Zambetania: JURNALUL UNUI BURLAC

N-am transformat Zambetania într-un blog despre cărți, deși recunosc că-s cea mai dragă dintre teme. Pur și simplu să scriu o rețetă presupune o trudă pe care momentan n-o mai am disponibilă.

De ce astă carte

Urmăresc de foarte mulți ani scrisul lui Mihai Bendeac. Nu-i unul dintre personajele preferate de pe televizor, doar la emisiunea cu umoru' nu-i schimb canalul, nici la teatru nu m-aș duce special pentru că este el în distribuție, deși am făcut și asta, dar ceea ce scrie citesc cu regularitate. Cu mulți ani în urmă, n-am habar de-s mai mult de zece, îi citeam zilnic blogul pe care găzduia pe lângă propriile texte și povești semnate Gabriel Cotabiță și Dan Mihăescu.

Așa că atunci când am aflat de publicarea volumului scris împreună cu mama sa l-am și comandat. Toate încasările din vânzări sunt donate (nu doar ale autorului, ci și cele ale editurii) și aștept momente potrivite pentru recumpărări și dăruiri. Google zice că-n aprilie erau deja donați campaniei Spitale publice din bani privați 200.000 euro din vânzări. O, ce veste minunată!

**** Despre un jurnal făr de cenzuri

Nu mi-aș permite vreodată să mă laud cu vreun fel de calitate scriitoricească, dar singura chestie cu care mă pot lauda și mă pot uita în oglindă și să îmbrățișez chestia asta, este faptul că am scris foarte sincer.

Mihai mărturisește că-n momentul în care mama sa i-o arătat un caiet studențesc în care povestise d-ale vieții, i-o venit ideea conversațiilor. Ce temă faină! Nu s-o fi vrut scriitor, dar pe ici, pe colo cam îi iese. Amândurora.

Mă gândeam că volumul e o cale de a-l iubi/cunoaște pe omul Mihai Bendeac. Dar mă-ndoiesc că-s mulți dintre cititori parte din publicul care-l antipatizează. Așa că cei care-l simpatizau își vor reconfirma simțămintele după ce vor ști cele 300 de pagini autobiografice, iar ăilalți tot nimic.

Poveștile n-au vreo ordine cronologică. O parte dintre ele sunt completate de răspunsul mamei, vreo câteva au fost publicate făr ca aceasta să le fi citit înainte și pe care le află pe astă cale, căci asta-i metoda aleasă de fiu pentru a dezvălui dintre secrete. Sărmana mamă!

Că-s întâmplări din copilăria comunistă or despre bunici sau sex pe îndelete, la fiecare dintre ele există umor cu caru, chiar dacă unele dintre ele sunt extrem de triste în esențe. Favoritele mele la capitolul uluire sunt spovedaniile de pe drumul profesiei. Nu-mi amintesc să mai fi citit despre un om care să-și urmeze cu atâta sârguință visele prunciei. Este o carte cu de toate, ca viața.

Relațiile mamă - fiu, tată - fiu, frate - frate sunt paginile cele mai frumoase ale întregii scriituri. Și cele mai emoționante, chiar dacă atunci când scrie despre teatru pare c-o face cu două inimi, pe mine amintirile din familie m-au fericit. Cei doi autori ai confesiunilor par să nu ascundă tonurile cenușii, greșelile și prin asta iubirea lor e cea mai frumoasă dintre povești.

- Nu știu ce voiai tu să auzi de la mine despre parenting-ul ăsta. Ce am învățat eu crescând doi copii este că, înainte de toate, trebuie să studiezi și să observi foarte bine personalitatea copilului tău. A crește un copil nu înseamnă să-i faultezi permanent personalitatea sau, mai rău, să i-o distrugi, ca să construiești de la zero imaginea ta despre ceea ce ar trebui să reprezinte personalitatea copilului tău. E important să te adaptezi la personalitatea lui. Altfel nu va fi decât o continuă ciocnire.

Nu cred că vreuna dintre părți o avut ca scop principal de a preda lecții prin dialogurile dintre ele, dar eu doar asta am văzut. Asta fu calea noastră, ăsta-i rezultatul, să vă fie de bine de primiți ce oferim!

- Râde și patu' la cartea asta cu tine, îmi zice B. ușor invidios și mult somnoros. Adevărul adevărat este c-am râs cu zece rânduri de lacrimi și sughițuri pe multe dintre pagini. E o carte minunată, știu am tot zis, dar chiar e! Nu mi-o trecut pe timpul lecturii prin minte să mă opresc pentru citate și amu tot ce nimeresc la întâmplare înseamnă prea multe rânduri pentru a se pricepe întregul tablou.

Despre steluțe

În luna iunie am avut o săptămână c-un record greu de egalat anul acesta. Am terminat atunci de citit integral 5 volume, Jurnalul unui burlac este unul dintre ele și are meritul de a mi se fi lipit de mâini o noapte întreagă.

Mi-o plăcut foarte mult lectura, cei doi autori fiind savuroși. Relația mamă-fiu, frumusețea ei, m-o năucit. Eu chiar aș fi zis că astfel de legături există doar în filme. Apoi am citit imediat și Jurnalul lui Eric-Emmanuel Schmitt și chiar de-i aparent o comparație forțată, între cele două iubiri mamă-fiu există foarte multe asemănări.

M-am oprit cu steluțele la patru doar pentru că o lipsit o emoție de aia care să mă lovească-n stomac și bocet. Au fost multe tablouri superbe, pe care le-aș reciti oricând cu bucurie, dar o pagină pe care să-mi înnod lacrimile pân la brâu nu fu. Or e știut că asta-i principala mea condiție pentru coronițe.

Îi admir foarte mult pe oamenii aceștia care-și asumă în scris toate vulnerabilitățile, le analizează cu lupa în fața cititorilor și nu defilează în făr de pată. N-aș zice că m-o surprins partea de asumare a lui Mihai, dar sigur cea a mamei m-o lăsat făr de grai. Femeia fu forțată de fiu-su să le aștearnă pe toate cu subiect și predicat, dar ce onest pare că o făcut-o! E aproape ca un ghid pentru construit pas cu pas relația părinte-prunc. Deh, e și una dintre temele mele preferate-n aste vremi și mi se năzare-n toate lecturile.

Jurnalul unui burlac: conversații cu mama - Mihai și Emilia Bendeac, editura Bookzone, 2020, 319 pagini.

_________________________

În 2021 am mai citit și scris despre:

luni, 12 iulie 2021

JURNALUL UNUI BURLAC

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu