18/31 ➤ Provocarea lunii decembrie, 31 de povești pentru 31 de zile.
Dlagă L.,
Nu mai știu colect jocul nostlu, palcă nu ela cu l pentru l, ci mult mai amuzant.
M-ai rugat să-ți mai scriu pentru că mă auzi din scris. M-am tot gândit când te-am auzit eu ultima dată. Nu mi-am amintit. Și nu-nțeleg de ce. Ultimul telefon o fost când te-am dat dracu. Așa fu? Or în urmă cu șapte ani (n-am idee clară despre distanța-n timp) mintea mi-o creat scenariul ăsta salvator. Tu m-ai dat?! Ce fain că realitățile noastre depind atât de puțin de faptele cele adevărate. Ha!
Ești atât de R Punct încât atunci când ne-am regăsit, după mulți ani, n-am mai știut ce e R.. Rică, Robert? Parcă nu. Apoi am știut și mi-i mirare încă pierderea onomastică. Nu mai am nimic din corespondența noastră. Yahoo o considerat că de n-am accesat-o atâta amar de vreme, nici nu mai e a mea. Mi-ar fi plăcut mult să mă amintesc din rândurile alea. Ai fost omul inspirație pentru mine, cele mai frumoase povești ție ți le-am dăruit. Nu-i prea dreaptă împărțirea asta, dar îți mulțumesc pentru ea.
Prietenele mele se întreabă uneori cum ar fi fost ca primul să nu le fie și ultimul. Și mă surprinde tare că se gândesc doar la sex, adică ăla pe care nu mi-l amintesc de niciunde.
Îs tot o muiere defectă, visez tot relații făr de obligații și implicări. Îmi răsar imagini din timpurile noastre. Credeam că-s toate dispărute-n vecie. Prima dată, în bucătăria cea mov, ai început prin a ordona schimbări: dacă aia, ailalta, poate. Când le-am refuzat categoric, din teama că mă voi pierde printre ele, n-am crezut o secundă că bărbatul pe care-l năzui și există. Era luat, poate de aia. Dar s-o liberat și ți-ar fi plăcut grozav să-l întâlnești. Dintre toți oamenii mei, tu i-ai fi fost ăl mai pereche. Bicicleta și muntele îs fundații bune camaraderiei. Încă mă fascinează că toți prietenii mei sunt îndrăgostiți de el. Aproape toți. Mi-am jurat atunci, în amurgul cel mov, că voi fi atât de eu cu tine încât musai mă vei iubi pân la ceruri. Sigur că pariul l-am pierdut. Dar am câștigat cea mai bună versiune a mea, o provocare ce-mi lipsește teribil în viața asta. Îs altele, nu mă vait!
Am ales două imagini din arhivă, care sunt legate de tine, pe care le-am știut făr să le caut. Sigur mai sunt și altele. Zambetania te-o memorat pe îndelete, nu ca mine răvășit.
Mi-o apărut și seara aia cumplită în care n-am coborât. Parcă nu era ziua mea, dar de ce aveai un dar pentru mine? Poate că darul fu în altă zi ș-atunci am vrut să te-ndulcesc doar. Să vă, parcă era și prunca. Prizonieră în propria casă era semn de mare iubire în nemintea mea de atunci. Cum îi ziceai? Geniul ratat. Mai citești corect oamenii? Ce povară, R.! Să nu ai tu șansa de a visa cai verzi pe pereți. Eu îi citesc asemeni: deloc, zero, nimic, praf și pulbere. Dar când mi-o iau, tot în inimă, nu-s suficient de bătrână încă, mi te auz revoltat: O, te rog, nu te victimiza! Nu ți se întâmplă decât ceea ce accepți să ți se întâmple. Omule, ce să zic, încă nu știu să citesc la poveștile astea decât finalul...
Se pare că am accesat, în sfârșit, sertărașul corect. Se bulucesc o grămadă de trecuți: amiaza de la Balta Albastră, bicicleta roșie pe dealuri, sub ceruri cu fluturi, măsuța șubredă de sus, doi câini (unul?!), șantierul, vecina melomană, o mașină care arde, ghiocei abia ițiți, sunt atât de multe adunate în atât de puțin...
Proiectul acesta este foarte special pentru mine și mi-i liniște că te-o cuprins. Nu știu nimic despre tine (cel al timpurilor ăstora) și, ca niciodată, nici nu-mi mai doresc. Câte rugăciuni am risipit ca să te repar neschimbat... Pân la capăt primim ceea merităm, asta mi-i credința, ș-am deplină încredere în ceea ce atragi.
Te-mblățișez, omule culcubeu!
Malia.
__________________
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu