- În acest moment, primele zile ale ultimei luni, am adunate pe birou treișpe cărți despre care nu am scris. Nu-s toate citite integral, dar noua misiune zice: să nu te văz, Mărie, cu nicio restanță în 2019 din teancu ăsta! Nu-mi comentez propriile ordine, deci ignor vocea care o răspuns: Serios?! Și ce-o să-mi fac?
De ce astă carte
Crisa mi-o dăruit un nou pachet de cărți. Că eu nu l-am citit deplin nici p'ăla de la Sighișoara, din martie 2017, nu mai zic. Nu l-am citit deplin e traducerea îmbunată pentru am citit un singur volum în doi ani. Întâmplarea o făcut ca-n momentul respectiv, unul de vacanță cu multe drumuri ceferoase, să fi terminat de lecturat propriile cărți. Am ales din pachet Printre tonuri cenușii, după ce prietena mea le-o zis că-s foarte triste, adică preferatele mele!
***** PRINTRE TONURI CENUȘII
Am citit atât de multe cărți și am văzut atât de multe filme despre deportările din timpul celui de Al Doilea Război Mondial!
Am nevoie a cunoaște ororile unor oameni în carne și oase pentru a binecuvânta timpurile pe care le trăiesc. În volumul de astăzi, nu mai sunt deportați evrei sau nemți în Siberia, ci lituanieni, estonieni, letoni vor ajunge în lagărele sovietice.
Ruta Sepetys creează o ficțiune istorică. Tatăl său a fost refugiat lituanian. Ruta a crescut, în SUA, cu povești despre epurarea Țărilor baltice în 1941. Apoi s-a documentat în Lituania întâlnind supraviețuitori, psihologi, istorici. Kremlinul programează pentru genocid în masă oameni considerați antisovietici. Doctori, avocați, profesori, scriitori, muzicieni sunt trecuți pe liste interminabile pentru a fi uciși, trimiși în închisori sau în lagăre de muncă silnică din Siberia.
Personajele sunt imaginare, doar doctorul Samodorov este real. Ajuns în Arctica acesta a salvat foarte multe vieți omenești. Supraviețuitorii trăiseră între zece și cincisprezece ani în Siberia. La întoarcere și-au găsit casele, uneori numele, în proprietatea sovieticilor. Deportații întorși au fost tratați drept criminali de război, au trăit în zone restricționate, sub continua supraveghere a KGB-ului.
Acestea-s istoriile reale.
Personajele sunt imaginare, doar doctorul Samodorov este real. Ajuns în Arctica acesta a salvat foarte multe vieți omenești. Supraviețuitorii trăiseră între zece și cincisprezece ani în Siberia. La întoarcere și-au găsit casele, uneori numele, în proprietatea sovieticilor. Deportații întorși au fost tratați drept criminali de război, au trăit în zone restricționate, sub continua supraveghere a KGB-ului.
Acestea-s istoriile reale.
O faptă rea nu ne dă dreptul de a face rău, la rândul nostru.Rita croșetează cu duioșie și multă emoție, povestea unei familii care în iunie 1941 pornește pe drumul chinuitor al supraviețuirii clipă de clipă. Nu lipsesc vagoanele de transportat vite , făr de lumină și cu mult frig, cu înghesuială, păduchi, excremente umane, foame, disperare. La destinație îi așteaptă, doar pe norocoșii biruitori ai traversării iadului, un alt infern populat cu diavoli, îngheț, muncă grea în condiții teribile, lipsa oricărei locuințe, un colț de pâine uscată.
- Douăzeci de minute, a lătrat ofițerul. Și-a azvârlit țigara aprinsă pe podeaua curată a camerei noastre de zi și a strivit-o cu cizma. Eram pe cale de a ne transforma și noi în țigări.Este o carte ce doare pe toate paginile, te ține prizonierul poveștii cu inima în gât de teama de a nu mai pierde încă un personaj îndrăgit și încă unul. Și nu-i lipsesc îngerii, fie de au chipul mamei care face pact cu dușmanul în pat pentru a-și salva fiul or doar al celor ce-și sacrifică nimicul pentru un mai puțin greu al celor din preajmă.
Oameni pe care nu îi cunoșteam au format un cerc în jurul nostru, ascunzându-mă vederii. M-au escortat în deplină siguranță până la iurta noastră. Nu ne-au cerut nimic. Erau fericiți să ajute pe cineva, să reușească să facă ceva, chiar dacă nu aveau niciun beneficiu. Încercam să atingem cerul din fundul oceanului. Mi-am dat seama că, poate, ajungeam un pic mai aproape dacă ne sprijineam unii pe alții.După patru săptămâni de la terminarea cărții aproape că am uitat esențele: băiețelul și adolescenta care se trezesc peste noapte cu responsabilități de adulți și poveri ce depășesc cu mult experiențele lor minuscule de viață, dramele părinților care-și pierd partenerii de viață, prieteni, odrasle. Aproape și povestea de iubire n-o mai știu completă. Mi-au rămas pe retină, căci da, e iară o carte cinematografică din scoarță-n scoarță, o mamă care-și îmbrățișează pruncul mort multe zile la rând, păduchii din sprâncenele trăitorilor în bojdeuci friguroase din pământ, un desen despre țara natală, pe un colț de batistă murdară, cu un creion furat. Câteva cântece de Crăciun în jurul unui petec de țoală ruptă cu pâine uscată și sfeclă înghețată.
Despre steluțe
În condițiile în care mă chinui cu vro 5 cărți de la începutul anului, nu exagerez de zic că citesc și câte jumate de rând din ele la lună, am ajuns să apreciez orice scriitură care nu mă lasă să respir. Poate că volumele acestea, notate de mine cu cinci steluțe, nu-s toate capodopere, dar faptul că spun o poveste captivantă, emoționantă, de neuitat nu-i deloc puțin lucru. Am citit cartea de la cap la coadă, făr de întreruperi, în câteva ore. A fost, cum altfel?, o lectură copleșitoare.
Oi vedea ce-oi păți când o să nominalizez doar 10 titluri de cinci steluțe în topul lui 2018.
- Crisule, mulțumesc!
Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele de n-aș fi atât de subiectivă:
Oi vedea ce-oi păți când o să nominalizez doar 10 titluri de cinci steluțe în topul lui 2018.
- Crisule, mulțumesc!
- Printre tonuri cenușii / Ruta Sepetys, traducere din limba engleză de Gabriela Stoica, editura Epica 2014, 318 pagini.
Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele de n-aș fi atât de subiectivă:
* cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;
** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut niciun zâmbet or emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;
*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;
**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;
***** cărți care mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.
În 2018 am mai citit:
- Adolf H.: Două vieți / Eric-Emmanuel Schmitt *****
- Lizoanca / Doina Ruști *****
- Spuma zilelor / Boris Vian *****
- Orbi / Petronela Rotar *****
- Copilul invizibil / Gaspar Gyorgy ****
- Adi Hădean / #24centimetri ****
- Unul dintre noi / Asne Seierstad *****
- Cărarea pierdută / Alain Fournier ***
- Anatomia sufletului / Constantin Necula *****
- Exorcizat / Radu Găvan *****
Sa cresti mare :D
RăspundețiȘtergereSi pe mine m-a durut cartea asta, insa am citit-o foarte repede. Toate erau din filmul ala, nu imi trebuia timp sa rumeg o idee sau o banuiala.
Pana la cartea asta nici nu am stiut ca lituanienii au avut de suferit in timpul raboiului. Atat de ignoranta am fost, incat traiam cu impresia ca toate ororile alea le-au suferit doar evreii. Cartea asta mi-a dat una dupa ceafa si am meritat-o :D
Da, și eu la fel de surprinsă am fost: sunt atât de multe de aflat! Am citit-o dintr-o bucată și nu doar pentru că am stat șaișpe ore pe scaunul din tren :)
ȘtergereCitesc acum ”Zuleiha deschide ochii” care vorbește tot despre ororile deportării chiaburilor în Siberia. Povești cutremurătoare care te țin cu sufletul la gură și îți schimbă părerea despre limitele omului.
RăspundețiȘtergereIrina, o am și eu pe lista de dorințe pe Zuleiha :)
ȘtergereAm devenit pasioanata de tot ce inseamna ww2 si nr cartilor care au ca subiect acest moment istoric devine de la luna la luna mai mare.
RăspundețiȘtergereRecomand si cealata carte a Rutei Sepetys. Eu i-am citit cartile cu placere si pot spune ca autoarea te surprinde mereu.
Mi-am salvat si eu cartea ”Zuleiha deschide ochii” . Nu auzisem de ea pana acum, dar in luna aprilie cu siguranta ma voi delecta cu ea.
O aștept și eu pe Zuleiha. Tre s-ajungă săptămâna asta. Bun venit pe Zambetania, Ana! Te aștept cu noi recomandări.
Ștergere