sâmbătă, 26 decembrie 2020

26 #COPILUL-FIER

 

26/31 ➤ Provocarea lunii decembrie, 31 de povești pentru 31 de zile.


Am un fix pe care-l respect cu sfințenie la cumpărăturile online de cărți: e musai ca suma finală să fie rotundă (multiplu de 50). Când am avut gata pachetul pentru ziua mea, din coș îmi lipseau 9 lei. Am cerut să mi se găsească titlul de pân la 200. M-or trimis la un laureat Nobel, de care n-am auzit,  și la un volum cu o reducere de 75%. Este posibil cartea anului 2020 în top 10 și sigur un nou autor dat în urmărire. Până-mi găsesc cuvintele să scriu despre cele zece povestiri, un scurt fragment din ultima:

Cele trei bătrâne m-au dus dincolo de gard și m-au îndemnat:
- Du-te acasă!
Eu uitasem de mult unde locuiam și, înlăcrimat, am implorat-o pe una dintre bătrâne să mă ducă acasă. Ea însă m-a dat la o parte și a închis grăbită poarta, ba mai mult, a tras și un zăvor mare, lucios, de cupru. Dincoace de gardul de lemn, am plâns, am strigat, le-am implorat, dar nu m-au luat în seamă. Printr-o crăpătură din gard le-am văzut pe cele trei femei, care semănau ca niște picături de apă, cum au scos o cratiță metalică în curte, au pus-o pe pirostrii și au aprins focul, după care au turnat în ea niște ulei verde-deschis. Când flăcările s-au întețit sfârâind, uleiul din oală a început să facă spumă. După puțin timp, spuma a dispărut și s-a ridicat un abur albicios. Bătrânele au spart câteva ouă și, ajutându-se cu bețișoarele, au răsturnat niște puișori mici, cu puf, în cratița cu ulei, la prăjit. Puișorii sfârâiau și se răsuceau în uleiul fierbinte, răspândind o aromă de carne prăjită. Apoi bătrânele au scos puișorii cu bețișoarele din cratiță și, suflând asupra lor ca să se mai răcească un pic, i-au îndesat în gură. Le vedeam obrajii cum se umflă ba într-o parte, ba în cealaltă, în timp ce plescăiau din buze. Când și când închideau ochii și le curgeau lacrimi pe obraji, cum mâncau ele așa, cu poftă. Oricât am plâns și am zbierat, tot n-au deschis poarta. Mi se uscaseră lacrimile și vocea îmi răgușise. Pe urmă am zărit o baltă cu apă tulbure lângă un copac cu scoarța neagră, lucioasă. M-am apropiat și mi-am potolit setea cu apa aceea, însă, în timp ce beam, am observat că lângă apă era o broască gălbuie. Am mai văzut acolo și un șarpe negru, cu pete albe pe spinare. Broasca și șarpele erau prinși într-o încăierare aprigă, lucru care m-a speriat foarte tare, dar, în același timp, mă chinuia și setea. Am încercat să-mi înfrânez spaima, așa că m-am așezat în genunchi și am luat apă în căușul palmei, doar că mi se scurgea printre degete. Șarpele a mușcat piciorul broaștei, iar în clipa aceea din capul broaștei a țâșnit un lichid. Simțeam duhoarea apei, ceea ce mă îngrețoșa nespus. Nu știam unde ar fi trebuit să mă duc. Aș fi vrut să plâng. Am plâns. Am plâns fără lacrimi. 
Publicat de la
Etichete: ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)