Fetița despre care povestesc face parte din categoria specială a copiilor care se bucură de foarte multe lucruri, întâmplări ce pot fi considerate mărunte, neimportante. A plâns întreaga zi festivă pentru că a primit o trotinetă electrică, pentru care strângea bani de șase luni, dar avea doar 25% din preț. Dar s-a emoționat puternic și pentru că nu observase ce era scris pe bomboane la primele vederi. Când a suflat în lumânări a descifrat urarea și a fost extrem de impresionată. Suficient cât să sară în sus de bucurie și să-i țâșnească lacrimi nu doar pentru trotinetă.
Numai eu puteam scrie, a câta oară?, cu roz pe fond roz.
Am pornit de la o propunere a Inteligenței Artificiale. Iat-o! Mi-s de tot plânsul prin comparație. Las că până vineri mă fac eu mare!
- Ca și tortul consolă, ACESTA, pregătit pentru majoratul altui membru al familiei aniversatei, tortul a conținut blaturi de pandișpan cu vanilie și cacao, mousse de ciocolată albă și căpșune, mousse de ciocolată cu lapte;
- L-am îmbrăcat în cremă de unt;
- Pentru decorare am folosit și fulgi de cocos colorați în casă. Puțin colorant gel în apă, scufundați fulgii de cocos albi, scurși bine și lăsați la uscat în strat subțire pe hârtie absorbantă. De nu sunt păstrați în recipiente închise etanș, îi țin în borcane fără capac, rezistă multă vreme;
- Pentru decorat bomboanele, împreună cu La mulți ani, Noe! și 14, din fondant am mai decupat fluturi și flori;
- Pe lângă fondant pentru decorat bomboanele am folosit ciocolată, cocos, zahăr colorat, bomboane perlate;
- De va fi vreme voi scrie rețeta bomboanelor separat, dar conținutul este ACESTA. Nu am folosit de astă dată colorant la interior, doar pentru a rozuli ciocolata de la exterior;
- Am montat tortul în tava cu diametrul de 22 centimetri;
- A cântărit 2.3 kilograme;
- Am lucrat la el nouă ore, timp suficient pentru a termina o carte audio.
- Alte torturi sunt arhivate AICI.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu