joi, 23 noiembrie 2023

TATĂL CELUILALT COPIL

De ce astă carte
Sunt un cititor care iubește cărțile din hârtie. M-am lămurit cu mulți ani în urmă că formatul lor electronic nu este pentru mine. Cu ăsta audio mi-s în cercetări. 

De vreun an cochetez cu ideea cărților în lectura autorilor de le-or scris. De vocile scriitorii mei preferați zic.  Când singura dorință de-am avut-o pentru ziua cu anul 45 o devenit imposibilă, m-am sucit spre abonamentul cărților audio. Atât de bine m-am organizat pe împlinit dorințe că imediat ce săptămâna de probă, gratuită, o expirat n-or mai fost bani în cont pentru continuări. 

Dar în șase zile am ascultat trei volume și astăzi scriu despre cel cu numărul doi. Nu voi deveni fanul numărul unu al acestui format, dar mi-i de mare folos pentru a umple toate orele în care meșteream cu ochii pe crime ori cu urechile pe muzică. Bașca, mi-am lansat provocarea În fiecare zi timp pentru plimbare pe poveste cu căști. Nu-mi iese-n toate zilele. Încă. 


**** Despre sluțiri definitive
Shahaab este un copil iranian. Are  4 ani și este mut. Nu pentru că suferă de vreo boală cu astă consecință, ci pentru că nu se simte iubit. Mai are și doi prieteni imaginari, Babi și Asi, doi îngeri. Ce să vezi, surpriză, nu doi îngeri buni. Mai are un frate mare, Arash și o soră micuță, i-am uitat numele,  Shadee.  Mutul este una dintre vocile romanului. Când zic voce, păi voce, vocea gândurilor!

Din ziua în care am descoperit că sunt prost, am devenit sensibil la acest cuvânt, iar când eram strigat așa, mă înfuriam, țipam, spărgeam ceva sau loveam pe cineva și făceam un tărăboi în toată regula. Însă în clipa în care am acceptat realitatea, m-am purtat altfel: nu-mi mai ieșeam din fire când auzeam vorba aceasta, deși mi se punea un nod în gât, o gheară îmi strângea inima, totul mi se întuneca în fața ochilor și mi se părea că nici soarele nu mai strălucește.

Maryam  este a doua voce a poveștii, ultima. Nu zic de vocea din capul meu, care o tot lua razna și fu chinu naibi s-o priponesc pe drumul lui Saniee. Maryam e mama lui Shahaab, o casnică cu studii superioare. Spre deosebire de toată lumea, ea nu crede că fiul ei cel mic este bolnav. 
Ce prostuță e mama! spunea Asi. El nu e tatăl nostru, e tatăl lui Arash. Ea chiar nu știe că toți copiii buni, sănătoși, frumoși și deștepți sunt ai taților, pe când copiii proști, urâți, bolnavi și muți sunt ai mamelor?
Naser Mokhtari este tatăl copilului. Nu-i știm gândurile, doar faptele. Are vreo trei slujbe, puțin timp liber, multe ambiții și așteptări de la ai săi prunci. Nu și de la Shahaab, care se știe că-i bolnav, deci prostănac. 

Tata își relua apoi munca nesfârșită. Discuțiile din casă erau reci și nu mă îndemnau să vorbesc. Mă întrebam de ce tatăl lui Arash și familia lui nu învățaseră cuvinte frumoase și afectuoase. Dacă el ar fi vorbit așa cu mama, dacă nouă ne-ar fi spus ”dragul meu” sau ”sufletul meu” sau alte vorbe de alint, mama n-ar mai fi tristă și retrasă. Și poate aș fi putut vorbi și eu.

Mai apar și neamurile: mama lui Maryam, bunicuța splendidă a poveștii și apoi tot clanul lui Naser cel Nesuferit. 

Că să-l pot iubi pe tatăl lui Arash potrivit meritului pe care poziția să i-l conferă trebuie să uit multe lucruri. Am început cu ștergerea amintirilor de când eram mic. În adâncul sufletului îmi păstrasem neîncrederea față de el, dar nu mai știam din ce se iscase, ceea ce mi dădea un sentiment de vinovăție de care nu puteam scapă nicicum. Mă simțeam un fiu nerecunoscător și rău, care nu-și iubea suficient tatăl.

 

Ce se petrece-n viața oamenilor ăstora până împlinește Mutulică 20 de ani? Vom afla. Gândurile copilului intersectate cu ale mamei oferă o imagine presupun fidelă realității unui Iran contemporan încă rigid și unei familii disfuncționale. 

Un manual despre Așa nu în relațiile dintre parteneri,  dintre părinți și odrasle, mai degrabă fu Tatăl celuilalt copil. Și dacă am înțeles corect finalul, și dacă nu, este una dintre cele mai dureroase povești citite vreodată despre trauma neiubirii, scrisă într-unul dintre cele mai simple stiluri. 
...să te arăți preocupat nu înseamnă să fii mâhnit ori să descoperi lipsuri și ciudățenii pe care vrei cu orice preț să le repari, ci să arăți încredere și să te porți cu înțelegere. Cu iubire. Ceva atât de simplu și de fragil...

Despre steluțe
Pe parcursul lecturii m-am gândit la cartea aceasta cu trei steluțe. În două zile am ascultat-o pe toată. Când și ultima propoziție o fost rostită, am urcat la patru steluțe. Mi-o plăcut FOARTE mult finalul. Nu doar pentru că încheie rotund cartea, exact cum o-nceput. Există foarte multe emoții, n-am exagerat cu nimic când i-am spus dureroasă, dar încă învăț cum să mă conectez cu o carte a cărei voce nu-i aia din capul meu. 

Impresia mea a fost că este o carte pentru copii. Cu siguranță aș fi receptat-o diferit dacă aș fi citit-o pe hârtie. Posibil să fi fost de cinci steluțe pline or poate doar trei. De-aș fi avut rândurile în fața ochilor, și nu a urechilor, m-aș fi raportat cu lacrimi la băiețelul prietenilor noștri, care la șase ani refuză să vorbească (cred eu) și la Maria din copilărie, care-n toate rugăciunile avea: să vină tatăl meu adevărat, ăsta rău nu are cum să fie al meu! 

N-aș spune că am trecut-o pe Parinoush Saniee pe lista de dorințe, mai mult decât pentru a descoperi noi imagini ale Iranului. Tatăl celuilalt copil a fost prima mea întâlnire cu scriitura sa pornită de la povestea adevărată a unui băiețel care nu a vorbit până la șapte ani. 

  • Tatăl celuilalt copil - Parinoush Saniee, narator Raluca Hatmanu, durata 6h2m.
_________________________

➤ Celelalte peste 300 de volume, acuș 350,  despre care am scris sunt adunate sub umbrela ACEASTA. 

➤ Indexarea titlurilor din  2022, 2023,  este AICI. 

➤ În 2023 am povestit despre:



Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele,  de n-aș fi atât de subiectivă:

*        cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;
**     volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;
***     cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;
****  scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;
***** cărți ce mi-or plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.
Publicat de la
Etichete: , ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)