vineri, 25 decembrie 2020

25 #MENIU

 

25/31 ➤ Provocarea lunii decembrie, 31 de povești pentru 31 de zile.

Bucuria și emoțiile născute în copilărie de Paște ori de Crăciun îs dispărute de atunci. Le tot caut în întâmplări neputincioase. Acum că s-o încheiat iară o perioadă fizic epuizantă mi-am dorit doar tihnă. Am reușit în ultima clipă să împodobim bradul, când renunțasem la a-mi mai dori. Mi-i liniște casa pregătită de sărbătoare într-o curățenie pe care n-o izbutesc în alte perioade. Capătă o lumină pe care n-o regăsesc nicicând altcândva. Anul ăsta nu fu vreme nici pentru începuturi măturești, dară pentru desăvârșiri. Am copt un dovleac astă noapte, târziu și mi-am reamintit de preotul care pentru a-mi alina disperarea mi-o zis: ai încredere, păsările nu mor de foame și ele nu stau cu zilele în bucătărie. 

B. n-o mai găsit deschis magazinul de unde ne îndopăm cu specialități din carne și credința mea păsărească începuse să se clatine. Dovleacul copt (făr de niciun adaos) ș-un cozonac căpătat cu multe zile înainte ne-au asigurat cel mai delicios mic dejun. Apoi la Oma am primit supă caldă, cartofi prăjiți și friptură și castraveți murați. După un ceas ne-am mutat burțile la masa unor prieteni unde fu musai să gust slana, salata de boeuf, brânza și sarmalele. După alte două ore ședeam la o altă masă de pe care n-am putut mânca decât plăcinta cu dovleac. Acum șed cu laptopul pe burta plină și ronțăi saloane căpătate. Bogdaproste, Doamne,  că n-o murit copilul de foame-n sfântă zi!

M-am întors în casa făr de paturi ordonate și mi-i inima plină. Am pregătit de ieri pentru pisoi și căței orez cu pește, acuș ling blidele exact ca mașina de spălat vase. Pruncul e prins în darul lui Moș Crăciun chiar și după două zile. Nouă ni s-au terminat bateriile încă de pe la primele canapele străine pe care-am moțăit de prânz și apoi de cină, fără ca asta să-nsemne că ne dăm duși din casele oamenilor ălora.

- Ce faci, Mati?
- Am venit să-l văd pe A.!

După 17 minute:
- Ce faci, Noe?
- Am venit să-l iau pe Mati.

După 32 de minute:
- Ce faci, Ruben?
- Am venit să-i scot pe Noe și Mati acasă.

După un ceas ș-un sfert:
- Ce faci, Sami?
- Am venit să-mi iau plozii.

Acum pariez cu mine cât mai durează pân apare mama în recuperarea întregii familii, căci bineînțeles că și tati o uitat misiunea pentru care s-o pornit prin vecini.

Și ce supărată am fost că Moșu o adus masa asta mare de biliard de chiar toți banii pe care-i mai aveam. El îmi tot răspundea că pe lângă ea nu-i loc de lăsat vraiște alte  jucării, să am încredere...

Deschide poarta inimii... au venit colindătorii, ura!
Publicat de la
Etichete: , ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)