Zambetania: VISĂTORUL

4/31➤Provocarea lunii decembrie 31 de povești pentru 31 de zile.

De ce astă carte

În mai m-am împotmolit (iară) în a cheltui toți cei 200 de lei, de-i am de la B. în fiecare lună pentru cărți. Am întrebat librăria ce pot cumpăra cu cei câțiva bănuți rămași necheltuiți. Dintre răspunsuri mi-o atras atenția Visătorul. Nu titlul, coperta.

Am citit până acum trei volume semnate Ian McEwan. Grădina de ciment din tinerețe încă mă bântuie. S-or dus 20 de ani și de-nchid ochii mi-s încă-n beci cu Jack, Julie, Sue și Tom. Despre Durabila iubire și Câini negri am scris AICI. Deși mărturisirile de atunci îmi reamintesc cât de dezamăgitoare fură cele două cărți, în minte mi-or rămas la nivelul Grădinii. Mi-s fascinată de cât de sucită mi-i amintirea.

Mă-ntorc la copertă. În capul meu, pare-se nefondat, Ian McEwan scrie crâncen, doar în tonuri cenușii. Și o imagine de basm era-neregulă, suficient cât s-o zăresc printre alte 20.

***** Povești pentru oameni mici și oameni mari

Există cărți de-nfulecat pe nerespirate și povești de adulmecat neted: pagină - pagină - pauză și iară: filă - stop.

De am o cutie de bomboane în debara, prima mea grijă este să o termin. Nu o uit începută, nu o uit neîncepută. Unica mea misiune este să dispară cât mai repede. Nu am idee ce boală mai e și asta. Nu poci șede potolită câtă vreme o cutie cu bomboane e pitită pe acolo. Și cum Universul ne-mplinește toate dorințele, deși niciodată nu-mi cumpăr, mai mereu capăt cu bogdaproste taman bomboane încutiate. Mi-i sufletul greu, în acest moment sunt adunate vreo cinci, pline toate.

Am făcut mărturisirea păcătoasă pentru a așeza cartea într-un cadru nefiresc mie. Dacă ciocolata tre să dispară de pe fața rafturilor crem repede, cât mai repede, un volum îl pot citi pe îndelete, cu pauze lungi. Oricât de mare mi-ar fi dorința de-al lichida într-o noapte. Nu aleg o bucurie mare, citesc cât mai multe mici.

Așa fu cu Visătorul. Îl puteam găta în nici două ceasuri, prea era fain. M-am pus contra și șapte seri la rând l-am înnebunit pe B. despre strășnicia unor povești pentru oameni mici. Încă mi-i uimire efectul unor scriituri.

Când nimeresc o carte ce-o pot sorbi toată deodată, mă șantajez. Îi alătur un volum pe care nu-l sufăr. Cum să citești de bună voie o carte imposibilă, nu mai mă-ntreb simptomul cărei boli îmi e. Ș-atunci de vreau să ajung la un personaj preferat tre să înghit întâi câteva pagini plictisitoare dintr-o altă carte amânată, mutată, rostogolită, pitită cu lunile. Visătorul l-am împerecheat cu un roman nemuritor, de-aș face o glumă proastă, aș zice că nu l-o atins nimeni, d-aia va dăinui nou-nouț peste veacuri, Caietul Mironei se numește și mi-o mâncat anul. De-nceputul cărții zic, căci n-am trecut de el în șase luni.

Culegerea de astăzi, am revenit în sfârșit la Visătorul, s-o născut din poveștile inventate de autor pentru pruncii săi. Planul îi fu: un erou cu care ei să se identifice lesne, limpezime, personaje negative (nu tot timpul - c-ar fi prea simplu), întorsături neașteptate la mijlocul poveștii și final satisfăcător, nu musai fericit.

Pân la urmă o sucit planul inițial, în urma reacțiilor odraslelor la auzul poveștilor, ș-o scris o carte pentru adulți despre un copil, într-un limbaj pe care să-l înțeleagă copiii. În Marea Britanie și SUA a fost publicată o ediție cu ilustrații, pentru copii. La noi o ajuns forma asta, mai serioasă.

Când am citit aventurile lui Peter Fortune nu m-am gândit la Nică, băiatul lui Ștefan a Petrei și Amintiri din copilărie. Dar acum direct acolo mi-o zburat gândul. Vremile sunt altele. Pruncii nu se mai amuză furând pupăza din tei or cireșe sau ucigând muște cu Abecedarul. Peter le-ar putea înfăptui pe toate iară și mai mult decât atât.

La 10 - 11 ani Peter vorbește foarte mult în capul său și mai deloc cu vorbe. Din ăst motiv, al tăcerii, însingurării, privitului în gol, cei din jur îl consideră cam prostuț or cel puțin ciudățel. În lumea care trăiește aievea în imaginația sa, Peter este extrem de ocupat. Se luptă cu lupii, devine bebeluș răutăcios, prinde infractori, se transformă în bătrâna pisică a familiei.

Thomas Fortune se urcă pe fotoliu, iar Peter începu să cutreiere cu gândul. Părea că nu face nimic, dar de fapt era foarte ocupat. Tocmai inventa o modalitate deosebită de a coborî rapid un munte, folosind un umeraș și o sârmă întinsă între brazi. A continuat să se gândească la problema lui în timp ce tatăl său stătea cocoțat pe spătarul fotoliului, întinzându-se, gâfâind și încercând să ajungă la tavan. Oare cum puteai continua să aluneci în jos fără să te izbești de copacii de care era legată sârma? se întreba Peter.

Metamorfozele sunt firești, cuvintele sunt simple, orice năzbâtie închipuită este credibilă, e o bucurie lectura aceasta! N-aș zice că-i chiar recomandată tuturor micuților. Autorul său este tatăl unor romane întunecate, asta nu s-o schimbat.

...pe măsură ce a crescut, Peter a învățat și el că, din moment ce lumea n-are cum să vadă ce-ți trece prin cap, cel mai bine e să le spui tu dacă vrei să te înțeleagă. Așa că a început să scrie despre unele din lucrurile care i se întâmplau când privea pe geam sau stătea întins pe spate, uitându-se la cer. Când s-a făcut mare, a devenit inventator și scriitor de povești și a avut o viață fericită. În această carte veți afla unele din ciudatele aventuri care s-au petrecut în mintea lui Peter, scrise tocmai cum s-au întâmplat.

Emoție, umor, duioșie, magie, iubire, aventură, regăsire și căutare, moarte, prietenie, responsabilitate și conștientizare, un strașnic mozaic!

Despre steluțe

6/12 ➽ Cartea lunii iunie

Trebuie să completez și anul, 2024, căci tare multe restanțe o adunat din 2023 proiectul acesta atât de special.

Am sărit pe carte imediat ce mi-o intrat în curte, tot sub farmecul misterios al copertei. Suntem în decembrie, o trecut juma de an peste întâlnirea cu Peter și încă-i zâmbesc când îl zăresc în teancul pân acum aflat în așteptare.

Puterea unor scriitori de a naște personaje atât de reale, de iubibile și de neuitat mă buimăcește, oricât de multe ar fi astfel de izbânzi. Nici măcar nu-s multe. Or încă nu le-am nimerit eu.

Ș-apoi mai e stilul. Nu-i nevoie de înflorituri, figuri, tumbe, explozii. O poveste bună poate fi scrisă-n atât de puține cuvine. Să repet că performanța lui McEwan este de a crea nu o singură poveste? Îs fix șapte plăceri cuibărite-n Visătorul (Păpușile, Pisica, Crema de dispariție, Bătăușul, Hoțul, Bebelușul și Adultul).

În Prefață scriitorul se-ntreabă de adulților le place cu adevărat literatura pentru copii sau doar vorbim în numele sinelui pierdut, aproape uitat, încercând să menținem legătura cu el. De-aș face o scurtă analiză, niciuna dintre poveștile copilăriei nu-mi mai sunt astăzi pe plac. L-aș fi iubit pe Peter în urmă cu patru decenii? M-ar fi atras imaginația sa bogată, dar sigur ar fi fost prea aventuros, răutăcios, bleguț pentru gusturile mele de visătoare a cailor verzi pe pereți și a prinților pe cai albi. Experiențele, pe care vârsta le adună, n-aș zice că ni-s prielnice păstrării unui clasament al poveștilor de la tinerețe pân la bătrânețe. Făr a-nsemna că nu există și excepții.

Când citesc la oamenii de-i urmăresc cât de puține steluțe primesc lecturile, mă-ntreb de nu mi-s prea darnică. Iubesc să citesc și oricât de mult or de puțin timp am pentru asta, întotdeauna depinde de cartea ce-o am în față. Visătorul o-nmulțit timpul ăsta. Îl smulg de oriunde pentru o carte ce mă atrage și nu-l găsesc deloc pentru volumele-n care mă-mpotmolesc. O scriitură la care-mi fură toate gândurile zilei, la care abia aștept să revin, indiferent de neajunsurile cotidianului, cu care râd și plâng ș-o-mpărtășesc în toate zările, n-am cum o răsplăti cu mai puțin de cinci steluțe. Asta mi-i credința!

Am o teamă fizică pentru președintele ce va fi ales duminică. De-mi țin mintea ocupată cu dulcegăriile mele zambetane, parcă olecuță mai poci respira liber. Abaterile sunt însă scurte și gândurile negre se-ntorc și mai multe și mai periculoase. Ce dracu vom face?! nu-mi dispare nici de mă-ntorc olecuță spre crezul lui Peter.

Îi plăcea să fie singur și să-și gândească gândurile.(… )De fapt, credea el, dacă oamenii ar petrece mai puțin timp alăturându-se altora sau convingându-i pe alții să li se alăture și, în schimb, ar petrece un pic de timp în fiecare zi amintindu-și cine sunt sau cine ar putea fi, atunci lumea ar fi un loc mai fericit și poate că nu s-ar mai porni nici războaie.

Visătorul de Ian McEwan, traducere din limba engleză și note de Dana Crăciun, editura Polirom, 2019, 167 pagini.

Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele, de n-aș fi atât de subiectivă:

* cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;

** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;

*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;

**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;

***** cărți ce mi-or plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.

➤ Cărțile despre care am scris, aproape 400, sunt adunate sub umbrela ACEASTA.

➤ Indexarea titlurilor (vreo 100) din 2022 - 2024 este AICI.

➤ În 2024 am mai povestit despre:

miercuri, 4 decembrie 2024

VISĂTORUL

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu