Zambetania: VOLUNTARUL

Am trei teme zambetane mari și late: povești, rețete, cărți.

Pentru a transmite emoția poveștilor am nevoie de răgaz, liniște. Astea poate că le-aș mai aduna de pe câte undeva, dar de se trece momentul în care sunt încă sub impactul emoției, s-o gătat definitiv. E o stare pe care n-o mai pot recupera și povestea moare nescrisă.

Nu-mi prea place să scriu rețete. Au poze multe, adesea sunt nemulțumită de ele, acestea trebuie editate, textul este lung, prea multă muncă!

Cel mai ușor mi-i să scriu despre cărți. Și de când am abonament la o bibliotecă audio, am descoperit că din teancul nepovestitelor aleg întotdeauna întâi cărțile pe care le-am ascultat în defavoarea celor citite pe hârtie. La astă din urmă categorie restanțele sunt multe și din 2023, dară din ăst an.

Nu știu a zice de ce-am făcut iară introducerea aceasta.

De ce astă carte

Primul volum ascultat în aprilie fu Voluntarul. În martie am gătat fix zero titluri. Oricât m-aș suci și aș căuta noi criterii de selecție, tot la cărți despre Auschwitz mă opresc. Drept e că dintâi m-o atras alta, despre criminali. Pân la urmă am renunțat. Mai dăunători decât cei care din noiembrie îmi bântuie urechile, n-aveau cum fi ucigașii mei în serie.

***** Despre un Erou de poveste adevărată

Jack Fairweather a fost reporter britanic de război pentru Washington Post și Daily Telegraph. La cel din urmă a fost șeful biroului din Bagdad. Mai uimitor pentru mine fu să aflu că este născut în 1978, anul meu, și că a scris Voluntarul în 5 ani, pornind de la peste 2000 de surse primare, memorii, conversații, mărturii.

Volumul său conține 0% ficțiune. A respectat astfel sfânta regulă a scrierii ce aparține omului căruia-i dedică lucrarea, Witold Pilecki.

Nu trebuie să exagerezi nimic. Chiar și cea mai nevinovată exagerare ar profana memoria acelor oameni buni care și-au pierdut acolo viața.

Am uitat să menționez că cele 2000 de documente erau în limba polonă și germană. În Muzeul de Stat de la Auschwitz-Birkenau din cele 3727 relatări ale deținuților, 24 se referă la activitatea lui Witold Pilecki și alte câteva sute fac referire la evenimente la care acesta a asistat.

Tot la surse esențiale pentru informare, Jack Fairweather pomenește Raportul întocmit la Varșovia de Witold Pilecki în perioada octombrie 1943 - iunie 1944 și Memoriile pe care acesta le-a scris pe fugă, făr de acces la notițe, în vara - toamna lui 1945, în Italia. În plus a analizat documente ale familiei Pilecki și ale colaboratorilor apropiați lui Witold. Bașca, în momentul începerii cercetărilor, mai trăiau câțiva dintre cei alături de care Pilecki a luptat și care i-au împărtășit gândurile lor.

Cine-i omul ăsta despre care a scris Fairweather și pe care l-am tot pomenit, Witold Pilecki? În 1901 s-a născut într-un orășel polonez, care astăzi aparține Rusiei. Părinții săi aparțineau nobilimii poloneze.

Tânărul Witold va adera la o organizație de cercetași, în fapt o grupare clandestină, care sprijinea lupta contra bolșevicilor. Va participa la războiul ruso-polon, în urma căruia, după multă vreme, țara își câștigă independența. După război urmează cursuri de ofițeri și devine sublocotenent de cavalerie. Pentru scurtă vreme este și student. Parcă la Pictură, dorindu-și să devină artist. În 1932 se căsătorește cu Maria și împreună au un băiat și o fată. Maria picta decoruri la școală. Pe când Witold avea 24 de ani i-a murit tatăl. Atunci a preluat conacul familiei, livezile și 200 de hectare cu grâu.

La izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial, fiind comandantul unui pluton de cavalerie, va participa la luptele împotriva germanilor. Atacată și de Rusia și de Germania, Varșovia cade și Polonia capitulează.

Ca și-n cazul altor personalități despre care am scris din cărțile despre Auschwitz, Pilecki se alătură Rezistenței. Nu doar atât, împreună cu al său comandant din timpul războiului înființează ȚAP - Armata Poloneză Secretă.

De aici pân la voluntar pentru Auschwitz nu mai era decât un pas. Scopul nu fu doar organizarea Rezistenței în interiorul lagărului, ci mai ales aflarea de informații despre ce se întâmplă, vești care lipseau cu desăvârșire.

În septembrie '40, cu acte pentru o nouă identitate, se lasă arestat în Varșovia și este trimis la Auschwitz. Devine prizonierul cu numărul 4859.

De aici drumul său este cel pe care îl știm din toate mărturisirile supraviețuitorilor din lagăre: subnutrire, abuz, frig, violență, trădări, crime, evadare.

Sunt și câteva diferențe esențiale datorate misiunii pe care și-a asumat-o și pe care nu a abandonat-o indiferent de cât de mult i-ar fi fost viața pusă în pericol și moartea de aproape. Despre structura de Rezistență dezvoltată în interior, despre comunicarea în exterior a informațiilor, chiar la niveluri foarte înalte, nu doar polone, despre revolta pusă la cale este Voluntarul. Nu există Ce ar fi fost dacă, dar nu-mi pot opri întrebarea: Ce-ar fi fost dacă Marea Britanie ar fi considerat încă din faza incipientă rapoartele sale o prioritate?

Chiar nu-mi amintesc acum despre un alt Om (din cărțile pe care le-am citit) care să fi încercat atât de nebunește să salveze situația încă de pe când nu se ajunsese la exterminare. Pentru că m-a impresionat planul său, îl voi divulga, cu riscul de a elibera astfel dintre secretele cărții.

Credința sa a fost că lagărele pot fi distruse printr-o revoltă din interior dublată de o acțiune din exterior a aliaților. Din păcate, nu atât pentru el, cât pentru Istorie, foarte târziu, extrem de târziu, rapoartele sale au fost luate în considerație. În rest or fost calificate ca exagerări grosolane ale unei realități care nu avea cum să existe. Abia-n aprilie 1943, când redactează în 100 de pagini Raportul Witold, documentele sale devin principala sursă de informare a aliaților asupra lagărelor de concentrare naziste.

Poate credeți că după salvarea din lagăr, Witold a mers să se bucure de familia din care lipsise trei ani grei. Era încă război, erau încă lupte de dus. Pentru că întotdeauna viața bate filmul, bărbatul care s-a oferit voluntar ca prizonier în lagăr nazist ajunge prizonier într-un lagăr din Bavaria. Și pentru că probabil un dumnezeu și-o fi zis că oricum e prea puțin pentru o viață de om, după terminarea războiului este închis și torturat de către anchetatori ai nației pentru care se tot sacrificase... îi mărturisește în mod cutremurător soției sale la una din vizite, că ceea ce a trăit la Auschwitz a fost un nimic, în comparație cu torturile prin care trece acum...

Cum sfârșește un Erou? De nu ajungeți la Voluntarul, măcar pe Google să-l întrebați despre Witold Pilecki. V-aș lămuri eu de nu mi-aș dori doar să vă fi atras atenția asupra unei documentări pentru care un ziarist o muncit cinci ani.

Despre steluțe

După ce am văzut filmul despre Alexei Navalnîi, cel din 2022, mă tot gândesc dacă viața sa a schimbat vrun gram de realitate monstruoasă. Sigur că nu trebuie să găsesc eu sens sacrificiului suprem. Zic doar că nu-mi mai scot din cap întrebarea. Acesta fu motivul principal când am ales Voluntarul. Ce-i mână-n luptă pe cei care nu șed pașnici în turma nepăsării?

Când am terminat de ascultat Voluntarul, aproape o lună întreagă or durat cele 13 ore ale lecturii (plus vreo trei pagini de notițe), am scris 4 steluțe în dreptul său. Cum nu mi-am notat motivul penalizării și nici nu-mi amintesc vreunul, merg pe cinci steluțe. Posibil să fi fost justificate, cele patru, de lipsa unor emoții puternice, criteriul suprem de întrunit pentru numărul maxim de steluțe. Uneori e nevoie doar de munca titanică a unui om pentru a scoate din uitare un Altul și nu doar de bocit în barbă, cu sughițuri.

O mențiune specială, pe lângă cele 5 steluțe ale autorului, pentru Mihai Călin. N-o fost nici prea afectat, nici pe cinșpe voci n-o citit. Fu blând, lin, ușor de identificat cu Voluntarul. Asta poate și pentru că l-am ascultat în ritmul 0.8 x viteza.

Voluntarul de Jack Fairweather, narator Mihai Călin, durata 12h43m.

Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele, de n-aș fi atât de subiectivă:

* cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;

** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;

*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;

**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;

***** cărți ce mi-or plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.

➤ Peste 380 de cărți despre care am scris sunt adunate sub umbrela ACEASTA.

➤ Indexarea titlurilor din 2022 - 2024 este AICI.

➤ În 2024 am mai scris despre:

marți, 4 iunie 2024

VOLUNTARUL

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu