Încerc să sucesc criteriile de selecție a cărților ce vor ajunge-n Top 10. Cu 5 steluțe, de erau citite la-nceputul anului, n-aveau nicio șansă în clasamentul întocmit în fiecare decembrie pentru lecturile anului. Oricât de grozavă ar fi o scriitură, peste emoția ei se vor așterne alte și alte povești. Poate voi ajunge la o nominalizare mai puțin subiectivă astfel. Tărăboiul se mută acuș pe cărțile de 5 steluțe ale unei singure luni. De ce să fie simplu, când poate fi atât de complicat?
De ce astă carte
Când eram la facultate, cu 20 de ani în urmă, eram atât de fan Bruce Willis încât am fost de zece ori să văd Armageddon, filmul său din 1998. De mă citiți, nu mai tre să zic c-am bocit fiecare nouă revedere ca întâia dată. Și nici că de nu l-ar fi scos din cinematograf, l-aș mai fi văzut de cel puțin atâtea ori.
În anii aceia domnul de care amintesc era căsătorit cu Demi Moore. Fu firesc pentru mine să transfer fanatismul și asupra doamnei.
La începutul anului am citit la Tomata despre cartea aceasta, despre existența căreia habar n-aveam, ș-am mutat-o direct în coșul virtual pentru a fi sigură că n-o pierd pe liste infinite de dorințe.
**** Din sufletul ei - Adevărul este că singurul drum de ieșire este prin interior.
În săptămâna-n care am ales Din suflet terminasem deja patru volume ș-am fost sigură că va fi o nouă carte de nelepădat înainte de ultimul punct.
Abia citisem despre relația fantastică dintre Eric-Emmanuel Schmitt și mama sa, precum și despre aceea, tot superlativă, dintre Mihai Bendeac și femeia de l-o născut. Eram dară plutitoare pe norișori roz când am aterizat în dramatica viață a lui Demi alături de mama care-o vândut-o pe 500 de dolari la primul sex. Sau al doilea. Primu fu tot viol.
...mama încercase să se sinucidă. Următorul lucru pe care mi-l amintesc e că mi-am folosit degetele, degete mici de copil, să-i scot pastilele din gură, în timp ce tata îi ținea gura deschisă și-mi spunea ce să fac. Ceva în adâncul meu s-a schimbat atunci și nu a mai fost la fel. Copilăria mea se sfârșise.
Chiar de nu-i o carte de 5 steluțe, voi mărturisi la final care-i fu penalizarea, este una dintre cele mai speciale citite vreodată.
O fost publicată în 2019, n-am idee însă când o fost scrisă. Aș fi zis că imediat după cel de al treilea divorț, cel de Ashton Kutcher, după 2013, poate 2014 - 2015. Dintre toți bărbații, pare a fi singurul pe care l-o regretat. Firește că-i ăla de-o rănit-o cel mai crud. Planificau fertilizări seara și ziarele o anunțau dimineața că-i înșelată a doua oară. Cât o urât ea paparazzi, s-o fi gândit apoi ce bine i-or făcut?!
Oamenii care se vindecă prin terapie nu scriu niciodată ca cei defecți. Eu prefer ambele categorii de mărturisitori ai vieții pentru că lecțiile vin, chiar dacă în moduri foarte diferite. Demi reparata povestește despre Demi stricata cu detașare, înțelepciune, aș zice chiar răceală. La 55 de ani scrie despre ceilalți ani ca un specialist, identificând diagnostice corecte la fiecare pas. Fu ușor intimidant stilul acesta cu emoțiile reglate la nivelul cel mai mic.
...eram binecuvântați cu o fetiță sănătoasă și frumoasă și mai mulți bani decât am știut să ne dorim în copilărie. Știu că sună ca o viață perfectă. Dar după cum aveam să aflu curând, dacă ții înăuntrul tău un rezervor de rușine și traume nerezolvate, nicio sumă de bani, nici succesul și nici celebritatea nu-l pot umple.
Doamne, ce viață avu femeia aceasta, Demi Guynes! Și ce deznădejde că pân la punctul celebrității e identică poveștii milioanelor de alte femei traumatizate ale lumii.
Poate că vă întâlniți cu Autobiografia și n-aș vrea să dezvălui prea multe dintre informațiile necunoscute publicului larg. E doar o carte (încă una!) care spovedește negru pe alb cât de complicat este pentru un adult, crescut în pruncie din relații toxice, să ajungă pe linia de plutire. Deși o văzut la părinții săi efectele nocive ale consumului de alcool, medicamente și droguri, Demi o ajuns exact pe aceleași drumuri. Lipsită de afecțiune părintească s-o aruncat de foarte mică în relații ale aceluiași tipar.
Mi-o atras atenția mențiunea pe care o face la un moment dat cu referire la educația sexuală: că aceasta ignoră complet aspectele privind plăcerea pe care ar trebui să o ofere actul. Multă vreme o răspuns avansurilor ca o obligație a faptului că i s-o acordat atenție ignorând complet ce simțea / nu simțea cu adevărat. La noi îi atâta balamuc doar pe noțiuni de igienă și cunoașterea corpului încât ar fi Apocalipsa de s-ar pune pe masa tratativelor plăcerea.
Dar aș vrea să fi fost învățată - de cineva, undeva - despre corpul meu, despre ce era posibil într-o relație sexuală, cum să mă gândesc la propriile mele dorințe în loc să văd sexul ca pe ceva degradant sau ceva ce datoram cuiva. Sau ca un mod de a obține validarea valorii mele de către bărbați.
Se acordă multă atenție profesiei și fu o bucurie să privesc filmele pe care i le-am iubit prin ochii ei. La multe dintre ele mărturisirile sunt inedite, completate cu informații din bucătăria filmărilor, nu toate onorante la adresa marilor parteneri.
Îmi plac foarte mult autobiografiile. Nu mă interesează cât de subiectiv / mincinos sunt scrise. Cartea de azi m-ar fi rupt de ar fi fost scrisă cu olecuță mai multă căldură. Multă vreme, pentru a supraviețui, Demi și-o ucis copilul interior care urla după atenție. Când l-o regăsit o rulat Sfârșit pe pagină și m-o trimis acasă buimacă. Păi, deja-i gata?!
Mi-o mai rămas în minte un episod. După ce toată viața s-o chinuit cu diete și sport, nu cred că am mai citit pe undeva despre sacrificii atât de extreme, exteriorul s-o preschimbat perfect, făr de niciun efort, atunci când interiorul i s-o netezit. Este și credința mea asta că făr de echilibrul interior, în afară muncile-s zadarnice. De-i urmăresc azi imaginile de le publică pe Instagram, parcă-i citesc pe chip tot ceea ce o înșiruit în carte. E atât de tânără și atât de bătrână!
Nu știu cât este o carte despre înviere, da-i sigur una dintre cele care dovedesc perechea acțiuni - consecințe. Asta ai ales, asta ai! Nu există nici mai mult, nici mai puțin. Una dintre părți, parcă ultima, se numește Capitularea. I-ar fi putut spune la fel de bine și La poalele disperării că tot urma Culmilor succesului. Este un capitol năucitor despre spargerea tiparului în care ai crescut. Și prima parte, botezată de Demi Supraviețuirea, fu greu de citit din cauza abuzurilor de toate felurile, dar a afla că poți pierde carieră, familie atât de ușor n-aș fi zis. Fetița săracă o supraviețuit tuturor trădărilor și abandonului, iară femeia de succes o clacat la toate nivelurile. Extrem de interesant.
Despre steluțe
Am penalizat lipsa de emoție. Adică nu-mi imaginez c-o putut scrie despre toate grozăviile vieții sale făr de a empatiza cu propriul trecut și viața însăși, ci doar o povestit direct, făr de brizbizuri stilistice și făr de văicăreli. Abuzurile sexuale sunt pomenite doar c-un subiect ș-un predicat chiar de le așază apoi pe îndelete în contextul fenomenului global al dezvăluirilor traumatice.
Mi se întâmplă adesea pe canalul de crime să descopăr acest mod de a te raporta la propria poveste ca și când nu-i vorba despre tine, ca o evadare din corp pentru a supraviețui traumei și o rămânere în suspendare, în afară, chiar de pericolul s-o stins. Am prejudecata că a durea este egal cu izvoare curgătoare. Nu, nu este! De ar fi ales calea văicărelilor, aș fi bocit-o cu suspine. Dar ea doar a trasat căile dintre butoane: pentru că aici pentru adaptare am ales să nu simt, dincoace când fu nevoie de simț, nu l-am mai știut.
Mă gândeam că-n Striptease o fost cea mai plătită actriță a lumii. De-mi amintesc corect peste 10 milioane de dolari fu onorariul. Nu-i ca și când nu se dezgolise de la începuturi. Ei bine-n cartea asta s-o despuiat de nu cred că i-o mai rămas vreun sertar nedeschis. Cel puțin așa pare: că-s toate cărțile pe masă.
Există două motive pentru care am vrut să spun povestea asta, povestea felului în care am învățat să capitulez. În primul rând, pentru că e a mea. Nu aparține tabloidelor, mamei mele, bărbaților cu care m-am măritat sau oamenilor care au iubit ori au urât filmele mele, nici măcar copiilor mei. Povestea mea e doar a mea; sunt singura care a fost acolo pentru toate astea și am decis să revendic puterea de a o spune în condițiile mele. Al doilea motiv este că, deși e a mea, poate că o parte din povestea asta este și a voastră. Am avut o șansă extraordinară în viață: și bună, și rea. Să pun totul pe hârtie mă face să realizez cât de nebunesc a fost totul, cât de improbabil. Dar cu toții suferim, cu toții triumfăm, și cu toții putem alege cum apreciem totul.
Am ales dară la Cartea lunii iunie (aprilie și mai îs încă restante) un volum pe care n-am vărsat o lacrimă, dar care m-o zguduit zdravăn în străfunduri. Și iunie fu leșinat în lecturi. Pentru salvarea sa am prins însă o săptămână, cea cu numărul trei, în care am terminat cinci volume. Nicio carte n-o ajuns la 5 steluțe, tocmai pentru că tuturora le-o lipsit bocetu.
- Din suflet: autobiografie - Demi Moore, editura Rao, 2020, 283 pagini.
- Cine mi-a ucis fiul? Dosarul Frumușanu-Crăiniceanu se redeschide ****
- Flăcări, foc, arderi interioare... - Simona Ardelean **
- Devenirea - Ovidiu-Dragoș Argeșanu ****
- Mobilul - Stephen King ***
- Ghicește-mi în cafea - Victor Ion Popa *****
- Omul care vedea dincolo de chipuri - Eric-Emmanuel Schmitt ****
- Felix și izvorul invizibil - Eric-Emmanuel Schmitt ***
- Contorsionista - T. O. Bobe ***
- Oameni anxioși - Fredrick Backman ****
- Trei zile - Anders Roslund ****
- Omul de castane - Soren Sveistrup ****
- Măștile fricii - Camelia Cavadia *****
- Prințesa ghețurilor - Camilla Lackberg ***
- Noi contra voastră - Fredrick Backman ***
- Jurnalul unei iubiri pierdute - Eric-Emmanuel Schmitt ****
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu