Cărțile zic să-l trăim pe Acum, momentul prezent, cu Bucurie. Trece repede și dus rămâne pe vecie. Dacă așa spun învățații, cine-s io să-i contrazic? Clipa aia de-o aștept cu garanția fericirii: marele pot câștigat la Loto, patru copii, vacanța în Patagonia, propria cofetărie, cincizeci de kile, poate va sosi la mine taman când îs în cimitir or nici atunci.
Mozaicul Bucuriei se vrea o paradă a Acum-urilor adunate-n lună, diluate de trecerea clipei, dar biruitoare în lupta cu episoadele cele negre or grele. Defilarea va avea loc pe fiecare cinci al lunii. Să ne fim Bucurie, dară!
*
E un ghiveci textul de astăzi. Dar nu-i ca și când n-ar fi asta regula. Deși am citit și auzit descrieri frumoase despre Oradea, când am pornit spre ea mă așteptam la un orășel ca oricare altul. Văzusem imagini ca din reviste metropolitane la oamenii pe care-i urmăresc regulat, G. mi-o zis că-i grozavă, dar mie mi-o rămas concluzie doar verdictul care urla că-i supraestimată față de ce oferă.
Clădirea aceasta verde marin, sper că așa-i culoarea asta-n buletin, este una dintre preferatele mele. Mi-o imaginez ca pe un tort de văzut aievea în emisiunea Cake Boss. Deși pe B. l-o atras nu lumea clădirilor curcubeu, cică berea fu uimitoare, nouă ni s-o potrivit tare orașul mult lăudat. Ne-am propus să-l revedem curând.
Deși surpriză foarte plăcută-mi fu Oradea însăși ziceam, mă-ntorc la Jimi Hendrix, apartamentul în care-am șezut și care m-o uluit prin simplitate, o tonă de bun gust și două de curățenie.
Îi comparabil cu unul regesc în care am șezut un weekend la Sighișoara, dar stilurile sunt atât de diferite încât mi-ar fi imposibil să aleg coronița pentru frumusețe. Nu m-o-nteresat niciodată unde dormim noaptea aia care ne prinde pe drum într-un loc nou. Întotdeauna am fost atentă la preț. Nu văz de ce să plătești dublu, triplu doar pentru un pat, pe care oricum îl asigură toți, chiar de-s condiții diferite. De-am petrece acolo o lună de nopți poate că m-ar deranja că-i murdar ori că patul scârțâie la fiecare inspirație, dar la un singur dormit mă-nteresează doar banii. B. îi cam pe invers. Toată copilăria și adolescența n-o avut bani și amuș e pus pe cheltuit făr de număr. Încă mă doare când văz cum îi azvârle, da-ncep și eu să mă molipsesc de negrija lor. De aia vin, ca să plece! Ș-apoi încă știe să se bucure ca un prunc. Imaginea cu el chiuind de bucurie când s-o deschis ușa, cu Jimi cântând pe telefonul de pe masă, cu draperia verde iarbă dansând în fereastra deschisă, toate îs printre cele mai luminoase ale anului ăstuia doldora-n praf și boli.
Deși mi-o plăcut foarte mult orașul, nu fu vreme de cercetat pe îndelete, mă-ntorc la cazare pentru că despre ea e bucuria lunii iulie. Din păcate n-am ajuns la pozele lui B. ș-am adunat ce-am găsit pe internet, mult prea puțin.
Se mănâncă bine, se drumețește facil, tablouri pentru mirări îs la tot pasul, e de văzut cu musai.
- La mulți ani, prieteni! Să ne trăiți ca să ne mai plimbați!
Data viitoare poate chiar ne plimbam :)
RăspundețiȘtergereAm fost foarte suparata ca nu a iesit asa cum mi-am dorit. Sper sa nu ma scoti din testament :)
Nu te-ngrijora, a fost minunat cât a fost!
Ștergere