sâmbătă, 5 decembrie 2020

5 #VARA ÎN CARE MAMA



5/31 ➤ Provocarea lui decembrie 31 de povești pentru 31 de zile.  
  • Fragment (capitolul 50, paginile 80 și 81) din romanul Tatianei Țîbuleac, Vara în care mama a avut ochii verzi. ACI am povestit pe îndelete, în 2018, despre una dintre cele mai frumoase lecturi. Am recitit volumul în mai, special pentru proiectul acesta. Greu mi-a fost să aleg doar câteva rânduri. 

     Am găsit-o plutind în cada de cupru - albă și ușoară, cu părul acoperindu-i fața ca niște alge transparente. Ochii ei verzi, larg deschiși, străluceau în apă ca două cioburi de smarald. La ei m-am întins în primul rând ca să-i salvez, de parcă ar fi fost cheia către o lume fermecată, pe care voiam să o renasc. Restul trupului a urmat docil și moale, ca o cămașă de lână. 
    Am întins-o pe podea, strigând la ea să nu moară. Să nu îndrăznească să moară. Să nu moară înainte de vreme ca o trădătoare, pentru că vara nu se sfârșise și că afară doar ploua, nu era toamnă. Să nu moară din alte motive, dând totul peste cap. Să se țină de cuvânt măcar o dată în viață și să moară așa cum ne-am înțeles - nu de înec în cadă, ca o fată fără minte. Să nu moară acum. Să nu moară așa. Să nu moară, dacă poate. Nu imediat.
     Mama tăcea cu ochii larg deschiși, goală și fără suflare. Am scuturat-o timp de câteva minute, făcându-i sânii să zboare în toate părțile, iar părul să se elibereze de apă și să redevină puf de păpădie. Am rămas nemișcați - eu strigând și ea îmbibând cuvintele - până când toată apa de pe noi s-a scurs pe podea și ne-a înconjurat cu un cerc ud, ca o vrajă. Plânsesem așa doar la moartea Mikăi, însă atunci tata nu m-a lăsat să strig sau să alerg după ea, pentru că bărbații nu plâng și nu aleargă după femei. 
     Când mama și-a revenit și a început să fosăie din nou la pieptul meu, ca un sugar, o iertasem. I-am tras un pumn în piept de ciudă și am învelit-o cu un prosop ca să nu răcească. 
      Mama a fost prima femeie goală pe care am ținut-o în brațe. 

  • Vara în care mama a avut ochii verzi / Tatiana Țîbuleac, editura Cartier,  2018. 

____________________
În arhiva seriei:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu