Zambetania: BIBLIOTECA DE LA MIEZUL NOPȚII

Posibil toate cărțile ce-și așteaptă defilarea, slavă Cerului îs multe, vor poza în tufa cu trei culori. Soarele de s-ar mai găta pân atunci. Din aprilie așa înflorește, nonstop și făr de număr. Mi-i uimire și Bucurie.

La jumatea lui octombrie trag nădejde c-aș putea reveni pe blog cu purcel și cățel. Pân atunci vacanțele, aniversările și grădina mi-s făr de pauze. Misiunea Marea Borcăneală este la foc continuu încă, da-s și vreo patru drumuri lungi pe listă și alte patru zile de naștere babane în așteptare.

Astăzi, un nou capitol din seria: Când scriu despre cărți, totul este despre mine.

De ce astă carte

Din ultimul teanc donat de prietena mea, mi-am ales în mai Biblioteca de la Miezul Nopții datorită autorului. Umanii este încă una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste citite vreodată. AICI am arhivat bilețelul întâlnirii întâia dată cu Matt Haig. Aflu de acolo că de la ea sosiseră și Umanii. Cum de-oi fi uitat?! Ce să mai zic că după fix un an, tot în mai, am citit și cartea cu numărul doi...

Poate că nu-i cea mai răvășitoare dintre lecturi, un cuvânt nu doare și bântuie mult după ultima pagină. Am mers însă pe 5 steluțe pline pentru una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste scrise Omului. Am rămas din Umanii cu o credință și mai fermă că e simplu de tot: întâi te ridică și apoi umblă fericit, Omule!

Ș-apoi pentru prietena mea Biblioteca asta-i una dintre cărțile de știe că i-o salvat viața și moment mai propice să ajungă la ea nici c-o existat.

**** Te sucești un milimetru și viața ți se schimbă kilometri

Doi, trei mi-s oamenii care mi-or împărtășit gândul sinuciderii. Primului, de care-mi amintesc, i-am răspuns să se ducă învârtindu-se unde-i este vrerea. Apoi am văzut pe canalul de crime cum un frânt chiar s-o aruncat în gol, după ce o primit exact sfatul meu. De atunci nu prea știu cum să ascult. Văz boala nevindecată, dar am și credința că negrul nu ți se transformă-n roz cu sclipici doar pentru că eu îți turui cât de magică poate fi viața, că Dumnezeu, că Dracu' și cu Lacu'...

În decembrie se fac 2 ani de când un om drag îmi împărtășește astfel de gânduri. Uneori nu mai vede rostul. Eu mă strădui să îl arăt, pentru că el chiar există. Ș-apoi, în casa în care mi-i drag să fiu și lângă bărbatul care mă iubește, mă-ntreb de am dreptul să-i luminez tablourile pe care sufletul nu i le vede.

Ș-acum, la capăt de spovedanii, despre sinuciderile mele. Aveam 7 ani. Eram în baie, la chiuvetă și i-am rostit mamei pe cel mai categoric ton: De mă trimiți să fac asta, mă sinucid! Povestea e foarte lungă, aveam acasă zeci de tablete de ciocolată și glucoză. În timpurile-n care nu se găseau în niciun magazin. Venise bâlciul în orășel și plăteam turele de leagăn, bărcuțe și lanțuri cu jumătăți de tabletă. Apoi am achitat identic și distracțiile prietenilor în același loc al pierzaniei. Sigur e că mama într-o zi s-o trezit fără prețioasele ei alimente, pe care le-ar fi schimbat cu altele mai folositoare pentru masa noastră sărăcăcioasă. Să mă duc să le aduc de unde le-am dus - fu ordinul. Mă și vedeam cum tai mațele circarilor întru recuperare. I-am răspuns că mă sinucid. Mama mi-o tras o palmă zdravănă de mi-o bălăngănit mințile. Singura lovitură de până acum. Ș-așa s-o gătat drama morții voite.

Eram copil, poate aveam mai mult de 7 ani. Casa vecinilor și prietenilor noștri de la țară a ars integral. Stăteam cu bunicu' sub un vișin, în timp ce pompierii se luptau cu văpăile. Eu m-aș sinucide, de n-aș mai avea unde dormi - s-o auzit din adunătura de oameni. Poate că era tânăra mamă din casă, bătrâna posibil. Nu mai știu. Bunicul, predicator în Oastea Domnului, o răspuns răspicat că Dumnezeu ne-o dat Viața, El ne-o ia și că păcat mai mare decât să-i sucim planul nu există. Foarte multă vreme povestea acesta m-o salvat de la gândurile prăpăstioase ale copilăriei.

Ș-apoi, în casa în care mi-i drag să fiu și lângă bărbatul care mă iubește, știu că pot oricând stinge viața. Bunicul nu mai e, dumnezeul o dispărut mult înainte de el, mi-i liniște acum. Orice ar veni pe lumea asta, mă pot retrage. Mi-i confort și alinare credința asta. O mătușă de-a lui B. o reușit isprava la 90 de ani. Am și doi veri care-or făcut-o mult mai devreme. Ș-un coleg de serviciu. Văz și păcatul, singurul: pierzi toate volumele următoare. Toate. Ș-apoi mai sunt și morții mei verzi prăpădiți în accidente ori boli incurabile. Ei ar fi cumpărat cu aur toate necazurile, numa' să mai fie.

De ce am făcut o introducere atât de lungă Bibliotecii? Pentru că ăsta este decorul în care mi-o picat sub ochi.

Nora are o căruță de regrete. Și-i tânără. Am uitat cât de tânără. Am găsit. 35 de ani are Nora Seed. Simte că nimeni nu mai are nevoie de ea. Nici măcar ea de ea. E ratata desăvârșită: făr de familie și făr de serviciu. Ce-ar fi fost dacă - e singurul gând care-o bântuie. Dacă ar fi continuat înotul de performanță, dacă ar fi acceptat concerte cu trupa ei de rock sau dacă alegea bărbatul pe care l-a iubit, mai era acum nefericită, singură?

Universul îi oferă răspunsurile la toate aceste spețe. Există, pe undeva în afara timpului, o Bibliotecă. Ce-s cărțile de pe rafturile ei pline?! Vieți pe care le-ar fi putut avea dacă... Volumul despre prietena lăsată să plece singură în Australia, cartea despre invitația refuzată chirurgului, alternativele toate. Deschide povestea, oricare, și află-ți viața pe care ai ocolit-o prin micile decizii și marile consecințe. Apoi, trăiește-o! E perfectă ca-n regretele tale, ești fericită?!

Viața are tipare… Ritmuri. E atât de simplu că, în timp ce ești blocat într-o singură viață, să-ți imaginezi că tristețea, tragedia, eșecul sau teama sunt rezultatul acelei experiențe aparte. Că ea reprezintă un derivat al faptului că trăiești într-un anume fel, în loc să trăiești pur și simplu. Adică lucrurile ar fi mult mai ușoare dacă am înțelege că nu există un mod anume de a trăi, care să ne imunizeze împotriva tristeții. Și că tristețea e o parte intrinsecă din mecanismul numit fericire. Nu poți să o ai pe una fără cealaltă. Desigur, ele vin în cantități și în intensități diferite. Însă nu există nicio viață în care să te afli într-o stare de fericire permanentă. Și simplu fapt de a-ți imagina asta îți sădește și mai multă nefericire în viața în care te afli acum.

Matt Haig a încercat să se sinucidă la 24 de ani, după lungi episoade de anxietate și depresie. Nora, personajul său, își dorește moartea. Va reuși scriitorul să-și convingă eroina că-i înțelege durerea, dar că soluția nevieții nu e de luat în calcul?

Mă-ntrebam de-am întâlnit pân acum o carte despre cărți mai frumoasă decât cea inventată de Matt Haig. Nu crez. Protagoniști care iubeau cărțile, volume salvate în împrejurări dureroase, personaje care intră în povești și le schimbă mersul, cititori care-și iau prizonieri autorii preferați forțându-i să schimbe finaluri urâcioase am mai aflat. Dar Biblioteca vieților noastre netrăite este de foarte departe una dintre cele mai intense imagini ale lumii. Splendidă lucrare!

Biblioteca mea sper că-i vopsită cu verde-nchis or cu mov deschis. Și că nu-i înaltă. Și că n-are scăriță. Nu-mi place cocoțată pe scară nici să cobor vasul de lut pentru sarmale dară volumoiul alternativei lui Dacă aveam curajul să mă-ncep pe drumul dulcegăriilor. Aș vrea să fie colorat cu albaștri, mulți de albastru, nu degrade, ci alandala tonurile. Cartea despre Juli de nu este aurie, o aprob doar galben strălucitor. Sper că-i pe acolo, în siguranță, și întreaga colecție a pisoilor și cățeilor ce nu i-am putut păstra. Copertele să fie din lână albă scurtă. Cărțulia despre bunicul știut prea puțină vreme să fie vopsită în portocaliu și să aibă tot miros de țigări Carpați și morfină, dacă tot e singura aromă ce i-o cunosc. Sub negru și sclipici să fie pitit Dacă un alt bărbat ar fi fost tatăl meu - visul copilăriei. Cu roșu aprins îmi imaginez dosarul lui Niță, fratele prea absent. Oi, ce m-am pornit! Să mai șed potolit olecuță.

Și chiar dacă ai fi un pion – și poate toți suntem asta – ar trebui să ții minte că pionul este cea mai deosebită piesă dintre toate. Și asta, pentru că un pion nu e niciodată un simplu pion. Un pion e o potențială regină. Tot ce trebuie să faci e să găsești o modalitate de a înainta. Pătrățică cu pătrățică. Poți ajunge la capătul opus al tablei, unde să descătușezi tot felul de puteri.

Nu-i un tratat filosofic, deși pomenește multe dintre teoriile gânditorilor. Nu-i o carte greu de citit, deși teribilă-i fu nașterea. Povățuiește, a câta oară, că esențial este cum răspunzi la ce ți se întâmplă și nu ce efectiv se petrece. Că de nu ești mort, soluțiile-s infinite. Că-i simplu de tot: întâi te ridică și apoi umblă fericit, Omule!

Lupta Norei nu-i de povestit mai mult. E musai de citit!

Cărțile sunt daruri. Le prețuim or ba în raport cu ceea ce reflectă deja adunat în noi. De se aliniază clipa și emoția, cărțile se transformă în binecuvântări. Imaginea puternică a volumelor ce se-nmulțesc în Biblioteca Alternativelor Netrăite cu fiecare nu rostit nu mi se va șterge prea devreme din minte și suflet. Asta nu-nseamnă că nu m-am reîntors după lectură la confortul universului meu guvernat de frici și neîncrederi. Mi-s culcușită-n el ca înainte de carte. Inacțiunea mea nu anulează cu nimic din meritul volumului de a schimba viața cititorului de dinainte de mine or a celui care-mi urmează.

Despre steluțe

La un autor am tendința să dăruiesc steluțele nu în funcție de criteriile de mi le-am fixat ci în raport cu celelalte scrieri ale sale. Din ăst punct, Umanii rămâne pe primul loc. Acuș mi-am urcat în lista de dorințele alte vreo 5 titluri ale domnului propovăduitor de trăiri pozitive.

Mi-o plăcut mult lectura. A avut emoție și frumusețe. M-a necăjit puțin, foarte puțin, previzibilitatea. Nu-i ca și când într-o carte motivațională mi-aș fi imaginat că finalul va fi trist, că lacrimile-mi vor umple batista și că trei zile voi pica la pat de durerea sfâșietoare transferată mie de la personaje. Nici gând! Dar parcă olecuță de suspans și de ieșire în afara decorului cu unicorni roz ar fi picat mai bine. Oricum, faină călătoria Norei chiar de a ei destinație nu uluiește. Și cum e imposibil să nu poposești printre propriile regrete, faină călătoria personală în sincron cu lectura.

Patru steluțe ș-o recomandare cu ambele mâni. Sunt momente în viețile noastre în care avem nevoie să privim și-n ograda în care ne regăsim necazurile și frământările și făr de soluțiile. Dacă ăia prin cărți, făr de mâini și de picioare izbutesc, pe noi ce să ne mai împiedice?!

Ș-apoi eu nu cunosc un alt autor care să iubească viața cu atâta poftă ș-a cărui scriitură să fie atât de molipsitoare...

Biblioteca de la Miezul Nopții de Matt Haig, editura Nemira, 2020, 303 pagini.

➤ Cărțile despre care am scris, puțin peste 390, sunt adunate sub umbrela ACEASTA.

➤ Indexarea titlurilor (vreo 90) din 2022 - 2024 este AICI.

➤ În 2024 am mai povestit despre:

luni, 22 iulie 2024

BIBLIOTECA DE LA MIEZUL NOPȚII

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu