- În acest moment, primele zile ale ultimei luni, am adunate pe birou treișpe cărți despre care nu am scris. Nu-s toate citite integral, dar noua misiune zice: să nu te văz, Mărie, cu nicio restanță în 2019 din teancu ăsta! Nu-mi comentez propriile ordine, deci ignor vocea care o răspuns: Serios?! Și ce-o să-mi fac?
De ce astă carte
În vacanța din noiembrie am terminat întreg pachetul pregătit pentru lectură. Pentru că mai aveam multe alte drumuri cu trenul am ales Cărarea pierdută din tonomatul unei gări. Nu-mi mai amintesc care anume, dar se găsesc mai peste tot. A costat 5 lei.
***CĂRAREA PIERDUTĂ
Doi prieteni adolescenți: Francois Seurel și Augustin Meaulnes, elevi la Cursul Superior de la Saint-Agathe, sunt personajele.
A patra zi a fost una dintre cele mai friguroase zile din iarna aceea. Dis-de-dimineață primii sosiți în curte se încălzeau dându-se pe gheață, lângă fântână. Așteptau să se facă focul ca să dea năvală în clasă.Câțiva pândeau din dosul porții mari sosirea băieților din sat. Veneau cu privirile încă aiurite, căci până la școală străbăteau priveliști încărcate de chiciură, vedeau eleștee înghețate, crânguri prin care trec iepurii ca săgeata Era în cămășile lor un miros de fan și de grajd, care făcea aerul mai greu în clasa, când se înghesuiau pe lângă soba încinsă. În dimineața aceea, unul dintre ei adusese într-un coșuleț o veveriță degerată, găsită în drum. Și mi-aduc aminte că, deși înțepenită, încerca s-o agațe cu ghearele de un stâlp al pavilionului.
O întâmplare îl conduce pe Augustin la o petrecere dintr-un castel. Firește că se îndrăgostește de prințesa castelană. Pe toate paginile, adică mulți ani, povestea roiește în jurul ăstui fapt. Deși are câteva întortocheri telenovelistice, fu cam chinu naibi s-o sfârșesc făr a muri de plictiseală. A fost și plasată prost Cărarea printre lecturi minunate. Poate de n-aș fi avut de la ea așteptări de 5 steluțe și doar m-aș fi bucurat de magia și frumusețea prieteniei, aș fi receptat-o într-un alt mod, în cel opus plictiselii.
Aventura noastră s-a terminat. Iarna acelui an e moartă ca mormântul. Poate când vom muri, numai moartea ne va da cheia și continuarea și sfârșitul acestei aventuri eșuate.
Despre steluțe
Am citit poticnit cele două sute de pagini. De aș fi avut o altă carte la îndemână, asta rămânea pe veci neterminată. Acum, la o lună după sfârșire, nu-mi mai amintesc nici măcar firele principale, care au fost foarte puține, doar două. Nu mi-am notat nimic pentru Zambetania în timpul lecturii, drept care acum am copiat fragmente la întâmplare, de pe unde s-o deschis cartea.
Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele de n-aș fi atât de subiectivă:
* cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;
În 2018 am mai citit:
Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele de n-aș fi atât de subiectivă:
** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut niciun zâmbet or emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;
*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;
**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;
***** cărți care mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.
- Adolf H.: Două vieți / Eric-Emmanuel Schmitt *****
- Lizoanca / Doina Ruști *****
- Spuma zilelor / Boris Vian *****
- Orbi / Petronela Rotar *****
- Copilul invizibil / Gaspar Gyorgy ****
- Adi Hădean / #24centimetri ****
- Unul dintre noi / Asne Seierstad *****
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu