- Mă apropii de capăt cu lista lecturilor lui 2018. Mai am doar două cărți citite, despre care nu am scris încă. Ar fi un pariu pe care n-am crezut că-l voi birui anu ăsta, deși m-am tot străduit să smulg câteva dintre puținele clipe libere și pentru proiectul acesta. Rămân restanțe cele șase volume începute și neterminate, dar nu mai îi baiul atât de mare...
Pentru că mi-o dăruit-o B. pe motiv de ziua numelui. Cum nu aveam, în momentul ăla, decât vro cinci volume începute și neterminate am luat-o și pe asta de la un capăt.
Ziua numelui era aia în care io-mi onomastichez morții. Doară nu era să ne-mpiedicăm în atâta eroare. Da, abia azi ajung să scriu despre o carte citită pe 15 august.
Ziua numelui era aia în care io-mi onomastichez morții. Doară nu era să ne-mpiedicăm în atâta eroare. Da, abia azi ajung să scriu despre o carte citită pe 15 august.
Pentru mine, care n-am habar pe ce lumi trăiesc, povestea lui Yeonmi, asemănătoare celor mai mulți supraviețuitori în Coreea de Nord, fu șocantă de la un capăt la altul. Am citit adesea la unul dintre jurnaliștii pe care-i accesez regulat despre regimul de la Phenian, dar tot n-am fost pregătită pentru astă grozăvenie.
Seamănă, prin multe locuri, cu Printre tonuri cenușii, cartea despre care am povestit zilele trecute. Diferă doar perioadele, nu suntem în 1940, ci la 1990, dar oamenii tot mor de foame, tot supraviețuiesc, unii, condițiilor mizere și lipsei de libertate. Atât de multe sunt neschimbate!
Când aveam 4-5 ani, singurul lucru pe care doream să-l fac ca adult era să cumpăr câtă pâine voiam și s-o mănânc pe toată. (...) Credeam că puteam să mănânc un munte de pâine fără să mă satur.Yeonmi este născută în 1993 la Hyesan, cea mai rece regiune a Coreei de Nord. În ignoranța și neștiința mea, timpurile în care oamenii mureau de foame sunt de multă vreme apuse. Să citesc că în zilele astea, în care neliniștile sunt legate de cât de repede se sfârșește bateria telefonului și de vechimea pâinii de două zile, există colțuri de lume civilizată în care se trăiește cu un bob de orez și nici ăla pentru toate zilele, fu năucitor.
...uneori singura modalitate de a supraviețui amintirilor noastre este să le turnăm într-o poveste care să explice întâmplări ce par inexplicabile...N-aș vrea să dezvălui mulți dintre pașii spre libertate ai eroinei, este o carte ce mi-aș dori să ajungă și la alți cititori integral teribilă. Spun doar că la 13 ani, având 27 de kilograme, cu o soră dispărută făr de vești, cu un tată aflat în lagăr, condamnat la muncă silnică, împreună cu mama sa, Yeonmi pornește pe un drum al iadului ce se va sfârși mulți ani mai târziu.
După ce eu și sora mea adormeam, părinții mei rămâneau câteodată treji, chinuiți de griji, întrebându-se ce ar putea face ca să nu murim cu toții de foame.După fiecare câteva rânduri m-am oprit să împărtășesc cu B. șocul informațiilor.
Nu îmi puteam închipui că un om putea vinde alt om. Eu credeam că oamenii nu pot să vândă decât câini, găini sau alte animale - nu și oameni.Toată cartea i-am povestit-o în timp real, aș fi explodat de nu-i diluam efectul astfel.
- În Coreea de Nord noțiunea de iubire nu există decât ca modalitate de exprimare a venerației față de familia Kim.
- Cei care fug de îndatoririle de a-și accepta soarta și de a muri pentru Conducător, fugarii, de încearcă să se întoarcă, sunt executați.
- E normal să lipsească săptămâni, chiar luni, curentul electric. Fiecare nouă pornire a acestuia este întâmpinată cu aplauze, chiar și de sosește la miezul nopții, tot sărbătorită e.
- Eu chiar credeam că Kim Jong II, Conducătorul nostru Iubit, îmi putea citi gândurile și că puteam să fiu pedepsită pentru gândurile rele.
- Ține minte, Yeonmi-ya, îmi zicea cu blândețe, și atunci când crezi că ești singură, și păsările și șoarecii îți aud șoapta.
- Era atât de spălată pe creier, încât, atunci când a murit Kim Ir Sen, a intrat în panică. Parcă murise însuși Dumnezeu.
- Femeia nu ia numele bărbatului la căsătorie. Pentru multe femei, aceasta este singura formă de independență de care au parte în viață.
- În Coreea de Nord, până și aritmetica este un instrument de propagandă. O problemă tipică suna cam așa: "Dacă tu ucizi un nenorocit de american și tovarășul tău ucide doi, câți nenorociți de americani morți sunt în total?".
- Eu nu am băut niciodată lapte în Coreea de Nord! Nici măcar nu am știut că vaca dă lapte până nu am fugit din țară.
- Am fost uimită că Leonardo DiCaprio și Kate Winslet erau dispuși să moară pentru iubire, nu doar pentru regim.
- Era ceva normal să vezi cadavre în mormanele de gunoi sau plutind în apele fluviului...
- Când eram eu mică, femeile nu puteau sta la aceeași masă cu bărbații.
- Doar cetățenilor celor mai privilegiați li se permite să locuiască și să muncească în capitala țării. Ai nevoie de un permis special chiar și numai s-o vizitezi.
- În fiecare locuință trebuia să existe un radio, care era fixat pe un singur post, cel cu propaganda.
- Toată lumea e obligată să se trezească devreme și timp de un ceas să măture și să spele holurile și să îngrijească zona din fața casei.
- Singurul lucru bun legat de primăvară era că nu mai trebuia să ardem atâtea lemne și ne puteam duce până la munticeii de la marginea orașului, unde ne puteam umple burțile cu gângănii și plante sălbatice, ca să nu ne mai chinuie foamea așa de tare.
- În 2002 salariul era de aproximativ 2 euro, ceea ce nu ajungea nici pentru 5 kile de cereale dintre cele mai ieftine.
- Oamenii furau orice din disperare, chiar și câinele din curte și rufele de pe sârmă. Din acest motiv, noaptea câinii erau încuiați în case, pentru a nu fi furați și mâncați sau vânduți.
- Sâmbăta, ne întâlneam cu toții pentru ședințe de propagandă și autocritică.
- Școlarii fac parte din forța de muncă neplătită. Tot ce ei adună din câmp aparține școlii. Bucuria cea mare a lui Yeonmi era când nimerea peste o gaură de șoarece în care acesta adunase boabe. De găsea și șoarecele acasă, deja era festin.
- Pentru că la un moment dat există un deficit de îngrășăminte, Uniunea Sovietică nu le mai trimite, există o lege de colectare a dejecțiilor umane și animale cu acest scop și fiecare familie este datoare să participe cu o cotă. Începe astfel un nou război, cel al furturilor din veceurile neîncuiate.
- De Anul Nou, Kim Jong II făcea mereu o declarație pe care eram obligați cu toții s-o învățăm pe de rost.
- De obicei tinerii fac zece ani de armată.
Când am ajuns, eu și mama nu mai auziserăm niciodată de Iisus Hristos. Ne-a ajutat una dintre celelalte fugare, care ne-a explicat așa: "Gândiți-vă că Dumnezeu e Kim Ir Sen și Iisus e Kim Jong II. Așa o să înțelegeți mai bine." (Pag. 200)
Am citit Drumul către libertate făr să respir și făr s-o las din mâini. Cum am reușit simultan să fac asta cu două volume, nu știu a zice. Celălalt titlu la care mă refer este Unul dintre noi, poate cea mai năucitoare carte a anului.
...erau mai multe cadavre stivuite ca niște lemne între salonul meu și veceu. Și mai oribili erau șobolanii care se ospătau din ele zi și noapte. A fost cea mai îngrozitoare priveliște pe care am văzut-o vreodată. Prima dată șobolanii mănâncă ochii, pentru că sunt partea cea mai moale a corpului. Am și acum în minte imaginea acelor orbite goale și roșii. (Pag. 124)
Pentru curajul de a-și expune viața cu punctele ei cele mai negre.
Pentru simplitatea relatării (la cât de dramatică este povestea o putea scrie cu negru bolduit doar folosind familiile lui feroce și cumplire). A ales un ton aproape neutru de scriere. Nu mai puțin emoționant însă.
Dar cele cinci steluțe sunt mai ales pentru izbânda traversării iadului de la un capăt la altul.
Ce spovedanie splendidă despre cât de neprețuit este darul de a te naște într-o lume liberă și despre puterea spiritului de a birui obstacole imposibile!
Ce spovedanie splendidă despre cât de neprețuit este darul de a te naște într-o lume liberă și despre puterea spiritului de a birui obstacole imposibile!
Înțeleg că există multe controverse legate de adevărul faptelor reale. Yeonmi mărturisește în carte la un moment dat că încercând să se adapteze noii sale vieți din Coreea de Sud a omis în primele interviuri perioada în care a fost vândută și violată în China. Nu a exagerat realitățile regimului, ele sunt identice mărturiilor din alte surse și fie doar din ăst punct de vedere volumul este captivant.
Pentru mine a fost o lectură copleșitoare. Am citit-o pe cât de repede am putut, spuneam că în paralel cu o carte identică emoțional, dar sunt foarte puține detaliile pe care nu le-am reținut. Încă mă bântuie drama cu toată greutatea ei deși or trecut patru luni de când am primit cartea și am devorat-o.
* Există pe Youtube momentul emoționant susținut de Yeonmi la o conferință ONU.
- Drumul către libertate: autobiografia unei refugiate din Coreea de Nord / Yeonmi Park, editura Polirom 2015, 286 pagini.
Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele de n-aș fi atât de subiectivă:
* cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;
** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut niciun zâmbet or emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;
*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;
**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;
***** cărți care mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.
În 2018 am mai citit:
- Adolf H.: Două vieți / Eric-Emmanuel Schmitt *****
- Lizoanca / Doina Ruști *****
- Spuma zilelor / Boris Vian *****
- Orbi / Petronela Rotar *****
- Copilul invizibil / Gaspar Gyorgy ****
- Adi Hădean / #24centimetri ****
- Unul dintre noi / Asne Seierstad *****
- Cărarea pierdută / Alain Fournier ***
- Anatomia sufletului / Constantin Necula *****
- Exorcizat / Radu Găvan *****
- Printre tonuri cenușii / Ruta Sepetys *****
- Uciderea Comandorului / Haruki Murakami ****
- Privind înăuntru / Petronela Rotar *****
Serios???? Se intampla in zilele noastre asa ceva??? Doamne, cat de ignoranta sunt! :(
RăspundețiȘtergereEu am mai nimerit pe televizor imagini crunte despre traficul de ființe umane, dar tot ce a fost pe lângă asta îmi era complet necunoscut. Mi-am pus pe listă să caut mai multe cărți pe tema aceasta, chiar de nu e o lectură ușoară, din tot ce am citit anul trecut, tot la astea mi-i gândul.
Ștergere