- În acest moment, primele zile ale ultimei luni, am adunate pe birou treișpe cărți despre care nu am scris. Nu-s toate citite integral, dar noua misiune zice: să nu te văz, Mărie, cu nicio restanță în 2019 din teancu ăsta! Nu-mi comentez propriile ordine, deci ignor vocea care o răspuns: Serios?! Și ce-o să-mi fac?
De ce astă carte
M-am înscris cu precomandă pe lista celor mulți care și-au dorit Privind înăuntru, încă de când nu era tipărită. Întâmplarea a făcut să primesc cartea, după vro lună, exact de ziua mea. Atunci am și citit-o, pe cât de rapid am putut.
Urmăresc cu nesaț tot ceea ce comunică Petronela Rotar. De pe pagina ei albastră ajung să văz materialele video, să-i lecturez interviuri și să-i citesc textele de pe blog. Comunică mult, pe canale variate, despre aceleași lucruri: importanța terapiei și traducerea ei într-un limbaj pe care-l pricep și eu.
Urmăresc cu nesaț tot ceea ce comunică Petronela Rotar. De pe pagina ei albastră ajung să văz materialele video, să-i lecturez interviuri și să-i citesc textele de pe blog. Comunică mult, pe canale variate, despre aceleași lucruri: importanța terapiei și traducerea ei într-un limbaj pe care-l pricep și eu.
În Privind înăuntru am recunoscut multe dintre materialele publicate pe blog. Eu, care nu rețin mai nimic din ceea ce citesc în fugă și pe diagonală, m-am uimit reamintindu-mi paragrafe întregi de emoții, cele mai multe dintre ele, dureroase. Căci așa scrie PR dintotdeauna.
Am fost un om zdrobit, întors spre moarte, nu înspre viață. La 30 de ani, mă imaginam trăind doar încă câțiva ani, la fel de zbuciumat cum am trăit mereu. Apoi, murind devreme. Cu un ochi priveam spre moarte, iar cu celălalt spre copiii mei, opintindu-mă să mai trăiesc o vreme, cât să văd fetele suficient de mari ca să se descurce singure. Este un miracol că nu am murit, trăind atât de sinucigaș, fără măcar să-mi dau seama. Am trecut razant pe lângă moarte, nu doar fiindcă am fost îngropată sub o avalanșă, ci fiindcă am trăit fiecare zi ca să mor. Am făcut întoarcerea spre viață în ziua în care am decis să mă vindec. Nu știam atunci, însă, că asta fac, un U-turn definitiv spre lumină. Am aflat abia acum, după un drum lung și dureros, când am ajuns.
Am adunat în cartea aceasta drumul meu spre sine și lecțiile mele. Poate vor mai fi de folos cuiva, drumeț rătăcit pe calea vindecării. E darul pe care îl întorc vieții, că m-a îngăduit și așteptat să mă întorc cu fața spre ea. (În loc de cuvânt înainte)
Cum îi cartea asta?
E tabloul aproape complet al drumului lung spre vindecare prin terapie al unei femei care la 40 de ani a adunat cât alții nici în 100. De aia e captivantă și imposibil de lăsat neterminată. Vrei să afli și apoi ce a mai făcut, chiar de știi, că-i ești urmăritor fidel de mulți ani, aproape toate necazurile: violul de la 16 ani, văduvă la 22 de ani, divorțată rapid în tura a doua, 2 fetițe de crescut, depresie, depresie. Și cartea asta mai luminează câteva poteci întunecate și crâncene de pe drumul principal pe care-l știi.
Conflictul este o oportunitate de creștere într-o relație sănătoasă, un loc din care cei doi parteneri pleacă pentru a se reașeza în configurarea relației, pentru a construi limite sănătoase, pentru a negocia, pentru a se înțelege mai bine. Dar asta pot face doar niște oameni care au atins maturitatea emoțională. Care nu mai reacționează precum niște copii răniți atunci când sunt contraziși sau li se refuză ceva.
Când mă minunam, pe la finalul cărții, căci e iară o carte la care cititorii plâng și la mine nu fu măcar o juma de lacrimă am ajuns la capitolul despre avort ș-am bocit cu zece rânduri de lacrimi. Căci, da, nu-i suficient ca o carte să te doară în toate cotloanele, să o citești chircit, tre să fie musai cu muci și sughițuri! La mine așa trebe. Și mă tem de scriitura Petronelei din ăst punct de vedere. Că nu-i durerea de empatie cu un personaj fictiv, care de cele mai multe ori trece când se încheie cartea, îi una de aia care rămâne cu multe semne de întrebare și începuturi de căutat răspunsuri. Din astă cauză eu am citit-o pe cât de la suprafață am putut. Deși sunt foarte conștientă de puterea vindecătoare a scormonitului prin mizerii încă prefer să mă bandajez pe ici, pe colo, făr de evacuare puroi. Îs o mare fricoasă, cu cât bănui mai multe dintre cele strâmbe, cu atât mi se face mai teamă de a deschide sertărașe blocate, beciul cu monștri le numește autoarea. Dar mă regăsesc în foarte multe dintre trăirile ei și Privind înăuntru pentru mine este oricând un ghid spre mai limpede.
N-am notat nimic pentru Zambetania, dar am umplut cartea cu bilețele nescrise, îs tare curioasă și eu ce fragmente se vor alege spre citare. Le voi arunca alandala prin text, de aceea sunt la citire unele mai sus.
...neiubirea este o leapșă pe care o dăm mai departe inconștient. Copiilor noștri. Iar asta e așa de dureros și de inacceptabil, că suntem (într-o formă mai distilată, mai subtilă) exact părinții noștri, încât închidem locul acela și ne mințim. Suntem deja ceea ce nu vrem să fim...
Poate că nu-i drept ca Orbi, celălalt volum, un roman, semnat Petronela Rotar, citit tot anul acesta și Privind înăuntru să apară pe aceeași treaptă cu 5 steluțe. Dar steluțele nu sunt despre ce cred eu la juma de an după o lectură în raport cu alta, ci despre ceea ce simt când ating ultimul punct al cărții. Dacă atunci darul a fost ăsta, de ce să mă sucesc acuș?!
Privind înăuntru mi-a amintit mult de Călătoria către sine a doctorului Yalom. Sigur, diferențele sunt uriașe: Petronela este anul întâi la Psihologie și are 40 de ani, Irvin D. Yalom are aproape 90 de ani și o experiență de psihoterapeut de șase decenii. Tânăra autoare îl apreciază enorm pe scriitorul american și habar n-am ce fir o țesut de m-o trimis cu gândul unde zisei. Poate căldura și sinceritatea de a te diseca pe viu, oricât ar fi de dureros, și a expune rezultatele toate, indiferent de cât de intimă le este natura. Cred că despre asta fu vorba pân la capăt.
Printre cele mai grele adevăruri de suportat este acela că suntem sută la sută responsabili pentru viața noastră și alegerile noastre. Dacă nu suntem fericiți, nu este vina nimănui altcuiva decât a noastră.
Sunt foarte curioasă dacă, după Privind înăuntru, mai există material de publicat. Dintre cele șase volume scrise până acum, este singurul făr de ficțiune, în sensul acesta, de crud neinventat de mai sunt nezise.
- Privind înăuntru / Petronela Rotar, editura Herg Benet 2008, 329 pagini.
Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele de n-aș fi atât de subiectivă:
* cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;
** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut niciun zâmbet or emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;
*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;
**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;
***** cărți care mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.
În 2018 am mai citit:
- Adolf H.: Două vieți / Eric-Emmanuel Schmitt *****
- Lizoanca / Doina Ruști *****
- Spuma zilelor / Boris Vian *****
- Orbi / Petronela Rotar *****
- Copilul invizibil / Gaspar Gyorgy ****
- Adi Hădean / #24centimetri ****
- Unul dintre noi / Asne Seierstad *****
- Cărarea pierdută / Alain Fournier ***
- Anatomia sufletului / Constantin Necula *****
- Exorcizat / Radu Găvan *****
- Printre tonuri cenușii / Ruta Sepetys *****
Pana la tine nu am auzit de Petronela Rotar. Ia sa fac ceva cercetari :)
RăspundețiȘtergerePana anul trecut fugeam de toate cartile ce cuprindeau copii, suferinta, durere. Anul trecut insa parca toate mi-au iesit in cale. Abia spre sfarsitul anului am inteles ca este un semn si ca trebuie sa invat ceva din asta. Au aparut exact cand relatia mea cu T m-a daramat complet si m-au ajutat sa vad totul intr-o alta lumina. Acum suntem pe drumul cel bun :)
Toate cartile astea dureroase de le iubesti tu, nu cumva sunt si ele un semn? :)
Nu-s semne, îs de-a dreptu șuturi în fund :))))
ȘtergereÎți mulțumesc tare mult. Am găsit întâmplător recenzia ta și m-am bucurat tare.
RăspundețiȘtergereȘi eu am plâns, deh, îs onorată cu asupra de măsură.
ȘtergereMultumesc pentru cartea asta! :*
RăspundețiȘtergere"Drumet ratacit pe calea vindecarii" - ce mi-a placut expresia asta ♥♥♥
In multe momente din timpul lecturarii acestei carti am avut sentimentul ca cineva a asternut pe hartie o parte din secretele mele cele mai ascunse, secrete de care stiam doar eu si nimeni altcineva. Prin urmare m-am simtit expusa si intr-un fel tradata. Stiu ca Petronela a scris despre ea si stiu sigur ca nu ne-am vazut/auzit/citit nicodata, dar asta nu m-a impiedicat sa imi insusesc multe din gandurile ei asternute pe hartie.
M-a durut cartea asta. M-a durut mai ales pentru ca mi-a demonstrat ca eu sunt singura vinovata pentru toate zilele proaste, eu sunt singura responsabila pentru deciziile luate si alegerile facute, eu sunt singura care ma ingrop in tristete si neincredere.
Anxietate - bifat.
Durere sufleteasca - bifat.
Neincredere - bifat.
Negativitate - bifat.
Raceala intentionata - bifat.
Transformarea in ce urasc mai mult - bifat.
O carte pe care imi doresc sa o recitesc pe indelete ♥
Ce frumos ai spus, Crisa! Autoarea are un blog personal, petronelarotar.ro, pe care scrie foarte mult exact în stilul Privind înăuntru. Eu o iubesc și o urmăresc de mulți ani, la mine nu mai există uimire pentru rănile pe care mi le redeschid spovedaniile ei proprii și personale.
Ștergere