16/31 ➤ Provocarea lunii decembrie, 31 de povești pentru 31 de zile.
- Gândisem proiectul special ca pe un teanc de scrisori virtuale către oameni dragi. Din cauza făr de timpului am ajuns la capăt cu două, trei. Nu netimpul este însă vinovat că n-am știut cum să-mi accesez copilul invizibil. Pur și simplu nu s-au legat emoțiile. Apoi mi-am amintit de textul ACESTA scris la cerere pentru o culegere pe 1 iunie 2014. Este exact ce mi-am dorit pentru astăzi.
Ce te fâstâcii așa, Stroișor?!
Îs în trecere, nu fă mare tărăboi!
Am venit olecuță să-ţi las vorbă despre cât de dragă îmi ești amu, apoi iară plec pentru multe vremi. Nu mă vezi prea bine? Îs supărată, tare supărată, iară am pierdut la table, trei partide. Pricepi ce tragedie?! Sigur că-mi pricepi toate înțepăturile astea din inimă, îs neschimbate de bătrâneți. De năcaz am băut o gură de bere, d-aia mi-s obrajii bujorii, vezi ce semănăm încă? N-are niciun farmec berea asta de-o pot bea în cantităţi făr de interdicții. N-am uitat niciuna din secundele alea în care, după despărțiri de-o vară, mergeam cu mama și cu tata în parcu ăl de lângă tren, cu bere la halbă din care aveam voie doar mustățţi și apă Aurora dulce, bulbucoasă în sticle verzi și țigănci cu fuste curcubee.
Nu, verile nu-mi mai sunt pe coclauri. Nu mai calc desculță colbul încins, nu mai fur pepeni din bostănării nepăzite, nu mă mai perpelesc pe țigle încinse, nu mai smântânesc ulcele în beciul cel întunecat, nu mai răpesc din coteneață ouă calde, nu-mi mai frâng brațele pe roata cu apă grea și nici spinările pe hlujani verzi, nu mai aștern capcane pentru porumbei rătăcitori, nu mai primesc încălțări cumpărate de mama pe baza unui șiret cât mâna, nu mai înfăş mâți în cârpe de pe războiul Bunei, nu mai snopesc în bătaie vrejuri de fasole uscată, nu mai adorm în colibe neacoperite pe paie aurii, nu mai împletesc coronițe din flori nemuritoare mov și nici nu mai pândesc primele bobițe de poamă coaptă, nu mă mai ascund în vișin să privesc viața din ceruri, nu mai dorm pe prispe cu broscuțe și stele, nu mai ronțăi morcov din pământ ți nici castraveți negru înțepători cu floare galbenă, nu mai amestec lut cu apă și gunoi pentru cârpit chilere vechi or înălțat acareturi noi, nu mai beu lapte cald din tas proaspăt spălat, nu mai am credința că groapa de gunoi ascunde comorile pământului ci doar ursuleți din cauciuc murdar făr de labe.
Nu, iernile nu le mai aștept cu geci fâşoase până-n podele, nu mai cutreier toate ulițele a colindă și nici nu-mi mai atârnă buzunarele cu monede din care să-mi cumpăr remi scumpe. Nu-mi mai deger picioare ude la derdeluș și nici nu mă mai topesc pe vatră încinsă, nu mai privesc plămădeli în covată și nici nu mai miros a poale-n brâu.
Nu, primăvara nu mai sar garduri de grădiniţe să fur flori pentru biserică, nu mai îngân înger, îngerașul meu, nu mai împământesc bulbi de ceapă or rădăcini de varză cu țăruş de lemn, nu mai flutur boabe de porumb și nu mai chem ploile.
Nu, toamna nu mai aștept 15 septembrie și orașul și apoi iară mustăriile și lesele de grâne și târâitul printre covoare de frunze. Nici oamenii nu-i mai calc cu bicicletabși nici genunchii nu mi-i mai zdrobesc pe sub roți de căruțe.
Ce mai fac atunci amu? Uneori mă răsfăţ cu apă dulce, bulbucoasă, la pet mic, verde, rebotezată Sprite or cu pâine mare scăldată-n zahăr. Nu mă mai tem de ţigănci cu poale păuneşti, ce mă pot fura de lângă mama taman în secunda în care am recuperat-o după multe absențe. Amu la fiecare revedere îs atentă la firele ei albe tinere şi rămân cu doruri restante. Uneori îmi împletesc codiţe de care nu mai leg funde mari, apretate. Breton nu-mi tai niciodată. Citesc aproape la fel de mult ca-n alte vremi, dar făr de spectatori entuziaşti. Tot iubesc cuvintele mai mult decât pe oamenii de mi le inspiră, tot visez în poveşti. Uneori fac doar ce-mi place şi ascult doar ce vreau. Nu mai am în jurul meu zeci de prieteni pe care să-i disciplinez conform regulilor jocului. Uneori, am şansa câte unui om făr de reguli. Poţi să crezi ce minuni desăvârşesc amu, io aia tu care nici cruciuliţe pe etamină drepte nu făceam, nici pictură, nici muzică, nici sport, doar netalent? Când mi-i întuneric mă sprijin pe lumina ta, că tare am mai fost fericită şi habar n-am avut. Şi-ţi mulţumesc că nu te-am pierdut în verile şi iernile în care nu mai fu loc de nostalgii! Uneori mi-s fericită.
- La mulţi ani, copilă! Te tare iubesc, Măriucă!
Și eu va iubesc, Mariucă, pe copilă și pe tine, acum. Să fii sănătoasă mereu și fericită deseori! G.
RăspundețiȘtergereCe urare minunată, G.! Mi-o-nsușesc.
Ștergere