Cărțile zic să-l trăim pe Acum, momentul prezent, cu Bucurie. Trece repede și dus rămâne pe vecie. Dacă așa spun învățații, cine-s io să-i contrazic? Clipa aia de-o aștept cu garanția fericirii: marele pot câștigat la Loto, patru copii, vacanța în Patagonia, propria cofetărie, cincizeci de kile, poate va sosi la mine taman când îs în cimitir or nici atunci.
Mozaicul Bucuriei se vrea o paradă a Acum-urilor adunate-n lună, diluate de trecerea clipei, dar biruitoare în lupta cu episoadele cele negre or grele. Defilarea va avea loc pe fiecare cinci al lunii. Să ne fim Bucurie, dară!
*
Predau legătura biroului de la evidența patrupezilor lătrători:
- Pe 1 martie, Patrocle, cățelușa uliței, o fătat 5 puiuți.
- Pe 4 martie, Blacky, maidaneza noastră imperială, o ajuns cu 12.
- Pe 18 martie, Rita o aterizat cu 10 bucăți.
- Jessie, ogărița, l-o ratat pe marele crai sau poate fu invers.
După 3 ani în casa cea nouă încă nu avem garduri. Și câți se vor mai duce astfel... După ce Bolându, un maidanez de talie mare, o murit în chinuri groaznice de toate bolile din lumea câinească, o fost înlocuit pe ulița care-și păstrează intact stocul, indiferent de câți dispar, tot cu un câine mare, căruia i-am zis Pandișpan. Seamănă cu un Hasky la moacă, n-are culoarea pandișpanului rumenit, dar așa l-am botezat în vecii vecilor. Ba da, are culoarea pandișpanului crud, cremul acela auriu de-s ouăle de țară. E o frumusețe.
În săptămâna-n care am lipsit de acasă pentru a ne-ntâlni cu anul cel nou pe drumuri, Pandișpan o ținut-o numa-n petreceri cu fetele.
Deși anul trecut toți puiuții lui Patrocle din două faceri (câte 6) au murit, primăvara asta au supraviețuit vreo câțiva. Nu mai sunt la curent cu situația la zi, dar parcă doi au fost călcați de-o mașină și restul au ajuns la un centru de animale abandonate. Cei 12 ai lui Blacky au murit toți. Da, știu, la Mozaicul Bucuriei pentru martie inventariez cimitirul animalelor. Au fost momente teribile despre care mi-am propus să scriu în Proiectul celor 31 de povești pentru 31 de zile din decembrie, dar de n-am înregistrat atunci, acum s-au evaporat trăirile cele intense.
Și după o paranteză cât 5 kilometri, am ajuns la bilețelul din borcănașul cu fericire: cei doi puiuți vii. În 40 de ani n-am avut șansa de a fi aproape de o cățelușă care fată. De două ori am fost moașă de pisică. Cane Corso, Rita, ne-o ales când avea 3 luni și cei doi maidanezi când aveau o lună și eu n-am mai asistat la relația mamă - pui. Mi-s copleșită. De-ar trebui vreodată să nominalizez un moment la capitolul frumusețe naturală, acela ar fi despre o cățea de 60 de kile care o săptămână întreagă nu s-o dezlipit de 2 bondocei de nici un kil. Și la frumusețea care doare ar fi alinarea dincolo de orice timpi a puiuților făr de viață. Unul dintre ei l-am scos cald de sub ea, chiar de era mort de câteva zile.
S-o dovedit, a câta oară, că sexul le e taman pe dos față de proorocie-mi. Deși fiul o insistat pe Moșulica, pân la urmă o rămas Baba. Tot el o schimbat în Grița certificatul inițial, eu îi zic încă Ghe, Ghița, Ghi, Gri, OchiAlbaștri, MareleAlbastru, MareleGri. Are o lună și-i cam cât era Blacky la 6 și mumă-sa la 3.
Când îi strig și își mișcă fundurile grase când spre stânga, când spre dreapta, de parcă ar fi hrăniți cu alcool, îmi imaginez cum ar fi fost dacă toți cei 20 ar fi trăit. B. crede că un dumnezeu, în care el oricum nu crede, a ales cel mai bine pentru noi. Eu încă sunt furioasă că n-am avut șansa atâtor botezuri. E singura direcție pe care mi-o pot închipui, câtă bucurie să inventezi atâtea nume personalizate.
Și pentru a anticipa foarte puțin din Mozaicul lui aprilie, las că or venit de la Gina trei pisoi negri identici. Ia, Mărie, și-i personalizează!
Nu-i deloc treaba mea, dar e musai să zic de-ncheiere: puține orice aduc mai multe zâmbete decât un animăluț.
- Am întârziat foarte mult după termen publicarea textului pentru că n-am avut poze. Deși de la finele lui martie i-am tot pozat și eu și B. și fiul, aveam doar capăt de codiță, ureche mișcată, jumătate de bot.
Sufletele mici ♥
RăspundețiȘtergereImi pare foarte rau ca ai trecut prin asta! :(
Îs reamintiri la tot pasul despre cât de lungă ni-i veșnicia. Dacă tot trăiesc de parcă am tot timpul din lume doar pentru mine, astfel de momente mă mai zăbovesc și asupra clipei.
Ștergere