Zambetania: BRITT-MARIE A FOST AICI

➽ (6/12) Proiect special 2021 Cartea lunii.

Încerc să sucesc criteriile de selecție a cărților ce vor ajunge-n Top 10. Cu 5 steluțe, de erau citite la-nceputul anului, n-aveau nicio șansă în clasamentul întocmit în fiecare decembrie pentru lecturile anului. Oricât de grozavă ar fi o scriitură, peste emoția ei se vor așterne alte și alte povești. Poate voi ajunge la o nominalizare mai puțin subiectivă astfel. Tărăboiul se mută acuș pe cărțile de 5 steluțe ale unei singure luni. De ce să fie simplu, când poate fi atât de complicat?

În aprilie am citit doar 3 cărți și-mi imaginam că ceva mai prăpăstios nu-i posibil. Pe 28 mai nu aveam decât un volum al cărui final să-l fi ajuns. Așa se face că-n trei zile am mai gătat unul cât să-mi dobor recordul negativ. Pentru a recupera dintre restanțe, în ordinea cronologică în care s-au adunat, astăzi, Cartea lunii aprilie.

De ce astă carte

Pentru că mi-s ăl mai fan imediat ce-o răsărit un voucher pe cărările virtuale, am și comandat cele trei volume de-mi lipseau din opera scriitorului ce-l tot cocoț în vârfuri de clasamente personale. În clipa asta am citit integral ce-o apărut în limba română și coafura domnului Backman rezistă perfect acolo sus-sus, unde-i aburcat încă de la prima întâlnire.

**** Despre Britt-Marie și nu există prea târziu

M-o-ntristat cartea asta cum nu-mi amintesc de curând s-o fi brodit o alta. Obsesiile lui Britt-Marie legate de curățenie sunt și ale mele și nu fu deloc amuzant să le citesc negru pe alb deși domnul Backman le-o-nfășat într-o căruță de umor. Dar mai mult decât imaginile din oglinda în care mi-am privit apucăturile cele păguboase, m-o lovit tiparul femeii care-și sacrifică TOT într-o căsnicie toxică doar pentru că a păși în afara ei ar însemna să intri în gura lumii. Or așa ceva nu se face, după cum ar spune Britt-Marie, credință care-mi suie dracii pân la cap.

Britt-Marie este ușor de identificat în femeile care ne-au crescut or ne sunt în preajmă și din alte motive. E mama care nu și-o urmat niciun vis după nașterea plozilor și la zece, douăzeci de ani după desprinderea lor e rămasă tot în cratițe - mopuri. E bunica neplecată din curte cu deceniile pentru că acolo e casa părintească deși în toate celelalte gospodării îs toți deplasați și nu-i mai calcă pragul nimeni, e vecina care nu iese un milimetru din slujirea bărbatului ei, e colega de serviciu care suferă abuz și toxicitate din credința că mai mult nu merită și nu va primi. Pentru mine Britt-Marie e 100% doamna D.. Mă gândesc cu tristețe că de i-ar ajunge-n mâini oglinda aceasta nu și-ar recunoaște chipul, deși e și al ei. M-o scuturat atât de zdravăn Britt-Marie încât mă întreb tot mai des unde sunt eu când intru pe pilot automat de a face și aia și ailalta pentru alții. Când îmi vine rândul deja sunt ostenită și oricum nu prea contează că și azi am făcut mai nimic pentru mine.

Parcă peste 60 de ani are Britt când își părăsește soțul acceptând o slujbă prost plătită într-un cătun uitat de lume. E o bază de agrement într-un orășel falimentat. Poate că n-ar fi așa strașnică isprava aceasta dacă Britt-Marie n-ar fi definiția omului asocial, burdușit de obsesii, clasica babă pisăloagă.

Ca s-o cunoaștem pe îndelete pe eroina sa, autorul îi dedică 450 de pagini. N-aș zice că-s animate de prea multă acțiune și că jumate dintre întâmplări puteau trece peste lălăială, dar e stilul acela inconfundabil al lui Backman: multe dialoguri amuzante, fraze foarte scurte care dor până-n plăsele, nenumărate clipe cu un ochi care plânge și ălalaltu-i pe invers, râde. Și nelipsita galerie de personaje pitorești și delicioase e bifată-n romanul de astăzi. Mi-o amintit mult de găștile și decorurile din Scandalul și Noi contra voastră, lumea cea nouă a lui Britt. Are așa un dar de a naște cadre familiare scriitorul acesta cu lucruri ce nu-mi sunt deloc la-ndemână-n viața de zi cu zi. Când scrie despre un sport, oricare ar fi el, îl simt pân mă dor șalele și miros a asudare. E o latură a scriiturii sale pe care-o ador. Și faptul că naște personaje (aparent negative) atât de iubibile.

Eu nu mi-o amintesc pe Britt-Marie ca vecina fixistă, răutăcioasă și intolerantă din Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău, dar mi-ar plăcea s-o recitesc fie și doar pentru a-i completa portretul. Căci da, Britt apare-ntâi acolo.

Ar fi cumplit! Să moară pe o podea murdară, auzi! Ce-o să zică lumea?… Acasă la Britt-Marie podelele sunt întotdeauna proaspăt spălate – în caz că moare pe nepusă masă, nu fiindcă i-ar plăcea să frece podele.
Ar fi cumplit să moară cu o migrenă și mirosind a pizza.
I se pare de-a dreptul enervant că a leșinat, dar nici pe departe tot atât de enervant cât i se pare să leșine murdară pe față. Dacă murea? Ce-ar fi zis lumea?
Stă pe întuneric, firește. Ce-ar zice lumea s-o vadă cu becul aprins în toiul nopții ca infractorii?

Și comportamentul femeii de astăzi este justificat de traume nevindecate din copilărie. Nici nu cred să lipsească un astfel de personaj din vreun roman backmanian. Și-s splendide lecțiile lui eu când vreau pot și ale lui niciodată, absolut niciodată nu-i prea târziu. Și uitasem autenticitatea, oricât de subjugată ar fi Britt gurii lumii, e asumată, frate!

Orice căsnicie are și părți urâte, pentru că orice om are și slăbiciuni. Orice om care își împarte traiul cu cineva învață să suporte slăbiciunile celuilalt cum poate. De pildă, poți să le consideri un soi de mobile grele și să faci curățenie pe lângă ele, pur și simplu. Să întreții iluzia. Știi, bineînțeles, că se adună praful sub ele, dar înveți să te prefaci că nu e acolo, atâta vreme cât musafirii nu văd nimic. Și, într-o bună zi, cineva mută mobila fără să-ți ceară voie și totul iese la iveală. Murdăria și zgârieturile. Urmele permanente lăsate pe parchet. Și atunci e prea târziu. ( Pag. 175)

Ca-ntotdeauna principala mea grijă este să nu divulg povestea. Să bat câmpii făr de a ridica peste cortină multe dintre colțuri. Romanul acesta este mai mult decât oricare altul despre conectarea cu propria imagine și copilul interior. Și de acolo mai departe legăturile cu scriitura se pornesc or ba.

Așa că visurile lui au devenit ale ei. Viața lui a devenit a ei. Căci Britt-Marie era pricepută la asta și cu toții vrem să facem lucruri la care ne pricepem. Vrem să știe cineva că am fost aici. Vrem să conteze că am fost aici. (Pag. 278)

Despre steluțe

Câteva clipe. Omul, orice om, pe măsură ce înaintează în vârstă, are din ce în ce mai puține șanse să trăiască într-o astfel de clipă. Să uite de timp și să îmbrățișeze clipa. Să iubească nestăvilit. Să explodeze de pasiune. De câteva ori, poate, când suntem copii, pentru aceia dintre noi care sunt lăsați sa fie copii. Dar, după aceea, câte respirații ne mai fac să uităm de noi? Câte emoții pure ne mai fac să chiuim de bucurie fără să ne rușinăm? Câte șanse mai avem la o sfântă pierdere a memoriei?
Toată pasiunea e copilărească. Banală și naivă. Nu se învață, e instinctivă. Ne inundă. Ne răstoarnă. Ne duce în larg. Toate celelalte emoții aparțin terestrului, dar pasiunea își are locul în spațiul cosmic. Pasiunea are valoare nu pentru ceea ce ne oferă, ci pentru ceea ce ne cere să riscăm – demnitatea noastră, clătinările condescendente din cap ale celor care nu ne înțeleg. (Pag. 372)

Mi-a fost mare bucurie lectura aceasta, exact ca la cele dintâi volume citite din colecția Backman, Ove și Bunica. Deși s-o bifat același șablon al aparențelor înșelătoare și al lui nu există prea târziu, nu mi s-or tocit simțurile, ci am bocit-o pe Britt de la un capăt la altul.

Dar am decis să merg doar pe patru steluțe pentru că mi-aș dori să citesc și un alt scenariu, un ceva care să nu fie 101% Backman ăla de-l ador: gravitate și negru privite cu ochelari de umor și roz. Parcă ar fi aflat care mi-s butoanele vulnerabile și doar pe alea-mi pedalează. Aș vrea, vă rog, și un fel ALTFEL.

Greu de spus când îmbobocește iubirea, dar, într-o bună zi, te trezești și deja a înflorit. La fel și când se ofilește – într-o zi e brusc prea târziu. Dragostea are multe în comun cu plantele de balcon.

O fost una dintre cele mai ușoare evaluări ale anului, Britt-Marie. Tot în aprilie citisem de la domnul Backman Noi contra voastră, dezamăgitoarea continuare a Scandalului, căreia i-am lăsat doar 3 steluțe. Ove și Bunica merg în veci cu laurii celor 5 steluțe și pe Britt am cocoțat-o imediat după ei cu patru. Am zis că-s supărată din cauză că se păstrează un singur tipar, ăla care s-o dovedit câștigător de la debut: ceva tristețe, mult umor, întotdeauna salvări. Adevărul adevărat este că și asta e o scriitură de 5 steluțe pline.

Britt-Marie a fost aici - Fredrik Backman, editura Art, 2020, 454 pagini.

_________________________

În 2021 am mai citit și scris despre:

miercuri, 14 iulie 2021

BRITT-MARIE A FOST AICI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu