Zambetania: FRIENDS, IUBIRI ȘI MARELE LUCRU TERIBIL

Deși acum ritmul lecturilor bate spre zero (nevoia de ochelari noi, telefonul cărților audio stricat), teancul volumelor terminate și nepovestite este încă foarte înalt.

De ce astă carte

La un moment dat, titlul mi-a fost recomandat de librăria unde-i cheltui lui B. banii în toate lunile. Mi l-am notat pe lista de dorința și acolo l-am uitat. Când Matthew Perry o murit, în octombrie anul trecut, mi-o cam părut rău că nu i-am citit mărturia înainte de sfârșit.

Bună! Mă numesc Matthew, deși e posibil să mă știi după alt nume. Prietenii îmi zic Matty.
Și ar cam trebui să fiu mort.
Dacă vrei, poți să consideri tot ceea ce o să citești în continuare ca fiind un mesaj din lumea de dincolo, lumea mea de dincolo. (…)

Primul lucru pe care mi l-au făcut când am intrat în comă a fost să mă intubeze, iar porcăria aia toxică mi-a intrat în plămâni timp de zece zile. Plămânii mei n-au fost prea încântați de chestia asta – m-am îmbolnăvit imediat de pneumonie – și fix atunci mi-a explodat și colonul. Să repet, în caz că nu m-a auzit cineva: mi-a explodat colonul! Am fost acuzat de multe ori că sunt de tot rahatul, dar acum pe bună dreptate că eram!

**** Un om bun c-o boală grea

Am urmărit Friends cu plăcere la prima difuzare în România, dar nu l-am mai revăzut din lipsă de răbdare. Chandler nu era printre personajele mele preferate, în top erau Joey și Phoebe, adică invers: Phoebe e dintre cei șase zăpăcita mea preferată. Încep cu această spovedanie pentru a așeza-n context lectura.

Friends, iubiri și marele lucru teribil este un volum autobiografic. Matthew Perry scrie cu sinceritate, crud, cu umor negru despre toate necazurile. Apăi or cam fost făr de număr. Și despre cele câteva bucurii comunică, dar cumva pân la finalul cărții tristețea este ce care domină. Și nu doar pentru că omul, care a scris cât efort și câți ani s-o străduit să se vindece, a murit.

De ce-o fi ales pentru titlu ordinea: Carieră, femei, boală? Inventarul meu arată: Adicția, celebritatea, familia.

Alcool, droguri, țigări. Cumva Matthew Perry le-o dezgropat cauza. La 14 ani era alcoolic, ca să ne-nțelegem care-s adevăratele dimensiuni ale tragediei. O-nceput anestezierea c-o sticlă de vin băută în 15 minute. Trauma minorului neînsoțit ar scrie pe dosar psihiatrului său, de-ar fi ăsta un diagnostic de specialitate pentru un copil abandonat la 5 ani, pe drumul dintre țara mamei, Canada ș-a tatălui, California.

Amorțit de alcool. Trezit de droguri. Singurele borne între care a trăit. Distanța dintre cele două este umplută uneori de familie, iubite, carieră. Dar și emoțiile cele mai puternice sunt înecate sub valurile de băutură și opioide. Cu excepția dependenței, foarte puține alte evenimente m-au emoționat. Posibil pentru că nu l-am putut anula pe: Și, ce folos, dacă tot la ea revii?

M-a uluit faima. Poate pentru că și pe el l-a surprins și satisfăcut. Satisfacție pentru lucrul bine făcut, nu pentru împlinit vieți goale și putere de vindecare. Aș fi zis că Prietenii tăi e un film din tinerețea mea, cu ceva umor și olecuță de personaje. Nu, frate! E Istorie, care azi pare imposibil de egalat. Pentru marii fani ai serialului sunt multe mărturisiri din spatele scenei, despre echipă și filmări, care vor fi un deliciu. Eu sunt un fan mai mic, ziceam. Mi s-or învârtit în cap sumele, parcă zicea că Ross fu negociatorul șef. În sezonul 10 or fost plătiți cu 1.1 milioane de dolari pe episod. N-am habar de ce sumele mi-au tot atras atenția în timpul lecturii. Deși-n capul meu de zici un milion or zece milioane, nici nu contează moneda, mi-s totuna, nu le văz capătul și nu le știu valoarea.

Mă-ntorc la dependență. Nu poci altfel. N-am mai văzut-o niciunde atât de despuiată cum o reușit Matthew Perry să o arate. Aveam în laborator un coleg, care după nouă ani (nu-mi amintesc exact perioada, dar era una foarte lungă, 9 or 12 ani) de la ultima picătură de alcool băută, în fiecare zori se trezea cu dorința: Doamne, ajută-mă să nu beau în dimineața asta. Pe la 9 își zicea: Tre să nu beau pân la prânz. La 12: Să nu mă ating de alcool până ajung acasă. Mergea la Alcoolicii Anonimi, unde mulți dintre participanți recidivau, indiferent de cât de lungă era perioada de abstinență și se mai tânguia pentru încă un: În seara asta e musai să nu beau! Adormea visând cum a doua zi de dimineață va fi curat. Și eu nu-nțelegeam nimic. Îl admiram pentru toate micile reușite, dar nu pricepeam neam de ce nu face pași mai mari: vara asta nu beau, anul ăsta nu renunț la vindecare, la 50 de ani vreau să fi reușit. Deși îmi amintesc foarte puține din perioada aceea sfârșită cu multă dezamăgire, nici n-o trecut multă vreme, văd aievea cum îl întreb dintre tăvi și creme, din ochi, din când în când, de-i totul sub control. El îmi răspunde prin semne OK și eu răsuflu ușurată. Este singura dată când am simțit fizic că alcoolul poate ataca oamenii, chiar de ei se-mpotrivesc cu toate puterile.

În Marea Carte a Alcoolicilor Anonimi scrie că alcoolul este viclean, imposibil de înțeles și puternic… Eu aș spune că este și răbdător. Imediat ce ridici mâna și mărturisești: “Am o problemă”, el zice “Păi, dacă ești atât de prost, încât să recunoști asta, eu o să plec puțin.” După care rămân la dezalcoolizare trei luni și îmi spun: “O să beau când plec de-aici, pot să mai stau pe uscat încă nouă zile”. Alcoolismul bate din degete răbdător. Se spune că, atunci când te afli într-o întrunire a alcoolicilor anonimi, boala ta face flotări în fața clădirii, așteptându-te să pleci de acolo.
Mi-aș schimba oricând viața cu a oricăruia dintre prietenii mei – cu a lui Pressman, cu a lui Bierko, cu a oricăruia – pentru că niciunul dintre ei nu a trebuit să se confrunte cu marele lucru teribil. Niciunul dintre ei nu a fost obligat să lupte o viață întreagă împotriva unui instinct autodistructiv. Aș da orice să nu fi trecut prin ce am trecut. Știu că nu mă crede nimeni, dar ăsta este adevărul.

Este o mărturie prețioasă Jurnalul acesta. Oricât am asculta medici vorbind despre Marele Lucru Teribil, profunzimea pe care o atinge spovedania unui dependent nu cred că poate fi egalată de nicio specializare din lume.

Există o deznădejde care traversează ca un fir roșu încins întreaga spovedanie. Omul acesta nu a reușit. Dar sistemul în care el s-a înfrânt? Dar familiile în care s-a născut sau a crescut? Dar femeile pe care le-a iubit? Dar bărbații care i-au fost prieteni buni? Și vorbim despre un pacient vizibil, celebru, bogat. Ce se întâmplă cu catralioanele de bolnavi anonimi? De câte ori mori până e definitiv?

Nu știu ce intenții o avut autorul când o-nceput a scrie și nici când a terminat de și-o-mplinit misiunea. Vreau să cred că puțină lumină i-or ivit reacțiile cititorilor în puțina vreme pe care a mai avut-o pe Pământ după publicare.

Pentru mine în cartea aceasta nu fu vorba în rolul principal despre omul cu viață de actor, ci despre Boală. Adicția este cea care sufocă toate micile și marile bucurii. Acaparează sfâșietor viața, rânduri, pagini, cartea, moartea.

Câteva informații, de nu vă doriți să citiți cartea, pe care mi le-am notat fascinată. Par a fi coordonatele unui dezastru anunțat. Când le aduni pe toate, 54 de ani sunt o eternitate mai mică.

Jumătate din viață i-a trecut în centre de tratament sau de recuperare. A murit la 54 de ani. Volumul a fost publicat cu un an înainte;
A fost două săptămâni în comă;
Fragmentul citat la începutul textului meu se referă la o operație de 7 ore, cu șanse de supraviețuire de 2%, atunci când i-a explodat colonul. A fost externat după 5 luni;
O mai avut și o gaură în intestine;
În 4 ani a suferit 14 operații;
La una dintre operații i s-a oprit inima pentru 5 minute. Și pentru că viața sa bate filmul, la resuscitare medicul i-a rupt coastele. Opt coaste;
Pentru a scrie cartea a închiriat o casă cu vedere la Oceanul Pacific;
Îi lipsea o bucățică din degetul mijlociu drept;
Unul dintre firele călăuzitoare (și păguboase completez eu) ale vieții sale: ce cred ceilalți despre el;
La 4 ani a început tenisul. La 14 se antrena și câte 8-10 ore pe zi, fiind unul dintre cei mai buni jucători din Canada;
La 16 ani îți dorea să devină celebru, știut fiind că celebritatea face să dispară toate problemele;
La 17 ani a jucat într-un film cu River Phoenix ș-au devenit astfel prieteni la cataramă;
A cumpărat cu 20 de milioane de dolari un apartament la etajul 40, doar pentru că-ntr-o astfel de casă locuia Batman în Cavalerul Negru;
A făcut peste 30 de ani, de două ori pe săptămână, terapie. Costurile or depășit 7 milioane de dolari;
A fost la 6000 de întâlniri ale AA (10.000 de ore) și de 15 ori la dezalcoolizare;
La dezintoxicare a ajuns de peste 65 de ori. Prima dată la 26 de ani;
Pentru o doză mai mare de calmante a plătit două drumuri private cu avionul în Elveția. 350.000 de dolari costul transportului;
Greutatea în serial, în funcție de adicțiile la momentului filmării, a variat între 58 și 102 kilograme;
A avut perioade cu 60 de țigări fumate pe zi;
Au fost episoade jucate în timp ce era consumator de Xanax și alcool. 10 ani a jucat în serial;
La 30 de ani a fost hrănit 30 de zile cu perfuzii din cauza unei pancreatite;
S-a iubit cu Julia Roberts. Idila a început cu 3 luni de comunicare prin fax și convorbiri telefonice de peste 5 ore. Mărturisește că de-ar avea puterea, la finalul vieții, să aleagă un singur moment trecut pentru repetiție, acela ar fi Revelionul petrecut cu ea în 1995, când au jucat fotbal pe zăpadă;
Dintre toate episoadele Friends cu vedete, cel cu Julia Roberts este cel mai urmărit: 52.9 milioane telespectatori. 30 secunde de reclamă costau mai mult de jumătate de milion;
Condiția actriței pentru a participa: rolul său să aibă legătură cu Chandler;
Vedeta sa preferată apărută în serial: Sean Penn;
Graba strică treaba consideră că este cel mai bun rol al său. A primit un milion pentru el;
Pentru sezoanele 6 și 7 din Friends a încasat 50 de milioane de dolari;
A scris o piesă de teatru despre un alcoolic, care s-a jucat cu succes la Londra;
În pandemie a locuit într-un apartament de 1000 m.p.;

Despre steluțe

Am citit cartea în februarie. Mi-am luat vreo patru pagini de notițe (jumate acuș nu le-am putut descifra) ș-am reluat către B. foarte multe dintre informațiile ei.

Nu am reușit să empatizez deplin cu personajul, oricât de teribile erau momentele descrise. Cauza pare a fi ~~credința~~ prejudecata mea că nu există bețivi, ci doar oameni care nu vor să renunțe la băutură. În copilărie și adolescență, tata era un alcoolic violent. Poate că mai este, îl văd de două ori pe an, uneori e nebăut. Din spovedania lui Matthew Perry am înțeles (știam) la nivel logic cât de gravă este boala (în cazul său incurabilă), dar chiar nu s-o transferat durerea, cum se întâmplă atât de ușor în cazul altor personaje fictive or ba.

Acesta este singurul motiv pentru care nu am acordat 5 steluțe unui volum despre o viață ș-o moarte cu adevărat îngrozitoare.

Mi-aș dori ca manualul de astăzi să salveze oameni. Măcar unul. Cred cu tărie în puterea miraculoasă a cărților de a vindeca. E nevoie de multe planete aliniate pentru înfăptuirea minunii, dar nu este imposibil. Știm că ultima stație e Moartea, dar să vezi negru pe alb drumul sigur către ea, poate zdruncina suficient cât să faci un pas mic pe lângă.

Și, din fericire, nu-i vorba doar despre droguri, medicamente, țigări și băutură. Oricărui pas pe care-l facem pe calea răului, de cele mai multe ori foarte conștienți de efectele dezastruoase, i se aplică lecțiile Jurnalului.

Voiam a scrie că mi-s dezamăgită că după finalul optimist al cărții, autorul a murit tot drogat. În același timp mă gândesc că astfel povestea sa este mai puternică. Omule, uită-te la mine, chiar nu există o altă cale! Niciuna!

Friends, iubiri și marele lucru teribil de Matthew Perry, traducere din limba engleză și note de Ruxandra Toma, editura Nemira, 2022, 360 de pagini.

Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele, de n-aș fi atât de subiectivă:

* cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;

** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;

*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;

**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;

***** cărți ce mi-or plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.

➤ Peste 380 de cărți despre care am scris sunt adunate sub umbrela ACEASTA.

➤ Indexarea titlurilor (vreo 90) din 2022 - 2024 este AICI.

➤ În 2024 am mai scris despre:

vineri, 21 iunie 2024

FRIENDS, IUBIRI ȘI MARELE LUCRU TERIBIL

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu