumatic are, să se salveze doar cu înțelepciune pentru Bucuria clipei, e de ne-nchipuit.
Dar m-a fascinat terapia, m-au uluit revelațiile Alexei din timpul ședințelor vindecătoare și sunt extrem de fericită că Petronela a început anul acesta Facultatea de Psihologie. În sfârșit! Este omul la care citesc cele mai crude scrieri, adesea miezul lor este în jurul psihoterapiei și cartea asta a fost cea mai luminatoare din tot ce am citit la ea în ultimii șase, șapte ani. Ce fericire să aflu, dintr-un interviu recent, că lucrează la o culegere de povestiri terapeutice.
Ce titlu frumos, Orbi, și ce copertă minunată concepută grafic de soțul autoarei, domnul cu numărul trei (după cum îl alintă doamna sa nevastă)!
Și chiori și surzi garanția pentru o orbecăială bezmetică continuă pe drumul de-i zicem viață. Crudă carte ziceam, deci VIE!
- Din păcate, am aruncat fișa lecturii, crezând că am adus citatele pe Zambetania deja. Ceea ce urmează e doar din deschiderea cărții acum la întâmplare. Mare păcat ziceam! Hei, dar ce text grozav îmi oferă întâmplarea!
,,Călin era singurul om din viața ei care îi apăsa butonul ăla și isca în ea un adevărat tsunami de violență și ură. Mai târziu, în terapie, avea să înțeleagă că, în clipele alea, sistemul ei limbic, animalic, prelua complet controlul, în timp ce partea rațională a creierului ei, cortexul prefrontal, adică, se retrăgea. În momentele alea, Alexa nu mai era o femeie de 30 de ani, educată, ci un copil speriat, în fața agresorului-tată. Regresia se făcea în câteva milisecunde, Călin nu mai era bărbatul de care divorțase, ci tatăl ei, violent, puternic, iar ea micuța abuzată care își ura abuzatorul, pe care l-ar fi șters cu o singură lovitură de pe fața pământului, dacă ar fi putut. De câte ori îl lovise pe Călin, cu vorbe sau chiar cu pumnul de două ori, în timpul scurtei și nefericitei lor căsnicii, Alexa își lovise, pedepsise și se apărase de tatăl ei, de fapt. Însă în clipa aia cortexul nu funcționa, nici dacă ar fi știut toate astea. '' (pagina 159)
Pentru Bucuria că o carte dureroasă nu a durut și pentru Fericirea să-mi caut terapeut mai serios decât în perioadele în care opțiunea aceasta era o cochetărie.
Pentru autenticitate și simplitate, pentru lipsa împachetării în roz bombon a vieții, pentru operația pe suflet deschis în urma căreia cititoarea a supraviețuit.
Pentru autenticitate și simplitate, pentru lipsa împachetării în roz bombon a vieții, pentru operația pe suflet deschis în urma căreia cititoarea a supraviețuit.
Oi, Doamne, ajută nouă!
- Orbi / Petronela Rotar, editura Herg Benet 2017, 237 pagini.
Va fi o misiune imposibilă ordonarea lecturilor de cinci steluțe în topul lui 2018. Deja am adunat 14 și tot ce am necitit pornește de la 5 steluțe în sus! În episoadele următoare două bucăți de locul întâi, una după alta.
- Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele de n-aș fi atât de subiectivă:
* cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;
** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut niciun zâmbet or emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;
*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;
**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;
***** cărți care mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.
În 2018 am mai citit:
- Adolf H.: Două vieți / Eric-Emmanuel Schmitt *****
- Lizoanca / Doina Ruști *****
- Spuma zilelor / Boris Vian *****
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu