De vro zece ani cochetez cu ideea a cât de grozav tre să fie a trudi în toate clipele dulcegării. Emoțiile pe care le-am făurit personalizând daruri dulci îs greu de egalat de multe dintre celelalte trăiri. Când am citit pe contract că semnez pentru ajutor de cofetar am simțit zborul după care tânjeam și teama căruia mă paralizase țintuindu-mă-n activități nepotrivite.
Ș-AM MAI CĂPĂTAT UN STRAȘNIC
Urc în mașină, după opt ore de la coborâre, atât de euforică de uit să și vorbesc saluturi.
- Tot fericită!
- Tot fericită, B.!
Ce frumoase sunt cercurile, oameni!
În urmă cu un an, în primele zile de lucru în laborator, totul era Bucurie. Cozonacii dodoloți înșirați pe masa lucioasă ca la creșă mă emoționau pân la lacrimi, mirosul de nucă proaspăt coaptă și măcinată mă alina până-n plăsele, totul era zâmbet și drag.
Apoi s-a adunat atât de multă trudă cu vasele murdare, cu listele nerealizabile, cu șalele dureroase că fiecare nouă zi era un chin. Eram cu nervii atât de aliniați că șefu era suficient să respire pentru ca eu să iau foc instant. Mă mir că nu l-am strâns de gât într-una dintre crizele astea. Bine, s-o și păzit, trecea prin laborator cu viteza răpitorilor. De mii de ori m-am rugat să-mi respect termenul demisiei 1 martie. M-am rugat de mine, că Bunuțu știam că nu poate face miracole cu nebunii. Și pe când eu nu mai aveam de pe unde aduna energie pentru o nouă zi și încă o nouă zi o apărut El și eu am înviat.
- Aș vrea să fiți șefă de laborator mă îmbrobodea șefu în urmă cu un an, pe când eram singură.
- O, da, asta mi-ar mai lipsi, să am doi șefi, pe mine și pe dvs.!
Cine nu se mai oprește azi din împărțit ordine?! Exact, Măria mea!
Cred că de aia îmi și place atât de mult C. Eu n-am răgaz să respir de câte sarcini îi dau și el e senin și luminos și pozitiv.
- Sunt foarte fericită că lucrez cu tine! Nu știu cât ai salvat laboratorul, dar pe mine de la moarte prin draci m-ai scăpat făr de tăgadă! Parcă aș avea cinci mâini drepte, abia e zece și uite câte de multe am tăiat de pe listă.
E roșcat. Eu nu cunosc mulți oameni cu părul și pielea așa. Deja doar prin asta pentru mine e o specie de uman foarte specială. Și pân la cincizeci de ani o avut atâtea meserii pe câte degete n-am eu. O fost consultant financiar la bancă, o fost frizer de căței, tâmplar, bucătar și iată cofetar. Cinci dește am desigur, dar el o avut multe alte profesii de care am uitat acuș. Și ceea ce pe mine m-o făcut pe viață fanul său, C. o fost alcoolic și nu doar că s-o vindecat, dar acum îi vindecă și pe alții.
Să mai zic cum îs toate zilele pe lângă pacea din laborator pentru că cineva nu se mai trezește în toate zilele cu curu-n sus? Printre cinșpe mii de ordine (căci eu limite n-am, i-am zis omului că dacă tot se duce la WC, pe drumul ăla mai poate rezolva vreo două, trei), deci printre comenzile ce le ordon de parcă m-o făcut mama dictator dulcegăros de acu patruzeci de ani, C. reușește să mai strecoare o pățanie care să ne lase cu gura căscată. Da, am vrut să-mi deschid un restaurant și-n dimineața aia m-am gândit întâi să merg la un curs de bucătar sau am slăbit de la o sută de kile la șaptezeci într-un an citind câte patru ore pe zi or doar când m-am trezit, tot beat, aveam un tatuaj nou pe umărul drept, sus.
Cele mai ostoitoare trude și cele mai epuizante ceasuri cofetăria mi le-o adus. Cele mai urâte explozii nervoase în laborator le-am avut. Sigur că nu-i vina muncii că eu am atât de multe butoane sub care se pitește dinamită.
Dar oamenii, toți oamenii, de la primul plecat, ce dor mi-i de tine, Flo!, pân la ultimul sosit, bun venit, C.!, au fost dintr-un croi prețios, cum eu n-am crezut că se mai fabrică.
Dar oamenii, toți oamenii, de la primul plecat, ce dor mi-i de tine, Flo!, pân la ultimul sosit, bun venit, C.!, au fost dintr-un croi prețios, cum eu n-am crezut că se mai fabrică.
Și-ți sunt atât de recunoscătoare, Universule, pentru asta și pentru Tot!
Tic-tac! Tic-tac! Au mai rămas șapte săptămâni. Tre să-mi comand ochelari de soare, nu poci duce atâta lumină.
*
Am ales pentru fotografie una dintre cele mai frumoase decorațiuni. Simt că nu blaturi-creme mai e visul, ci fondantul pare a fi capătul și abia aștept să ajung acolo. Cândva.
imi place! :)
RăspundețiȘtergereMulțămesc!:)
Ștergere