-
Am ajuns și la ultima restanță de pe raftul cărților. La rețete nu se vede nicio luminiță din ăst punct.
De ce astă carte
B. are un moment preferat (între catralioane) pe YouTube. Este cel în care David Garrett cântă Paganini într-o secvență din filmul Violonistul diavolului. O-nceput să mă fascineze și pe mine muzica, deși pelicula nu m-o năucit.
Așa că atunci când am nimerit printre cărțile sale de la bloc Defăimarea lui Paganini am și mutat-o în coșul Musai de citit cândva în viața asta. Întâmplarea o făcut să primesc de la Crisa același titlu ș-atunci i-am zorit citirea.
*** Despre ponegriri la nivelul cel mai înalt
N-am habar câtă ficțiune este în lucrarea domnului Vinogradov. Presupun că ceva documentație pe care să îmbrobdească romanul dedicat biografiei lui Niccolo Paganini fu.
Stilul narativ este unul încărcat, aș zice cum doar scriitorii ruși pot practica. Sunt atât de multe descrieri și detalii rânduite peste alte cadre pline-n amănunte, date și evenimente istorice că multe dintre fire le-am scos din atenție și pe ici, pe colo le mai recuperam doar pentru a le abandona iară.
Signor Costa începu să strângă tot felul de informații despre botezul și copilăria elevului său și ajunse la concluzia că talentul de violonist al băiatului, muzicalitatea lui excepțională și tehnica artistică, neobișnuită la o vârstă atât de fragedă, nu puteau fi explicate prin amestecul cerului. Fără îndoială că aici își vârâse coada necuratul; desigur, nu putea fi vorba decât de amestecul diavolului. Blestemul moașei era pricina neobișnuitelor succese ale micului Paganini.
M-o prins strașnic prima parte, cea-n care e prezentată copilăria micului vrăjitor. Sărăcia-n care o crescut, tirania tatălui, violența, primele lecții m-au emoționat cât procesul de distrugere de mai târziu n-o mai izbutit. Orele de vioară care reprezentau un supliciu, 14 ore pe zi făr de mâncare, până când exercițiul era executat făr de greșeală, întreaga copilărie marcată de muncă asiduă mi-au amintit de Open-ul lui Agassi. Pentru părinți mașinărie de făcut bani, deși mama îl visase profetic ca pe cel mai mare violonist, Niccolo va căuta întreaga viață cu disperare iubirea refuzată de părinți. Oare cât de Paganini Geniu ar mai fi ajuns dacă tatăl său n-ar fi fost atât de sever și de ferm în ceea ce privește muzica? În primii ani a cântat la mandolină, apoi a trecut la vioară. M-am întrebat adesea de-a lungul paginilor negre și făr să-mi răspund am privit faptele făr de revolta caracteristică-mi. Și făr de nebunia bolii cât din opera sa s-ar mai fi lăsat creată?
Oricât s-ar părea de curios, dar cu cât forțele fizice ale lui Paganini scădeau, cu atât mai minunată, mai subtilă devenea muzica sa. Când închidea ochii, era destul de greu să îl deosebești de un cadavru de la morgă; de un muncitor asfixiat la uzina de gaz din Paris; de un meșter sticlar venețian otrăvit cu mercur; de un suflător de sticlă, care-și vătămase plămânii la cuptoare uriașe, făurind minunate sticle colorate, în cea mai vestită fabrică din lume, aflată pe insula Murano. Dar când acești ochi se deschideau, în el ardea flacăra liniștită a unei uriașe energii, a unei uriașe încordări creatoare.
Când și-o botezat volumul Defăimarea, am presupus că-i ceva metaforic la domnul Vinogradov. Eu neavând niciun habar despre subiect zic iară. Ei bine, defăimarea e mult prea puțin în raport cu evaluarea lui Paganini în timpul vieții sale ș-a unui capăt din moarte. Succese repetate pe toate marile (și micile) scene ale Europei i-au fost răsplătite pe lângă aplauzele spectatorilor, faimă și bani doar cu invidii și răutăți din partea multor muzicieni și autorități, totul culminând cu refuzul bisericii (romano-catolice) de a-i îngropa trupul într-un cimitir din locul nașterii sale, Genova. După 56 de ani și eforturi neîncetate fiul său adorat, Achile, o izbutit să-l îngroape la Parma.
Încă in viata fiind, acest om a intrat în legendă. Din toate părțile nu se aud decât cuvinte entuziaste, pline de laudă, care duc la disperare pe cei care, din cauza lui, ți-au pierdut faima mondială. Lor nu le mai rămâne decât să înlăture din viață pe marele violonist. Dar nici lucrul acesta nu le-ar reda gloria, fiindcă omenirea a apucat să guste din nemărginirea înfăptuirilor genialului italian.
Tot ce a văzut, tot ce a auzit Opera Mare din Paris, în timpul concertului dat de Paganini, depășește orice închipuire omenească. Arcuțul ți vioara lui Paganini pot fi comparate doar cu bagheta unui magician, care, cu o singură mițcare, subjugă lumea întreagă.
Sunt multe conspirații, pe lângă nenumăratele istorice, și-s nu ușor de urmărit. Ceea ce este ca un fir fluorescent și se zărește limpede de la un capăt la altul în vremurile cele tulburi este genialitatea. Ușurința cu care transformă încă din pruncie toate piesele, bucuria cu care Paganini cântă și atunci când asta înseamnă în sensul propriu eforturi care-i scurtează viața, firescul notelor închipuite și apoi așternute în secunde pe hârtii dăruite făr de bani în stânga și-n dreapta, bunătatea unui om care o căpătat doar rău, astea-s pitite sub tone de ponegriri.
Niciodată n-am să uit surâsul lui Paganini, al chipului său palid și stors de puteri, în care fiecare trăsătură destăinuia o durere fizică neobișnuită. Era un adevărat martiriu. Executând concertul lui Beethoven, el cânta așa de parcă-ți sfâșia sufletul. Cei care-l ascultau nu știau de mai sunt pe pământ și își duc mai departe traiul obișnuit. Cânta mai departe și îndată ce sfârși, mai înainte ca cineva să-și vină în fire, se retrase în odaia sa, fără să-și fi luat rămas bun de la cei de față. Fiecare concert îi scurta viața cu un an. Niciun medic nu putu stabili de ce boală suferea Paganini.
Despre steluțe
Am început în aprilie cartea aceasta. M-am chinuit cu ea două luni pân s-o abandonez. Am mai terminat între timp 5 romane într-o săptămână și m-am reîntors la Paganini hotărâtă să-l birui. Tot fu greu, dar ce bine că s-o gătat!
Nu știam nimic din istoria lui 1800 (războaiele napoleoniene, poliție politică, mișcarea carbonarilor, iezuiți, poliție criminală ) și-mi fu dificil să pricep ceva. Eu l-aș fi urmărit doar pe Paganini, dar autorul său o ales să-l aștearnă într-un context complet prin care m-am cam rătăcit.
N-am mai întâlnit la nimeni o asemenea ureche. Și, voind parcă să sublinieze însemnătatea celor spuse, signor Niecco dădu din cap. Trebuie să-ţi spun însă că te-am ascultat cu mai multă plăcere data trecută, când ai cântat după imaginația ta, decât când mi-ai executat lucrările. Tu schimbi lucrările, nu le execuți așa cum le-aș executa eu. În viață vei transforma mereu totul. N-ai să fii mulțumit decât schimbând lucrurile după pofta inimii tale. Tocmai de aceea, când vei apărea în public, te sfătuiesc să nu cânți operele compozitorilor în viață: îi vei jigni prin interpretarea ta, chiar dacă ceea ce vei adăuga creației lor va fi, poate, mai bogat decât în însăși intenția lor.
Stil greoi, numeroase date istorice, multe nume trecătoare prin cadre, cam puțină acțiune. M-am oprit la 3 steluțe din aste motive și m-am întors cu tristețe la beletristică. Biografiile sunt sus de tot în topul personal, cred că cel mai sus astea cu Geniali, dar fu greu, nene, a dracu de greu de ajuns la capăt!
- Defăimarea lui Paganini, A. Vinogradov, Editura Muzicală, 1968 (ediția V revizuită), 391 pagini.
- Cine mi-a ucis fiul? Dosarul Frumușanu-Crăiniceanu se redeschide ****
- Flăcări, foc, arderi interioare... - Simona Ardelean **
- Devenirea - Ovidiu-Dragoș Argeșanu ****
- Mobilul - Stephen King ***
- Ghicește-mi în cafea - Victor Ion Popa *****
- Omul care vedea dincolo de chipuri - Eric-Emmanuel Schmitt ****
- Felix și izvorul invizibil - Eric-Emmanuel Schmitt ***
- Contorsionista - T. O. Bobe ***
- Oameni anxioși - Fredrick Backman ****
- Trei zile - Anders Roslund ****
- Omul de castane - Soren Sveistrup ****
- Măștile fricii - Camelia Cavadia *****
- Prințesa ghețurilor - Camilla Lackberg ***
- Noi contra voastră - Fredrick Backman ***
- Jurnalul unei iubiri pierdute - Eric-Emmanuel Schmitt ****
- Muzică într-o limbă străină - Andrew Crumey ****
- Din suflet - Demi Moore ****
- Tu - Caroline Kepnes ****
- Copilul tău. Părinții tăi. Tu - Ioana Chicet - Macoveiciuc ****
- Un băiat pe lista lui Schindler - Leon Leyson ****
- Jurnalul unui burlac - Mihai și Emilia Bendeac ****
- Britt-Marie a fost aici - Fredrik Backman ****
O carte foarte frumos scrisa ♥ Un om cu o viata chinuita, dar cu un dar unic de a "fermeca" pe oricine cu vioara lui, un om care a fost iubit si urat cu patima, un om despre care se credea ca este un demon si care a fost renegat de biserica, un om care si-a gasit pacea si a fost lasat sa se odihneasca in pamant abia la 56 ani de la moarte.
RăspundețiȘtergereAutorul a reusit sa ma faca sa vreau sa aflu mai mult despre Paganini, despre care nu stiam nimic in afara de numele lui si de faptul ca a fost un mare violoncist. I-am cautat operele pe internet si trebuie sa recunosc ca le-am ascultat cu foarte mare placere ♥♥♥ - 23.06.2020
Trei stelute a primit si de la mine :)
Aoleu, de concluziile tale erau ale mele, cartea primea 5 steluțe plus :)))))) Ia să văz de acuș ce ai scris poate mă impulsionezi să mai recuperez din restanțele ce le am la cărțile de la tine.
RăspundețiȘtergereAi o viata la dispozitie pentru restante :)
ȘtergereNu-i doar pentru restanțe viața aia :)))))
Ștergere