Zambetania: POVEȘTI DIN CĂSUȚA PĂPUȘILOR ANCUȚEI

7/31 ➤ Provocarea lunii decembrie: 31 de povești pentru 31 de zile.

Încă nu am nicio idee cum să scriu: să nu critic, deși așa mi-i felul, dar nici să mărturisesc neadevărat...

În vacanța din noiembrie, am ales să ne oprim la jumătatea drumului, în Târgu Mureș. Îmi place mult să rămânem peste noapte oriunde, numai să nu parcurgem 600 de kilometri pe drumurile patriei dintr-o singură bucată, cu milioane de frustrări. Așa că ne uităm pe hartă, iar mai nou eu îl întreb pe AI, pentru a afla care sunt locurile unde am putea poposi. Credeam că după opt ani nu mai există necunoscute, dar pentru prima dată am ajuns în Târgu Mureș.

De ce astă carte

AI nu doar a recomandat Târgu Mureș, dar musai o zis să trecem pe la Cetate. Ceea ce am îndeplinit corespunzător. Acolo, un afiș de la baza unor scări ne trimitea sus, la Căsuța Păpușilor Ancăi Chindea. Și asta am îndeplinit întocmai. La tot pasul parcă apăreau recomandări cu misiuni: acolo mâncați, dincolo vă cazați și totul va fi bine!

*** O poveste cu păpuși, multe păpuși, foarte multe păpuși

Când am deschis ușa căsuței, olecuță m-o luat cu rău. Măiculiță, câte păpuși! Nici nu le puteai privi pe toate, am luat-o eu strategic de la dreapta, când pe sus, când pe jos... pare-se că sunt vreo 800. Nu-mi place îngrămădeala, nici de oameni, nici de obiecte, dar mi-am amintit cât de mult le iubea doamna Dora și cât de fericită ar fi fost într-un astfel de loc. M-am bucurat pentru ea, deși mi-s sigură că prin Ceruri și-o împlinit deja toate plăcerile pământești restante.

În Căsuță, gazdă ne-a fost doamna Anca Chindea, acum mama tuturor păpușilor. Cum pentru expoziție nu taie bilete la intrare, m-am simțit obligată să cumpăr câteva decorațiuni de Crăciun și una dintre cărțile publicate, ca să aibă bani pentru îngrijirea în continuare a păpușilor.

Deși n-o trecut luna peste întâmplare, parcă-i din altă viață. N-am întâlnit atât de multe păpuși la un loc în nicio librărie, niciun loc de joacă, nicio casă de om. Când eram copil mi-am dorit foarte mult o păpușă. Mama avea două păpuși mari în sufragerie. Deși în fotografiile anilor ălora apar cu mine și cu soră-mea în niște poze cu bradul, sunt mai înalte decât noi, nu-mi amintesc să fi avut voie să ne jucăm cu ele. Bașca, erau ținute în sufragerie, încuiate cu cheia. Cumva om fi ajuns noi la ele, căci una avea o mână ruptă.

Păpușa mea avea părul blond închis, ochii albaștri și o rochiță de voal albastru deschis, cu margini rujuleț alb. A soră mii era brunetă, cu părul ondulat și ochii negri, purta o fustă în clini – unii roz, alții alb cu floricele colorate – și o bluză albă legată sub sâni, cu buricul gol. Au trecut peste patru decenii, dar mi le amintesc de parcă ele ar fi în pat lângă mine acum, nu cei doi pisoi.

Cumva păpușa mea a ajuns la țară, asta nu am idee cum s-a întâmplat. Parcă voiam să o rog pe o mătușă croitoreasă să-i repare mâna, ceea ce s-o și petrecut: i-o legat un elastic care ieșea din umăr, dar mâna nu mai atârna. Tragedia a fost că bunica (mama mamei) a dăruit păpușa unei verișoare, pe care o botezase ea însăși. Îi era nepoată și le-am urât multă vreme pe amândouă din motivul acesta și altele asemeni.

Deși nu eram săraci (în anii ăia aveam destulă mâncare, ba chiar cred că eram bogați), nu-mi amintesc de nicio jucărie, doar de cărți. Am încă-n mine dezamăgirea când la grădiniță, în pachetele copiilor de la Moș Gerilă erau păpuși, iară eu doar cărți despachetam. Tre s-o întreb pe maică-mea or pe soră-mea care-i adevărul cel adevărat.

Mai știu că la bunica din partea tatei, cea pe care o adoram atunci, ca și astăzi, îmi făceam păpuși din coadele care-i rămâneau de la covoarele țesute la război. Un gogoloi de resturi textile devenea păpușa, o batistă era scutecul, o cărămidă roșie patul...

Când am citit în cartea doamnei Anca Chindea despre firul poveștilor pe care-l deschide o păpușă în vizitatorii săi – cred că și la expoziție ne-a pomenit despre asta – am fost foarte necăjită, pentru că eu n-am nicio amintire legată de păpuși și acum nu mă mai pot opri. Amintirile mă chinuiesc...

Când am avut eu banii mei, poate din cei strânși la vreun colindat, mi-am cumpărat o păpușă mică, cât o palmă, și am tânjit, chiar și după facultate, la o păpușă foarte mare. Când să mi-o cumpăr, odată cu primele salarii, m-am trezit că nu-mi mai doream niciun bebeluș. Ceea ce o rămas valabil și astăzi.

De juma de oră îl întreb pe Google despre păpușa micuță din cauciuc; nu înțelege ce vreau de la el, dar m-a trimis la păpușile acestea lipite. Avea și mama două, iar una dintre ele încă adună praf la bunica din partea tatei. Doar că păpușile mamei erau de gen feminin. În toată copilăria noastră nu au fost scoase din cutiile de plastic, ședeau în fața unor tablouri cu un cioban și o ciobăniță și-mi era groaznic de frică de ele. Mare lucru să nu ni se fi spus la nesfârșit că taman acolo e locul preferat al lui Bau-bau.

Mirare mare, dar am ajuns la carte, slavă Ție, Bunuțule! Voi scrie foarte puțin despre ea, pentru ca cei care ajung la colecție să afle direct poveștile doamnei, iar pentru ceilalți să-și dorească să le cunoască...

Există o poveste de viață tulburătoare, dinainte de vremea păpușilor. Autoarea cărții a lucrat mulți ani în sistemul bancar, până când starea de sănătate nu i-a mai permis. Și cum, de atât de multe ori, un șut în fund ajunge să fie un pas înainte, a avut răgazul să se dumirească ce-și dorește și ce-i aduce bucurie. De ce prima păpușă, când a doua.... secretele cărții!

Cred că se dorește un volum motivațional, ceea ce în esență și este.

Casa Păpușilor, aflată în Bastionul Mic al Cetății Medievale Târgu Mureș, cuprinde o colecție unică de aproximativ 800 de păpuși din porțelan, îmbrăcate în port popular sau haine de epocă, unele păstrate în hăinuțele originale. Doamna le coase hăinuțe, le îngrijește, le aranjează și poate cel mai important croiește povești în jurul lor.

Cele mai multe dintre păpuși au nume. În seara în care noi am ajuns, o fetiță venise cu părinții să boteze una dintre păpuși cu numele ei. De-mi amintesc bine, Ana-Maria era scris pe etichetă. Era foarte emoționată de misiunea pe care o avea de îndeplinit.

Mi-ar plăcea să pot dărui colecției o păpușă cu numele bunicii, Catinca sau cu numele mamei, Ilinca și de mă gândesc mai bine, una cu ochii azurii și turban turcoaz s-ar numi Dora.

David, șeful de scară este păpușa mea preferată. Nu am putut fi atentă la toate, există chiar și Regina Maria. Mai sus e poza Gemenilor.

Anca Chindea a mai publicat și volume de versuri.

Mi-am notat pe fișa de lectură două întâmplări inedite din carte. Prima, foarte emoționantă, despre bucuria unei fetițe urcată de tatăl său pe brațe până în împărăția păpușilor. Venise la Cetate într-un cărucior. A doua poveste, despre ticăloșia unei mame care a plecat cu o păpușă (Natalia) sub promisiunea că o va înapoia. Ea nu a mai restituit-o niciodată, dar o păpușă identică s-a adăugat peste un timp colecției.

Uneori, privindu-mi colecția de cărți, care-mi aduce atât de multă bucurie, mă-ntristez că se va alege praful de ea când nu voi mai fi. De aceea, visul meu este s-o pot dona, în timpul vieții, unui cititor care ar aprecia-o. Tot așa m-am necăjit și privind păpușile: ce se va alege de ele când femeia care le iubește...

Despre steluțe

Sper, la cât de ramolită mi-s, să nu uit curând, definitiv și irevocabil, experiența de la Căsuța păpușilor. Mă gândeam să scriu că vizita s-a dovedit mult mai interesantă decât lectura. N-o voi face, pentru că sunt două întâmplări distincte, chiar dacă legate strâns una de alta.

Volumul este doar o broșurică, m-aș fi așteptat la un conținut mai dens de la o carte care costă 40 de lei. Presupun că nu foarte mulți oameni ajung la Căsuță, iar dintre aceștia și mai puțini cumpără câte ceva. Până la urmă, trebuie să trăiască și femeia! Chiar aș fi curioasă dacă mă înșel amarnic.

Poate că am citit cartea mult prea repede. Am început să o citesc chiar atunci când am cumpărat-o, iar multe dintre informațiile și poveștile aflate prin viu grai de la doamna Anca Chindea s-or repetat enervant în carte.

Povești din Căsuța Păpușilor Ancuței de Anca Chindea, editura EDU, 2025, 152 de pagini.

Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele, de n-aș fi atât de subiectivă:

* cărțile imposibil de citit, deci lecturile abandonate;

** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;

*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;

**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;

***** cărți ce mi-or plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.

➤ Celelalte aproximativ 450 de volume despre care am scris sunt adunate sub umbrela ACEASTA.

➤ Indexarea titlurilor din 2022 - 2025 este AICI.

______________________

În 2025 am mai scris despre:

duminică, 7 decembrie 2025

POVEȘTI DIN CĂSUȚA PĂPUȘILOR ANCUȚEI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu