Îs la mama toată luna iulie, la îndemână dară mi-i Colecția Literatura a Cotidianului și citesc cu nesaț de parcă nu-i nimic altceva de făcut pe lume. Și chiară nu e nimic altceva.
Mi-am ales iară o broșurică din Colecțiile Cotidianul. De astă dată puținătatea paginilor era motivată de faptul că zilele de huzur lecturos erau pe terminate și n-aș fi vrut să ajung la capăt c-o carte neterminată. Am selectat-o datorită titlului, O vară la țară.
Am avut șansa, mulțumesc pe astă cale pietrei care i-o spart iară parbrizul lu Ale, să ajung într-un loc de poveste. Cârpaciul care trebea să dreagă pocinogul ședea la dracu în praznic. Drum de pământ, îngust, lanuri de porumb, cam astea fură imaginile pân îl nimerirăm. În mijlocul hlujanilor ălora exista în fapt un colț de rai. Omul, mare pasionat de viața la țară, experimenta culturi: aci e zmeura pe araci, aci e în tufe, aci îs perele negre, dincoa cele albe, ia un măr copt, gustă zarzărele, uite afine, ce frumoase sunt coacăzele roșii și cel mai adesea uluirile mele: și astea transparente ce-s, și-s mâncabile și vreau să gust. Cel mai mult mi-a plăcut goji proaspăt și cele mai multe dintre denumirile fructelor le-am uitat de atunci. Și avea toate nuanțele de flori pe căprării și avea început de pădure și de iaz cu pești și de nevastă grozavă și de roșii și de pasiune și de energie lumină și de lavandă și de... am plecat de acolo uluită de atâta frumusețe de oameni și de loc. Cu siguranță este una dintre cele mai frumoase imagini din capu meu din viața asta. Ei bine, nu vreu a zice decât că io-s îndrăgostită de verile la țară și că din copilărie tânjesc și că încă nu am renunțat la visul de a căpăta o așa viață.
Să revenim dară la carte. Am ales-o cu așteptările de a mă reumbla prin locul de taman îl povestii, raiul.
Întâmplarea a făcut ca imediat după ce am notat toate astea pentru Zambetania să-mi iasă-n cale Consumatorul de suflete. Am fost atât de îngrețoșată de romanul domnului Maticiuc încât am lăsat toate trebile baltă, era onomastica mamei, ș-am citit O vară la țară până mult după miezul nopții. Așa mi-am bătut toate recordurile, în câteva ceasuri am citit două cărți.
Există volume anu ăsta care nu-și puteau găsi un moment mai propice pentru intersecția cu mine. În orice altă stare emoțională sau orice altă clipă a vieții mele ar fi ajuns, mi-ar fi fost un chin să le citesc. Sosindu-mi în cel mai potrivit dintre momente le-am savurat pe îndelete.
O vară la țară este povestea molcomă a unui tânăr care petrece o scurtă vreme într-un sătuc, Oxgodby, din Anglia lui 1920. Rămas cu traume în urma primului război mondial, o paralizie parțială a feței, la care se adaugă cele psihologice ca urmare a ororilor petrecute pe câmpul de luptă, Tom Birkin, căci așa se numește personajul, ajunge în Oxgodby pentru a restaura o pictură veche dintr-o bisericuță și mai veche.
Toate paginile sunt dedicate capodoperei ce va fi descoperită la capătul trudei simultan cu povestea sa de viață, a sătucului unde este bine primit de o mână de oameni (soția vicarului, o familie de credincioși, bărbatul care caută oseminte vechi și care-i devine bun prieten). Nu se petrece nimic spectaculos, nu sar mașini în aer, nu apar cinci amante, nu-l caută poliția. La douăzeci și puțini de ani, Tom deja fusese de două ori părăsit de nevastă, trăia de azi pe mâine din banii ce-i câștigă cu muncă grea.
Ceea ce pe mine m-o fermecat fu taman asta: liniștea și frumusețea locurilor și a oamenilor. C-un colț de pâine uscată, după ce doarme noapte de noapte în clopotniță pe o haină veche, artistul savurează în fiecare dimineață la un ceai fiece clipă, apariția unui pisoi, adierea vântului, mirosul florilor, seninul cerului.
Deși părăsit de muiere, tot căsătorit este, iară descoperirea prețioasă îi acaparează toate energiile și-n aste condiții pierde șansa de a trăi o frumoasă poveste de dragoste cu soția preotului. Nu-i nimic dramatic în modul în care este relatat eșecul, omu se bucură pentru secundele în care au fost buni prieteni, de pisică, de vânt, de cer. Pentru mine a fost dureros să citesc despre resemnare, nevise. Sigur era artist și satisfacțiile cele mari i le oferea opera pe care o bibilea. Știu și eu în teorie că un tren pierdut nu se mai întoarce, dar povestea asta negru pe alb m-o zguduit nițel.
* O vară la țară, J.L.Carr - editura Univers 2007, colecțiile Cotidianul. Literatura, traducere de Doina Catargiu, 125 pagini.
_________________
Am mai citit în 2017:
Întâmplarea a făcut ca imediat după ce am notat toate astea pentru Zambetania să-mi iasă-n cale Consumatorul de suflete. Am fost atât de îngrețoșată de romanul domnului Maticiuc încât am lăsat toate trebile baltă, era onomastica mamei, ș-am citit O vară la țară până mult după miezul nopții. Așa mi-am bătut toate recordurile, în câteva ceasuri am citit două cărți.
Există volume anu ăsta care nu-și puteau găsi un moment mai propice pentru intersecția cu mine. În orice altă stare emoțională sau orice altă clipă a vieții mele ar fi ajuns, mi-ar fi fost un chin să le citesc. Sosindu-mi în cel mai potrivit dintre momente le-am savurat pe îndelete.
O vară la țară este povestea molcomă a unui tânăr care petrece o scurtă vreme într-un sătuc, Oxgodby, din Anglia lui 1920. Rămas cu traume în urma primului război mondial, o paralizie parțială a feței, la care se adaugă cele psihologice ca urmare a ororilor petrecute pe câmpul de luptă, Tom Birkin, căci așa se numește personajul, ajunge în Oxgodby pentru a restaura o pictură veche dintr-o bisericuță și mai veche.
Toate paginile sunt dedicate capodoperei ce va fi descoperită la capătul trudei simultan cu povestea sa de viață, a sătucului unde este bine primit de o mână de oameni (soția vicarului, o familie de credincioși, bărbatul care caută oseminte vechi și care-i devine bun prieten). Nu se petrece nimic spectaculos, nu sar mașini în aer, nu apar cinci amante, nu-l caută poliția. La douăzeci și puțini de ani, Tom deja fusese de două ori părăsit de nevastă, trăia de azi pe mâine din banii ce-i câștigă cu muncă grea.
Ceea ce pe mine m-o fermecat fu taman asta: liniștea și frumusețea locurilor și a oamenilor. C-un colț de pâine uscată, după ce doarme noapte de noapte în clopotniță pe o haină veche, artistul savurează în fiecare dimineață la un ceai fiece clipă, apariția unui pisoi, adierea vântului, mirosul florilor, seninul cerului.
Deși părăsit de muiere, tot căsătorit este, iară descoperirea prețioasă îi acaparează toate energiile și-n aste condiții pierde șansa de a trăi o frumoasă poveste de dragoste cu soția preotului. Nu-i nimic dramatic în modul în care este relatat eșecul, omu se bucură pentru secundele în care au fost buni prieteni, de pisică, de vânt, de cer. Pentru mine a fost dureros să citesc despre resemnare, nevise. Sigur era artist și satisfacțiile cele mari i le oferea opera pe care o bibilea. Știu și eu în teorie că un tren pierdut nu se mai întoarce, dar povestea asta negru pe alb m-o zguduit nițel.
...Stăteam acolo, în ziua aceea memorabilă, știind că am pe mâinile mele o capodoperă, dar fiind prea puțin pregătit să accept acest fapt, așa cum un copil lacom adună cele mai bune bomboane de ciocolată într-o cutie. În fiecare zi, evitam să iau în considerare întregul, dând o atenție exagerată detaliului. Apoi, spre seară, când soarele își trimitea razele în spatele stâlpului de la balustradă pentru a lumina puțin peretele, mă dădeam un pas înapoi, evitând să privesc direct spre pictură. Apoi, dintr-odată, mă uitam la ea. Îmi țineam răsuflarea. (Oricum mi se tăia respirația)...(pag. 72)La un moment dat, când Tom este pe schelă și de acolo privește satul, m-am trezit în altă poveste. Mai fusesem anu ăsta într-o bisericuță veche, în jurul căreia iarba era de doi metri și rufele dansau pe culme. Și din fericire pentru nervii mei tocați de lectura anterioară mi-am și amintit în care dintre lecturi am mai petrecut astfel, în Visul lui Zola. Am zâmbit gândului, era în puterea mea să aduc în aceeași imagine două cupluri frumoase, chiar de autorii lor n-au făcut asta.
...Dacă aș fi rămas acolo, aș fi fost fericit tot timpul? Nu, nu cred. Oamenii nu rămân într-un loc, îmbătrânesc, mor; credința aprinsă că vor mai întâlni un loc minunat undeva se stinge. Acum sau niciodată; trebuie să prindem din zbor fericirea, pentru că trece atât de repede...(pag. 97)
* O vară la țară, J.L.Carr - editura Univers 2007, colecțiile Cotidianul. Literatura, traducere de Doina Catargiu, 125 pagini.
_________________
Am mai citit în 2017:
- Shining - Stephen King
- Colorado Kid - Stephen King
- Misery - Stephen King
- Supunere - Michel Houellebecq
- Miercuri, respirăm - Ioana Chicet-Macoveiciuc
- Visul - Emile Zola
- Noaptea de foc - Eric-Emmanuel Schmitt
- Adio - Honore de Blazac
- Hituri celebre din epoca Showa - Ryu Murakami
- Jurnal intim (1) - Marin Preda
- Jurnal intim (2) - Marin Preda
- Luni de fiere - Pascal Bruckner
- Luminița, mon amour - Cezar Paul-Bădescu
- Dragă viață - Alice Munro
- O mie de nopți - E.K. Johnston
- Bel-Ami - Guy de Maupassant
- Să fii român! - Dan Puric
- Pobby și Dingan - Ben Rice
- Einstein - Francoise Balibar
- Doi ani, opt luni și douăzeci și opt de nopți - Salman Rushdie
- Sărutul dinaintea morții - Ira Levin
- Viața și Opera - Cristian Tudor Popescu
- Galaad - Marilynne Robinson
- Roșu ucigaș - Jerden Brouwers
- Golem - Gustav Meyrink
- Noi - Evgheni Zamiatin
- Consumatorul de suflete - Codin Maticiuc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu