Zambetania: DOAMNA PYLINSKA ȘI SECRETUL LUI CHOPIN

miercuri, 4 august 2021

DOAMNA PYLINSKA ȘI SECRETUL LUI CHOPIN

De ce astă carte

Mi-am comandat la urgență volumul de astăzi imediat ce am citit în jurnalul de doliu al lui Eric-Emmanuel Schmitt că l-o scris în perioada imediat următoare morții mamei sale. Habar n-am ce-am crezut că voi găsi în el, este identic tuturor celorlalte scrieri. Adică exact varianta pe care aș fi pariat zero bănuți.

*** Despre niciun secret

Mă strădui să termin în câteva rânduri cu Doamna Pylinska. Nu de alta, dar nici autorul ei nu i-o dedicat mai multe. De n-ar fi fost atât de aerisită tehnoredactarea, romanul ar fi adunat cel mult 50 de pagini. Mă și gândeam să citez una dintre ele integral din curiozitatea de a afla de-ar fi mai mult de 7 rânduri acoperite pe blog.

Poate pentru că nu m-o atras tema, eu și Chopin suntem în universuri paralele nu doar în sensul propriu al dimensiunilor vieții și morții. Poate pentru că mă așteptam ca toată sensibilitatea lui Eric-Emmanuel, unul dintre autorii mei preferați, să se fi revărsat în perioada de doliu în astă scriitură. Nu exagerez prea mult dacă zic că fu o experiență identică celei de a citi buletinul informativ despre spondilită anchilozantă căpătat de la reumatolog zilele trecute. Zero emoții, zero atenție, hai s-o gat și pe asta dacă tot am început-o ș-am olecuță de vreme până-mi sosesc prietenii și pornim colindatul în orașul din fondant colorat.

Doamna Pylinska este o poloneză pasionată de Chopin. Eric-Emmanuel este studentul care-și dorește să învețe a cânta Chopin datorită unei amintiri intense din copilărie cu un pian ș-o mătușă talentată. Nu mă pricep deloc la muzică ziceam. Schmitt dedică un roman foarte poetic lui Chopin, dar pentru mine fu doar frumos și tehnic, de-o exista așa combinație. Adică faptul că scrie pasional despre un compozitor genial, nu m-o convins nici să-i caut muzica, cum s-o petrecut după romanul dedicat lui Paganini, nici să mă emoționez la declarația sa de dragoste absolută.

Muzica mă atingea ușor, mă lingea, mă ciupea, mă frământa, mă plămădea, mă zguduia, mă ridica, sunetele joase mă scuturau de parcă aș fi călărit un clopot de biserică, cele înalte pluteau peste mine cu picături înghețate, cu picături fierbinți, cu picături călduțe, grele ori minuscule, in rafale, in valuri, in firișoare, in timp ce sunetele medii, onctuoase, îmi acopereau bustul ca un molton liniștitor in care m-aș fi înghesuit.

Secretul lui Chopin, pe care Eric-Emmanuel parcă l-o aflat după încheierea orelor de studiu, nu-l mai știu. Aș recomanda cartea aceasta ca pe un manual de a împlini o pasiune în câțiva pași. Nu abandona, exersează, mai rău ca la-nceputuri n-are cum fi! S-ar putea ca drumul să fie mult mai interesant decât ce ți-ai bifat a fi capătul ăl mai de sus. De exemplu, studentul aspirant ajuns la maturitate scriitor de succes va regiza, interpreta, cânta într-un spectacol cu Chopin personaj principal.

Multă muzică, ceva poezie, o poveste, hai, două, olecuță de emoție, sfârșit.

În finalul textului s-o pomenesc pe Doamna Pylinska care, pentru un cititor afon ca mine, este nu doar personajul savuros ci și cel din plan secundar care umple scena și-l umbrește pe ăl cocoțat pe tron. Doamna Pylinska are câteva metode aproape neortodoxe pedagogic. Îndrumările acordate lui Schmitt pentru a-l descoperi pe Chopin, și pe care recunoaște că le va folosi întotdeauna și la scris, îs aplicabile oricărei bucurii: ciulește urechile la liniște, studiază impactul consecințelor, cunoaște, învață!

Scriu mângâind florile de câmp, fără a le mișca picăturile de rouă. Scriu făcând cerculețe în apă, pentru a pândi amplificarea undelor și dispariția lor. Scriu ca un copac în bătaia vântului, cu trunchiul inteligenței rămânând neclintit și frunzișul sensibilității fremătând.

Despre steluțe

Am citit în nicio oră romanul. Dacă la unul dintre volumele anterioare mă văicăream că din cele 600 de pagini peste 500 sunt maculatură, amuș m-o dezamăgit puținătatea paginilor și poveștilor. Este ultima carte citită în luna iulie, încă o lună în care nu am atins norma celor 50 de pagini de citit pe zi. Restantă la scris mai este doar cartea lunii despre care abia aștept să povestesc. Pân acum este și titlul lui 2021. Ura!

Probabil în foarte scurtă vreme nu-mi voi mai aminti despre Doamna Pylinska decât că am citit-o în cel mai frumos apartament în care am fost cazată vreodată. Îi zice Jimi Hendrix și-i la Blues House din Oradea. Recomand. Recomand.

Doamna Pylinska și secretul lui Chopin - Eric-Emmanuel Schmitt, editura Humanitas, 2019, 122 pagini.

Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele, de n-aș fi atât de subiectivă:

* cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;

** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;

*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;

**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;

***** cărți ce mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.

_________________________

În 2021 am mai citit și scris despre:

2 comentarii:

Cristina's World5 august 2021 la 08:56
Pentru mine Schmitt nu mai prezinta interes de ceva vreme :( Pe cat de tare l-am iubit, pe atat de tare a cazut in topul preferatilor mei. Cartile semnate de el si aparute la noi in ultima vreme n-au reusit sa ma mai emotioneze, n-au mai ajuns la inima mea.
Abia astept sa vad care a fost cartea lunii :D
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri

Adăugați un comentariu