DECUPATOR PENTRU SĂRĂȚELE/SALEURI

• Îmi frunzăream dosarele în lucru căutând ceva care să salveze rapid ziua zambetană.  Deși mai toată săptămâna durerile de spate m-au țintuit la podea, acolo-i salteaua, este atât de cald încât ultimul lucru pe care mi-l doresc este să țin laptopul dogoritor în brațe.  Noua descoperire a timpurilor ăstora bolnave este un canal în televizor pe care urmăresc chirurgi plasticieni. Am abandonat și crimele pentru ei. Mă fascinează reparațiile pe care le aduc corpului uman. 

Am ales dintre restanțe să povestesc pe foarte scurt despre decupatorul de sărățele. B. mi l-o cumpărat de pe internet, după ce l-am avut pe lista de dorințe vrun an. 

Experiența mea:

• Erau multe comentarii negative la produs și vizau faptul că este greu de folosit pentru că se lipește de aluat, chiar și atunci când este presărat cu făină. Dacă aluatul nu e lipicios, nici șablonul nu va fi.  Recomand rețeta pentru aluat a doamnei Laura Laurențiu despre care am povestit AICI. Nu folosesc deloc făină la întindere și tăiere. 

• Pentru o cantitate mică de sărățele, și aceea pregătită de două ori pe an, nu aș recomanda achiziția. Sigur, e ieftin. Dar necesită spațiu lângă celelalte o tonă de obiecte ce se folosesc din Paște în Crăciun or și mai rar.

• De n-aș avea obsesia sărățelelor egale nu i-aș vedea utilitatea. Mai ușor tai cu rola tot aluatul decât să decupezi cu forma, să aduni marginile, să le întinzi iară, să speli forma, o usuci, îi găsești un loc, plastic, planeta sufocată etc. 

• Forma ce o am  (22 x 33 centimetri) decupează sărățele foarte lungi (16 centimetri x 1.5 centimetri). Aluatul cu untură și unt este fraged, multe dintre ele se rup. Când o folosesc prefer să mai tai cu rola încă o dată sărățelele în bucăți de 8 centimetri pe lungime. 
• Nu pare foarte fragilă, e dintr-un plastic mai dur. 
• În concluzie, pe rețeta de care tot pomenesc este foarte ușor de utilizat. Cel mai bine se presează forma (pentru a tăia aluatul)  trecând peste ea cu sucitorul. 
• Ultima dată când am folosit-o pentru niște sărățele uitate în mașină la Oradea 3 zile, am avut o revelație. Nu, nu aceea că sunt foarte gustoase după ce șed la 100 de grade. Deși fu și asta.  Activitatea mea preferată când le pregăteam făr de formă era truda cu aluatul, să las semne pe aluat cu rigla: 1.5 centimetri plus 1.5, încă unu de 1.5 și apoi să tai ceva care deși era măsurat la milimetru să iasă complet diferit. Ce timpuri! Foc în sobă, crime pe televizor, cocă la bibilit, toate-s duse. Soba e la donații, crimele le-am dat pe implanturi, bucătăria-i șantier, decupatoarele-s în camera copilului și cuptoarele în biroul tatălui.