De vro zece ani cochetez cu ideea a cât de grozav tre să fie a trudi în toate clipele dulcegării. Emoțiile pe care le-am făurit personalizând daruri dulci îs greu de egalat de multe dintre celelalte trăiri. Când am citit pe contract că semnez pentru ajutor de cofetar am simțit zborul după care tânjeam și teama căruia mă paralizase țintuindu-mă-n activități nepotrivite.
ÎN LOC DE BUN RĂMAS, ADICĂ NONSTOP NEMULȚUMITĂ
- Vreau să vorbesc cu dumneavoastră, după program!
- Bine, șefu!
M-am perpelit în alea două ceasuri, pân la împlinirea termenului, imaginându-mi toate grozăviile lumii: că are probleme grave cu un client or că e bolnav sau că va insista să-mi amân plecarea și că voi accepta instant. Deși ar fi trebuit să-l cunosc bine și să știu că sună doar pentru informații neimportante.
- O să vină, pentru patru ore pe zi, o femeie la vase și o alta, cu program întreg, care să vă ajute în laborator. Nu vă bucurați?!!
- De ce să mă bucur? Că în locul meu vor fi doi oameni jumate? Să calculez ce salariu ar fi trebuit să negociez?!
M-am enervat groaznic pentru că și dacă-mi zice doar că afară plouă tot mi se urcă dracii pân la cer în secunda doi. Apoi, când m-am calmat, am zâmbit: chiar am făcut o treabă grozavă în lunile astea! De când cu C., adică de când adun doar câte opt ore de lucru, e și ușoară munca, tare ușoară!
- A fost mai bine? mă întreabă după program c-un ton neutru. Măcar să nu enerveze nebuna presupun.
- Cum să fie mai bine?! Șefu, acum le-ați adus, când n-am ce să le dau de lucru?!
Ș-am tunat ș-am fulgerat vro jumate de ceas: că nu pot supraveghea cinci oameni în timp ce am alte treburi, că nu pot răspunde de cinșpe mii de ori la aceeași întrebare, că-s varză cu nervii și l-oi strânge pe vrunu de gât înainte de 1 martie.
M-o așteptat să-mi termin plângerile și m-o-ntrebat senin:
- Vă puteți schimba demisia din 28 februarie cu 4 martie?
- POT!
- A fost mai bine? mă întreabă după program c-un ton neutru. Măcar să nu enerveze nebuna presupun.
- Cum să fie mai bine?! Șefu, acum le-ați adus, când n-am ce să le dau de lucru?!
Ș-am tunat ș-am fulgerat vro jumate de ceas: că nu pot supraveghea cinci oameni în timp ce am alte treburi, că nu pot răspunde de cinșpe mii de ori la aceeași întrebare, că-s varză cu nervii și l-oi strânge pe vrunu de gât înainte de 1 martie.
M-o așteptat să-mi termin plângerile și m-o-ntrebat senin:
- Vă puteți schimba demisia din 28 februarie cu 4 martie?
- POT!
*
Am ales pentru fotografie una dintre cele mai frumoase decorațiuni. Simt că nu blaturi-creme mai e visul, ci fondantul pare a fi capătul și abia aștept să ajung acolo. Cândva.
Gizas! :)))
RăspundețiȘtergereIncep sa cred ca nu te mai inteleg :D Acusica zici ca nu mai poti, ca asa si pe dincolo, apoi mai ca nu-ti plangi sufletul afara din tine de parere de rau ca pleci.
Hai la mama sa-ti suflu nasul si sa-ti ciufulesc oleaca creasta! O sa fie bine! O sa vezi :D
E fain acum. La trei jumate îs acasă cam în toate zilele. Nici în alea opt ore nu ne spetim, chiar e grozavă echipa!
Ștergere